Șoaptele întunericului

Capitolul 7

                        𝐒 𝐂 𝐀 𝐑 𝐋 𝐄 𝐓 𝐓

Mă trezesc atât de brusc din somn, încât preț de câteva secunde bune am impresia că un cutremur se dezlănțuie la picioarele mele, făcându-mă să mă balansez haotic dintr-o parte în alta a parului.
Îmi deschis ochii rapid, și nu văd nimic în afară de întunericul care domina în tot apartamentul.
Simțeam că voiam rapid la baie, și dacă nu mă duceam în secunda asta jur că făceam pipi pe mine.
Casc somnoroasă, ducându-mi palmele la ochi pentru a mă șterge de puchinii formați în dreptul ochilor, și clipesc de câteva ori pentru a-mi îndepărta pâcla groasa ce pare a-mi acoperi întreaga vedere.
Îmi amintesc imediat că sunt într-o casă străină, mai exact a băiatului care mi-a oferit un loc de trai pe câtva timp.
Mă trezisem a doua oară noaptea asta, ce naiba se întâmplă cu mine?
Înnlemnesc și îmi rotesc ochii pe covorul pufos și moale pe care trebuia să doarmă Sin dar nu-l mai zăresc acolo, semn care mă face să mă încrunt.

– Sin? strig cu jumătate de voce, dar în schimb primesc doar o tăcere insuportabilă.
Mă ridic în șezut, și merg ușor spre butonul de aprindere a luminii. Imediat ce apăs pe buton, camera se luminează.

Nu observ pe nimeni, și acest fapt mă face să ma panichez grav, și în minte mi se derulează imediat niște acțiuni înfricoșătoare. Ar trebui să mă calmez, și să-l caut pe Sin, cine știe poate e în bucătărie sau la baie.

Inspir aer proaspăt în plămâni, și pășesc spre ușă, podeaua scarțâind puțin la atingerea mea cu picioarele, scoțând un sunet de-a dreptul teribil.
Inima mi-o ia la goană, și mai strig odată cu vocea tremurândă

– Sin?! Ești aici? Vocea mea răsună în tot apartamentul, și din cele din urmă se aude un ecou slab.

Nimic.

Nici urmă de suflet trupesc prin acest apartament, ceea ce auzeam în momentul de față era doar vâjâitul vântului de afară, și sunetul micilor picături de ploaie care cădeau la pământ.

Am înaintat cu pași mărunți în dreapta apartamentului și am intrat într-o cameră care avea ușa larg deschisă. Îmi presez buzele într-o linie dreaptă și înaintez în încăperea ce pare a fi un imens birou încărcat de mobilier, având rafturile pline de cărți, si cutii proaspăt desfăcute. Îmi holbez ochii peste tavanul înalt, încrustat cu fâșii aurii ce formează un imens cerc în jurul unui candelabru de sticlă, coborând cu ochii spre biroul masiv confecționat din lemn alb, nemaipomenit de organizat, ca și cum totul ar fi trebuit pus la un milimetru fără vreun detaliu ieșit din comun.

În dreapta lui un geam uriaș lăsând să vadă o parte a parcului Halsson care acum e gol goluț fără urmă de suflare prin acea zonă. Priveliștea e pur si simplu minunată, îți taie respirația, jur că aș putea sta ore întregi doar privind peisajul parcului, aranjat cu flori micuțe decorative, dincolo o caruselă și un platou pentru role,un havuz cu culorile curcubeului care luminează în plină noapte.
Lumina felinarelor se reflectă asupra copacilor care deja capătă încetul cu încetul culori specifice toamnei.

Privirea îmi aterizează la un ceas cu forma unui pătrat, înăuntrul ceasului fiind o imagine ceea ce părea a fi un dragon negru. Era ora două și treizeci și opt de minute. Mai era un pic și era deja trei dimineața.

Clipesc des, și îmi rup privirea de la ceas, fixând cu ochii biroul ce pare a fi al lui Sin.
După cele observate, Sin lipsea de acasă și eram extrem de confuză în privința acestui fapt. Îl văzusem cum s-a culcat pe covor, și m-a și trezit dintr-un coșmar, eram sigură că lucrurile acestea se întâmplaseră, deja ajung la concluzia că sunt paranoică.

Visam coșmaruri deseori, și de cele mai multe erau cu tata și cu mama. Odată, cred că acum vreo două săptămâni avusem un coșmar cu un băiat, îi uitasem complet trăsăturile feței,  dar când mă trezisem eram toată plină de urme de transpirație și aveam lacrimi micuțe în colțurile ochilor.

Mă concentrez asupra biroului lui Sin, și observ mai multe chestii interesante amplasate pe lemnul dur.
Înghit în sec, mișcându-mi interiorul obrazului cu nervozitate, și îmi înconjur cu brațele, corpul pentru a încerca să blochez aerul rece prezent în cameră. De mică, știam că oamenii cu bunele maniere, nu scotocesc prin lucrurile străinilor, dar în cazul acesta chiar eram curioasă.

M-am așezat încet pe scaunul moale din piele, și mi-am trecut degetele peste un caiet simplu, nesemnat. Îl deschid și deodată ce îl deschidem, zăresc o fotografie veche și ruptă pe la colțuri. Cred că această fotografie a fost prin multe locuri, și a suferit de asemenea multe.

O iau în mâini și o duc mai aproape analizând fiecare colțișor din ea.
În poză era un băiețel zâmbăreț, de aproximativ nouă ani, care părea să fie Sin, dar nu eram sigură. Copilul purta o pălărie de pescuit și era îmbrăcat într-o salopetă galbenă și părea a naibii de fericit,arătând spre cameră un pește de mărime destul de mică. Nu departe de el, o fetiță cu un zâmbet timid, împletită în codițe aurii, purtând o bandană de asemenea galbenă în vârful capului stătea și privea fix în cameră, ochii fiindu-i foarte sinceri.
L-am analizat mai bine pe băiețel, și îi puteam observa ochii verzi, dându-mi seama imediat că acel copil este chiar Sin. Am întors fotografia pe partea cealaltă

“ 4 august - fusesem la pescuit cu fiul meu Sin pentru prima dată.”

Scrisul era lejer și aranjat cu litere mari și frumos conturate.

Sin nu îmi spuse niciodată despre mama sa, și nici despre tatăl său,și sincer eram din ce în ce mai curioasă. Am lăsat fotografia în locul în care a fost plasată, și am răsfoit paginile caietului în grabă, inima bătându-mi cu putere în piept. Am mai găsit o poză dar aceasta era deja ruptă în vreo 5 bucățele mărunte,și din păcate nu puteam să-mi dau seama ce era reprezentat acolo. Aș putea doar să o ansamblez dar chiar nu aveam timp de asta, având în vedere că Sin se poate întoarce în orice clipă. M-am ridicat de pe scaun în grabă și am lăsat caietul cu grijă. Am luat-o la goană spre biblioteca plină cu cărți, privind interesată prin cărțile pline de praf. Am luat o carte în mână scuturând-o ușor de praf, și am citit denumirea scrisă cu litere mășcate « Homo Deus». Părea a fi o carte de istorie, dar pe Sin, nu puteam spune că era un iubitor de istorie. Am dat să pun cartea înapoi în bibliotecă, dar am observat o dincolo de bibliotecă ceva metalic și mare. Am mai scos 4 cărți și le-am așezat cu grijă pe podeaua rece. Am analizat totul, și nu îmi puteam da seama ce se afla după aceasta bibliotecă.
Îmi molfăiam buzele de nervi, înghițind în sec tot odată de frică. Îmi era a naibii de frică că Sin putea da buzna ca prin magie în cameră, surprinzându-mă aici, umblându-i printe lucrurile persoanele.
Deodată, mi se aprinsese beculețul micuț în minte, și îmi dădusem seama că ceea ce se află după ușă este o ușă metalică.
Curiozitatea mă mânca pe dinăuntru și mă îndemna să fac tot posibilul să aflu ce se află după acea ușă.
Mi-am dat părul după ureche și mi-am poziționat mâinile în jurul bibliotecii vechi, încercând s-o împing în partea opusă.
După câte m-am așteptat biblioteca nici măcar nu s-a clintit din loc.

– Grozav!

Am murmurat eu dezamăgită.

M-am pus cu toată suprafața corpului pe bibliotecă și am împins cu putere.
Biblioteca s-a clintit din loc și acum aveam o priveliște deosebita către ușa metalică.