EVANESCENT

→CINCI←

În doar câteva secunde, în fața noastră se adună o armată de femei-valet, care ne privesc cu niște ochi goi, asemenea unor statui.

Ne aflăm pe holul principal, de la intrare. Înlăuntrul meu simt o vibrație de emoție care nu îmi dă pace. Multe fete încă sunt în afara Palatului, așteptând și ele să intre în această minunăție. Deocamdată se pare că mai au de așteptat.

Nu știu de ce, dar am neplăcuta impresie că dacă îmi voi întoarce capul, privind-o pe cea care își are brațul încolăcit pe după al meu, o voi vedea pe Kim Malefica jucându-se cu niște cuțite lungi și ascuțite, gata să-mi vină de hac.

Nu-mi imaginasem că încă din prima mea zi la Palat o să-mi fac dușmani. În fapt, nu-mi imaginasem în niciun fel prima mea zi. Despre ce tot vorbesc? Nici nu crezusem că visurile mele se vor îndeplini atât de curând.

Înainte să mă pierd într-un moment de reverie necuvenită, una dintre femeile-valet se desprinde din avangardă, pășind mai aproape de noi. Mă zgâiesc să văd peste umărul unei fete din față și ceea ce pot remarca este privirea deosebit de tristă pe care o are femeia. Chipul rotund îi este încadrat de un bob uniform, frumos, dar care arată nepotrivit pentru ea. Tunsoarea pare un aspect optimist, îndeamnă la bună dispoziție, însă expresiile feței te fac să te cutremuri de cât de descumpănită pare. Totuși, în pofida acestor constatări, femeia zâmbește.

Poate doar mă înșel. N-ar trebui să mă mai gândesc la asta.

— Domnișoarelor, începe femeia să vorbească și vocea lăuntrică începe să-mi zburde de încântare la auzul cuvântului, valetesele noastre vă vor însoți către camerele dumneavoastră. Sperăm că acestea vă vor încânta și tot ce veți găsi vi se va potrivi. Ne bucurăm că sunteți aici. Vă asigurăm că pe tot parcursul șederii dumneavoastră aici vă vom fi alături, dornice să vă ajutăm când veți avea nevoie, conchide femeia, scrutând cu privirea fețele noastre.

La un moment dat, privirea ei stăruie și asupra mea și chiar dacă mi-aș dori să aibă o reacție, chipul îi este netulburat, păstrându-și acel soi de tristețe parcă nativă. În fond, sunt o necunoscută și o fată banală ca toate celelalte. Nimeni nu ar trebui să se comporte diferit cu mine fiindcă eu sunt Serena.

Imediat, femeile-valet, sau valetesele, conform propriilor denumiri, una câte una, încep să facă cunoștință cu fetele. O simt pe Vivian desprinzându-se de mine. Mă uit la ea curioasă și o văd zâmbitoare. Lângă ea este o femeie la fel de înaltă ca ea, părând emoționată. Vivian este protocolar salutată și amândouă se îndepărtează de grup, pornind înainte pe hol, către un oarecare etaj.

— Domnișoară Serena...

Sunt gata să alerg după Vivian, pentru că îmi dau seama că nu am stabilit o dată viitoare când ne vom reîntâlni, dar îmi aduc aminte că în seara aceasta vom cina, ceea ce înseamnă că ne vom putea revedea. Dacă mi-am făcut o prietenă, nu vreau să o pierd și pe ea.

Aș da orice s-o pierd pe Kim, în schimb.

— Domnișoară Serena...

Bag de seamă că aud în mod repetat o melodie care răzbate din difuzoarele unui aparat muzical foarte vechi. Mă uit în direcția vocii, observând-o pe valetesa mea. Tresar surprinsă, deoarece am omis faptul că și mie îmi va fi atribuită una. Văzând-o pe Vivian încântată, am uitat complet de ce se va întâmpla cu mine.

Fac o scurtă plecăciune, dar sunt extrem de stângace.

Femeia îmi zâmbește.