Când stomacul ei se mai liniștește, îmi permit și eu să răsuflu ușurat. Pentru câteva momente m-am temut că i se va face rău aici, iar eu nu aș fi știut ce să fac să o ajut. Ambulanța ar fi luat ceva să ajungă și cine știe ce s-ar fi întâmplat între timp.
Katerina e acum în sufrageria ei micuță, așezată lângă fereastra întredeschisă, lipită de peretele rece care probabil îi oferă o răcoare binevenită.
Încă mișcându-mă cu gesturi stângace, mă reped spre bucătăria de unde apuc un pahar cu apă pentru ea, dar atunci când i-l întind, strâmbă din nas de parcă i-ar provoca greață.
Cum poate apa să îți provoace greață?
― Ce pot să fac? întreb, debusolat, iar mica făptură din fața mea mă fixează cu ochii acum umflați și roșii.
― Scuze. Nu e vina ta. Nu mai reușesc să beau apă, face ea, iar după felul în care își linge buzele îmi dau seama că totuși îi e sete.
Sunt complet pierdut acum. Habar nu am ce să fac.
Mă ridic de lângă fată și mă întorc în bucătărie, căutând în frigider orice tip de băutură care să nu fie apă.
Mă simt ciudat gândind în felul ăsta, dar femeile însărcinate de fel au simptome ciudate.
Poate e ceva temporar. Sper că nu va fi nevoită să stea pe toată durata sarcinii, dacă într-adevăr e vorba de o sarcină și nu vreun virus mai dubios sau ceva problemă la stomac, departe de apă.
Mă întorc înapoi la ea, întinzându-i un pahar cu suc de portocale, iar pe acesta îl acceptă fericită, dându-l pe gât din câteva înghițituri.
― Bun. Uite că bei. Mă temeam sincer că vei muri deshidratată, mă trezesc spunând, chicotind ușor.
Sunt panicat, iar când sunt panicat, nu prea știu cum să mă comport. Pot doar spera să nu spun ceva care să o facă să se simtă stânjenită.
Katerina, în schimb, îmi aruncă un zâmbet micuț, mulțumindu-mi pentru faptul că sunt aici, iar inima mea se topește.
Dintotdeauna mi-am dorit o soră. Într-o perioadă, chiar era ceva la care mă gândeam des. Iar acum, văzând-o pe fata asta care are evident nevoie de un frate care să o apere de nenorociți precum cel de care acum pare să fugă, mă simt nevoit să fac pe fratele mai mare. Chiar dacă suntem, teoretic, de aceeași vârstă.
― Ei, na belea. Nu credeam că îmi voi petrece așa noaptea.
***
A doua zi, dimineața, când mă pregătesc pentru a pleca la universitate, gândul îmi fuge la Katerina și mă întreb cum are de gând să ajungă acolo. Oare merge pe jos? Dacă da, atunci e o problemă. Nu pot să stau liniștit, știind că ar putea fi nevoită să meargă singură pe jos până la universitate. Sunt o groază de nătărăi în orașul ăsta. Mult prea mulți ca să lași lucrurile la mâna norocului. Tocmai din acest motiv mă prezint la ușa ei, oferindu-mă să o conduc pe motoclicleta mea.
La început ezită. Ba chiar pare speriată de ideea de a urca cu mine pe bestia aceea pe care, de câte ori am ocazia, o etalez pe străzi.
Într-un final, după multe încercări de convingere din partea mea, Katerina acceptă, în sfârșit.
― Știi, nu vreau să îți spun ce să faci, pentru că sunt convins că știi și tu ce e de făcut, încep eu, încercând să găsesc cea mai bună modalitate de a îi spune asta, fără să o fac să intre din nou în panică. Dar cred că ar trebui totuși să mergi la un doctor. Să te asiguri că ești bine.
CITEȘTI
Întotdeauna... tu - VOL 2 -
Romansa"De două ori... tu" - Volum din perspectiva lui Samuel Reed. ¦Al doilea volum din serie.¦ ______________ Încă din prima clipă în care a întâlnit-o, Samuel a știut că o va iubi. Adriana era tot ceea ce el putea dori: Amuzantă, plină de viață, isteaț...
