Psycho [In curs de editare]

15. Prinsă

    Elise's POV
    M-am îndreptat spre hotel, fiindu-mi prea frică să mai ies singură după acea întâmplare. Ajunsă acolo, am intrat în cameră, dând nas în nas cu doamna Smith, care se părea că deja se întorsese.
    - Unde ai fost, drăguțo? m-a întrebat îngrijorată.
    - Am făcut o tură prin oraș.
    - Aha...
    Era ceva ciudat la vocea și privirea ei. O senzație cunoscută mi-a apărut în zona stomacului, semn că urma ceva rău.
    - Am căutat prin lista locuitorilor numele mătușii tale. Greta Blake nu?
    - D...da.
    - Ei bine, nu am găsit acest nume. Ești sigură că ai o mătușă aici? mi-a spus pe un ton jos, ridicând o sprânceană.
    Simțeam un fior pe șira spinării, iar palmele au început să îmi transpire. Mă străduiam să îmi ascund teama.
    - Să știi că urăsc minciuna, mi-a spus oftând.
    - Nenorocito! am urlat împingând-o, iar ea a căzut pe podea.
    - E... Elise... ce... ce faci? m-a întrebat speriată, în timp ce eu mă apropiam de ea cu un rânjet malefic pe față.
    Am prins-o pe femeie de păr și am dat-o cu capul de perete cât de tare am putut, iar ea a început să plângă, însă nu știam dacă din cauza fricii sau a durerii. I-am acoperit cu o mână gura când am observat că voia să țipe, iar cu cealaltă am apucat forfecuța care se afla, din pură coincidență, pe măsuța de lângă mine. Privind-o în ochi, i-am înfipt obiectul metalic în gât, iar lichidul cald și roșiatic a țâșnit imediat din rană, acoperindu-mi o parte din față, hainele și podeaua camerei. Mi-am plimbat limba de-a lungul buzelor, gustând aroma sărată a sângelui.
    Am continuat să privesc corpul femeii până când sângele s-a oprit din curs. Am luat foarfeca și am șters-o de amprente, apoi am mers să fac un duș. Am lăsat apa fierbinte să îmi curețe corpul pătat cu sânge, apoi m-am îmbrăcat cu haine curate. Mi-am uscat părul cu foenul și l-am lăsat pe spate, apoi am ieșit din baie.
    Priveam cadavrul femeii care a avut încredere oarbă în mine. Îmi părea oarecum rău, dar nu puteam risca să fiu descoperită. Am apucat-o de picioare și am târât-o până în baie, apoi m-am întors în living și am început să șterg urmele de sânge de pe podea.
    Mi-am luat rucsacul și am îndesat în el câteva provizii și banii doamnei Smith, apoi am ieșit din camera de hotel și am încuiat ușa. Am coborât până la parter și am lăsat cheia la recepție. Am părăsit pentru totdeauna clădirea luxoasă. Ce urma să fac? Habar nu aveam.

                               ***

    Era seară, iar eu căutam un adăpost, deoarece dormitul într-un parc nu a fost cel mai confortabil lucru. Mă plimbam pierdută pe străzile New York-ului când am trecut pe lângă un magazin de electronice. În vitrine erau o grămadă de televizoare, toate pe canalul de știri. "Femeie găsită moartă în camera de hotel." Am înghițit în gol — sigur era vorba despre crima pe care am comis-o. Am continuat să privesc, iar la scurt timp pe ecrane a apărut un portret-robot care semăna cu mine și tipa de la recepție care probabil ajutase la realizarea portretului. Mi-am lăsat capul în jos și am continuat să merg cu pași tot mai mari. Brusc m-am lovit de un corp masiv și am căzut din cauza ciocniturii.
    - Îmi pare rău, a spus o voce de bărbat.
    Am privit în sus și inima a început să îmi bată puternic. Era un polițist. Ne-am privit reciproc timp de două secunde, apoi m-am ridicat și am început să fug cât de repede puteam. Polițistul era în urma mea, aproape ajungându-mă. Până la urmă am simțit o mână puternică strângându-mă de braț și am știut că venise sfârșitul.
    - Vii cu mine la secție! a strigat polițistul.
    Mi-a pus niște cătușe și m-a împins spre mașină. Mulțimea mă privea șocată, iar pe unii îi puteam auzi șoptind tot felul de lucruri. Am fost băgată în mașină, iar în aproximativ 10 minute am ajuns la secția de poliție. Am fost dusă într-o sală mică, unde erau doar câteva scaune, o masă și un bec care lumina puternic. M-am așezat pe un scaun, iar în fața mea s-au așezat alți doi indivizi, unul gras care mă privea cu ură, iar celălalt destul de tânăr, îmbrăcat elegant și care avea o expresie neutră.
    - O cunoști pe această femeie? m-a întrebat tipul tânăr arătându-mi o poză cu doamna Smith.
    - Nu, am mințit eu.
    - Martorii spun că ați călătorit și ați stat la un hotel împreună. Deci o să presupun că o cunoști.
    - Bine, i-am răspuns sec.
    - Dar pe ei îi cunoști? mi-a arătat trei poze — două cu polițiștii pe care îi omorâsem și una cu Greg.
    - Ce dracu? Dacă știți deja, de ce mai întrebați?
    - Bun. Îți voi spune tot ce știu, tu să mă anunți dacă e ceva greșit.
    - Bine, i-am răspuns din nou sec.
    - Tatăl ți-a ucis mama, apoi s-a sinucis. Tu ai rămas singură. L-ai omorât pe colegul tău, Greg, din cine știe ce motiv.
    - A încercat să mă violeze, l-am întrerupt eu.
    - Posibil, dar moartea a fost un lucru exagerat. Continuăm. Polițiștii au fost la tine, iar tu i-ai ucis ca să scapi. Din moment ce nu am găsit niciun cadavru, voi presupune că i-ai ars. Apoi ai plecat de acasă și te-ai gândit unde ai putea merge ca să nu fii găsită niciodată. America ți s-a părut locul ideal. Dar cum să ajungă o adolescentă în America pe cont propriu? Aici intervine doamna Smith, odihnească-se în pace. I-ai intrat sub piele, ai convins-o să te ia în America, dar când a dat primul semn de bănuială, ai ucis-o.
    - Sunteți bun, am spus după câteva secunde, zâmbind cu colțul gurii.
    Tânărul a părăsit sala și am rămas cu tipul gras. El mă privea insistent, iar eu am privit în jos rușinată. Am stat așa câteva minute care au părut o eternitate. Ușa s-a deschis și a intrat o femeie tânără care avea părul blond prins într-un coc și purta un halat de un alb strălucitor. Mi-a zâmbit și mi-a spus să o urmez. Am mers cu ea până în altă sală, de data asta una care părea mai primitoare. Am realizat că femeia era un psihiatru sau psiholog și mă aflam în cabinetul ei.
    - Eu sunt Denise Johnson, lucrez ca psihiatru la această secție.
    - Credeți că sunt nebună, nu?
    - Nu am spus asta, Elise. Te rog să îmi povestești cât mai detaliat tot ce s-a întâmplat.
    - Sunteți așa enervanți! Știi deja povestea, toată lumea o știe. De ce trebuie să o repet?
    - Liniștește-te. Vreau să aud varianta ta. Te rog să descrii de asemenea tot ce ai simțit pe parcursul întâmplărilor.
    I-am povestit totul cu excepția perioadei petrecute alături de Nick. Ea mă asculta atent, mă privea tot timpul, iar din când în când nota ceva într-un carnețel.
    - Te rog să mă aștepți aici, mi-a spus pe un ton calm.
    Puteam să văd prin micul gemuleț de la ușă cum vorbea cu cineva la telefon. Avea o expresie îngrijorată și ofta des. S-a întors în mai puțin de două minute. S-a așezat pe scaunul de la birou și a început să mă privească de sus până jos, însă n-a scos niciun cuvânt. După cinci minute de liniște înfiorătoare, ușa s-a deschis, iar doi bărbați masivi s-au apropiat de mine și m-au apucat de brațe.
    - Ce naiba se întâmplă? am țipat speriată în timp ce tipii mă scoteau din cabinet. Doamnă Johnson?
    - Îmi pare rău, Elise.
    Am continuat să mă zbat și să țip, însă asta nu îi oprea pe cei doi să mă ducă cine știe unde.
       - Dați-mi drumul, sunt doar o copilă! țipam din răsputeri în timp ce eram băgată într-o mașină.
    - Ești o copilă nebună! Iar nebunii merg unde le e locul.
    Mi-am lăsat capul pe spate și am început să murmur înjurături. Nu puteam face nimic, doar să mă zbat. Mâinile și picioarele îmi erau legate, iar legătura era prea strânsă chiar și pentru corpul meu slab. După un drum de aproximativ 20 de minute mașina a oprit. Un bărbat cu barbă căruntă și scurtă a deschis portiera mașinii și mi-a făcut semn să mă liniștesc. Mi-a dezlegat picioarele, apoi m-a prins cu putere de braț și m-a tras după el până într-o clădire albă cu ferestrele protejate de gratii. Semăna cu o închisoare, doar că pe plăcuța de pe perete scria altceva.
    - Sanatoriu, am citit în șoaptă. Nu, nu, asta nu poate fi adevărat.
    Eram speriată. Urma să fiu închisă într-un spital de nebuni unde aș fi trăit cele mai groaznice experiențe.
    Pășeam încet spre clădire gândindu-mă la un plan de scăpare. Brusc mi-a venit o idee. M-am zbătut cu forță ca să îi atrag atenția bărbatului, iar acesta s-a oprit. I-am dat un șut între picioare, iar în secunda următoare l-am văzut pe jos. Am luat-o la fugă, dar norocul nu e niciodată acolo când ai nevoie de el. În fața mea erau încă doi bărbați care au început să fugă după mine. Unul dintre ei m-a prins și m-a înțepat în braț. În scurt timp am căzut într-un somn adânc.