Psycho [In curs de editare]

22. În siguranță

    Elise's POV
    Auzeam două persoane discutând, însă nu puteam să le descifrez cuvintele — numai vocile bărbătești li se auzeau, încet, ca din spatele unui perete. Am deschis ochii și am privit în jur constatând că în salon nu era nimeni. Privirea mi-a zburat spre ușă în momentul în care am auzit-o deschizându-se.
    - Ah, Elise, te-ai trezit! a spus Nick pe un ton ciudat de vesel.
    Zâmbea larg, iar ochii îi străluceau. Deși se putea vedea pe chipul lui suferința trăită, el era fericit.
    Ne-am urat bună dimineața, apoi el s-a așezat pe pat lângă mine.
    - Am o veste bună. Vei fi externată chiar azi!
    Ah, deci acesta era motivul fericirii sale. Puteam să văd entuziasmul în ochii lui adânci, puțin roșii și umflați din cauza oboselii.
    - Și... cred că asta îți aparține, a continuat întinzându-mi un rucsac. Pompierii l-au găsit și cum e scris numele tău pe el, au știut unde să îl aducă.
    Am studiat cu atenție rucsacul. Chiar era scris numele meu pe el: Elise Morgan.
    - Pe fotoliu ai niște haine. Te las să te pregătești. Sunt pe culoar dacă ai nevoie de mine.
    Nick a plecat și am rămas singură în salon. M-am așezat în fund pe dunga patului cu rucsacul în brațe. Nu îmi aduceam aminte foarte bine să fi fost al meu, dar dacă numele meu era scris pe el, n-aveam altceva de făcut decât să cred. Mi-am făcut curaj și l-am deschis, apoi am început să scot tot ce era în el. Niște bani, mâncare veche, apă și... un urs de pluș. Bănuiam că îmi aparținea. O lacrimă sărată mi s-a scurs pe obraz și a căzut pe blana ursulețului. La fundul rucsacului, o agenda copertată cu piele se ascundea de lumină. Am răsfoit-o puțin, însă fără să citesc ce era în ea. Părea jurnalul cuiva, cel mai probabil al meu. Asta însemna că în el se găseau amintirile mele. Puteam să aflu tot ce uitasem! Însă nu eram pregătită pentru un impact așa enorm, astfel că am hotărât să amân evenimentul.
    Am îndesat lucrurile înapoi în rucsac, apoi m-am ridicat din pat, am luat hainele pe care Nick mi le-a lăsat, apoi am intrat în baia micuță pentru a face un duș. Ca în orice spital obișnuit, baia nu era o minunăție, dar măcar arăta cât de cât decent.
    Mi-am eliberat trupul de halatul subțire de spital, apoi am pășit în dușul aflat în colțul încăperii, am tras perdeaua și am dat drumul apei calde. M-am curățat bine, mi-am șamponat și clătit părul, apoi am ieșit din duș și mi-am înfășurat rapid un prosop moale în jurul corpului. M-am șters de picăturile de apă, apoi m-am îmbrăcat cu hainele noi. Pantalonii vișinii îmi erau puțin largi deoarece slăbisem groaznic de mult, însă hanoracul gri arăta perfect. M-am încălțat cu teneșii care se asortau cu hanoracul, apoi mi-am prins părul în coc. Trebuia să îl vopsesc urgent.
    Am ieșit din baie, mi-am luat rucsacul în spate și am ieșit din salonul pe care speram să nu îl revăd vreodată.
    - Nick..., i-am atras atenția cu o voce stinsă.
    El s-a întors și m-a privit uimit timp de câteva secunde.
    - Ești atât de frumoasă! mi-a spus, iar eu am roșit pe loc.
    Am simțit cum brațele sale puternice mi-au cuprins trupul, iar eu am închis ochii din instinct. Îi puteam simți inima bătând cu putere. După câteva secunde mi-a dat drumul din îmbrățișare.
    - Mergem? m-a întrebat hotărât.
    Am dat din cap în semn de aprobare, apoi amândoi am pășit către lift, eu încercând să țin pasul cu Nick.
    Am părăsit spitalul, iar în fața acestuia ne aștepta un Ferrari 458 roșu de care stătea sprijinit un bărbat înalt, cu ochelari de soare, geacă de piele și blugi negri.
    - El e Alex, mi-a atras atenția vocea lui Nick. E prietenul tatălui meu. Vom locui la el de acum.
    - Dar părinții tăi?
    Nu a scos niciun cuvânt, ci m-a privit plin de durere.
    Am urcat în mașina scumpă, iar nările mi-au fost inundate de mirosul de pin al odorizantului de mașină combinat cu un subtil miros de tutun. Stăteam în brațele lui Nick, deoarece minunata mașină avea doar două locuri. Totuși, nu puteam să mă plâng — era destul de comod.
    După un drum destul de lung am ajuns la destinație. Am coborât din mașină și brusc am simțit că mă prăbușesc, însă două brațe puternice m-au prins la timp.
    - Elise! Ești bine?
    - Da... Nu-ți face griji, doar mi-au amorțit picioarele.
    Amândoi am început să râdem.
    Am așteptat ca Alex să își ducă mașina în parcarea din spatele blocului, apoi l-am urmat în clădirea uriașă. Am urcat toți trei în lift, iar Alex a apăsat pe butonul care ducea la etajul 13. Nu glumeam când am spus că blocul era uriaș.
    După un minut de suportat muzica banală de lift, am ajuns în sfârșit la etajul cu număr "norocos". L-am urmat pe "ghidul" nostru până la o ușă neagră mată pe care a descuiat-o folosind un card. L-am privit confuză pe Nick.
    - Tehnologia asta, a șoptit el cu ironie în glas.
    Am intrat în apartament, studiind fiecare centimetru al acestuia.
Intrarea în apartament ducea direct spre un living luminos și spațios, cum vezi în acele apartamente de lux din filme. Probabil că acum mă aflam în unul. În mijlocul încăperii era o canapea neagră de piele, iar în fața ei se afla o măsuță rotundă din sticlă. Lângă perete era un dulap negru cu alb și niște rafturi pe care erau așezate câteva cărți, poze înrămate și bibelouri. Acolo era desigur și nelipsita plasmă.
    Nick m-a apucat ferm de mână și m-a tras după el pe un culoar scurt la capătul căruia se afla o ușă neagră. A deschis-o și s-a dat la o parte, făcându-mi loc.
    - Elise, ăsta e noul tău dormitor.
    Era o încăpere de dimensiuni medii, cu pereți albi, mobilată cu un pat dublu, un dulap, câteva rafturi și un birou — toate din lemn negru precum restul mobilierului din apartament. Fereastra uriașă era acoperită de o perdea neagră, mătăsoasă, iar pe pervazul acesteia erau așezate câteva ghivece mici cu plante ornamentale și cactuși.
    - Sper că îți place, mi-a șoptit el, trezindu-mă din vis. Urmează să cumpărăm și alte lucruri, pentru a înveseli puțin locul.
    Eram pur și simplu împietrită. Nu îmi venea să cred că cineva a fost în stare să-mi ofere un asemenea "cadou".
    - Ce spui? Îți place?
    M-am întors spre el și l-am strâns în brațe, mulțumindu-i de zeci de ori, în timp ce ochii mi se umpleau de lacrimi de bucurie și recunoștință. 
    Nick mi-a prezentat restul apartamentului, după care am fost chemați de Alex în bucătărie pentru a lua cina. După cină, am vizionat împreună un film la televizorul uriaș din living. Fiind cuprinsă de oboseală, am pierdut firul filmului și am adormit în brațele băiatului grijuliu.