Întotdeauna... tu - VOL 2 -

CAPITOLUL 3 - CEI MAI FRUMOȘI OCHI HAZEL - PART 1

― La dracu'! se aude strigătul Katerinei, iar eu dau buzna înăuntrul cabinetului, în ciuda faptului că mi s-a cerut clar să aștept afară.

Când m-am întors cu Katerina acasă de la întâlnirea aceea cu gașca rivală, a durat ceva să îmi spună că nu a fost, de fapt, la medic. Îi era frică. Când se gândise să o facă, intrase în panică și s-a tras înapoi.

Iar eu am insistat să o aduc personal la medic după ce a leșinat în bucătărie, lovindu-și capul de perete.

Aparent, fata asta e foarte neglijentă când vine vorba de alimentație și consum de lichide.

Imediat ce intru în salonul micuț, întâlnesc privirea dezaprobatoare a doctorului care o consultă.

Deși se presupunea că trebuia să fie întinsă pe patul acela, o văd repezindu-se într-un colț al încăperii, lipindu-se de perete de parcă ar încerca să intre în el și să se ascundă acolo.

― Ce naiba s-a întâmplat? întreb, din ce în ce mai confuz în timp ce doctorul începe să strângă lucrurile, punându-le la loc.

A terminat?

― Ești tatăl copilului? mă întreabă cu o expresie ușor iritată.

Nu reușesc să înțeleg de ce mă privește în felul ăsta, dar nici nu meditez prea mult asupra acestui lucru.

― Ce? Nu! Sunt doar un amic, îi răspund în timp ce arunc o privire în partea opusă a încăperii și privind-o pe Katerina izbucnind în lacrimi.

Oh, pe toți sfinții... Plânge...

Deci bănuiesc că a primit confirmarea. E într-adevăr însărcinată.

― Dacă aș fi în locul părinților tăi, domnișoară... spune doctorul pe un ton evident plin de reproș.

Îmi răsucesc imediat capul în direcția doctorului, scoțând fum pe nări.

― Ce dracului ai spus? mă trezesc strigând, urmând să mă îndrept spre Katerina, înconjurând-o cu un braț, într-un impuls protectiv.

Tremură îngrozitor de tare, iar sughițurile ei nu se opresc.

― Răspunde, durule! Ce dracului tocmai ai spus?

Doctorul mă privește cu ochi mari, de parcă nu ar înțelege despre ce vorbesc. Acum rămâne tăcut, expresia aceea de "părinte dezamăgit" dispărând complet.

― Spuneam doar... O copilă de vârsta ei ar trebui să fie mai atentă, o trântește după momente lungi de liniște, iar eu mă trezesc râzând ironic.

― Iar unul de vârsta ta, cu cariera ta, ar trebui să știe mai bine când să își țină gura și să își facă treaba, răspund, urmând să o trag pe Katerina după mine, încurajând-o să se liniștească.

O scot din cabinetul ăsta, asigurând-o că vom găsi un alt doctor la care să meargă pentru consultații.

― Părinții mei nu știu... spune ea deodată, rămânând pe loc. Are dreptate... Eu... Eu nu o să mă descurc cu asta...

O opresc imediat, ridicându-i bărbia cu un deget și fixând-o atent.

― Nemernicul ăla nu ar trebui să își dea cu părerea. Și nu are dreptate. Ești mai puternică decât crezi, Katerina. Și te descurci de minune. O să fii bine! îi spun, dar fata clatină imediat din cap, parcă și mai deprimată.

― Nu sunt nici măcar capabilă să am grijă de mine. Darămite de un bebeluș! Sunt singură... Aș putea să pierd sarcina asta în orice moment din pură neglijență. El a spus...