Șoaptele întunericului

Capitolul 4

                       𝐒 𝐂 𝐀 𝐑 𝐋 𝐄 𝐓 𝐓

Era ziua în care îmi aflam nota. De dimineață, am spus o rugăciune, cu speranța că voi lua o notă mare.

Iar acum,eram chiar în oră, așteptând ca profesoara să împartă testele. Eram sorbită de gânduri, și îmi tot mușcam buza, și o molfăiam din cauza stresului

Îmi scutur ușor capul, și privesc spre banca mea. Nici nu observasem când testul deja ajunse la mine. Am tras aer adânc în piept, și mi-am strâns ochii dureros, ținându-mi respirația de teama sunetelor care mi urcă din adâncul pieptului. Mă uit în partea dreapta a lucrării și văd.

4.

N-o să plâng
N-o să plâng
N-o să plâng

Îmi tot repet pentru sine, dar soarta nu pare să țină cu mine și lacrimi micuțe îmi apar în colțul ochilor mei. Îmi pun mâinile pe marginile băncii și-mi trec degetele peste testul primit.
Fixez cu privirea testul, până când încep sa mi se încețoseze din cauza lacrimilor care-mi înnegureaza privirea.

Închid ochii strâns, și-mi îngrop fața pe mijlocul băncii, strângând din pumni. Umerii încep să-mi tremure ușor, fiindcă hohotele pe care m am străduit sa le țin frâu îmi izbucnesc cu putere.

Simt cum privirea severă a profesoarei de matematică ma fixează. Tresar când îi aud vocea autoritară.

– Howard, ieși chiar acum din clasa mea. Îmi strici lecția, cu smiorcaielile tale de doi bani!

O privesc cu privirea incetoșată de lacrimi, sperând că nu vorbește serios

– E nevoie să-ți repet de două ori, copilă?! AFARĂ!

Urlătul ei se face auzit în toată clasa, toți elevii prezenți fiind traversați de un fior puternic.

Îmi adun repede lucrurile de pe bancă și le bag cu puterea luminii în ghiozdan. Ies din clasa,  și deândată hohotele de plâns apar din nou

                            ***
Eram în mijlocul autostrăzii, și m-am crispat imediat după ce am auzit un sunet de craniu spart,picăturile de sânge ajungând spre mine.

Tresar, și pășesc un pas spre trotuar, străduindu-mă să-mi mențin echilibrul. Mi-am dat seama ce s-a întâmplat, doar când am văzut un cățeluș micuț fără suflare stând pe drum.

În urma doar cu 3 secunde acel cățelul se aflase se afla lângă mine, șii zâmbisem slab la vederea lui. Am închis ochii pentru o secundă, și când i-am deschis am văzut că cățelul a fost lovită de către un autobuz. În acel moment, m-am reprezint spre ea, sperând din tot sufletul să îl salvez dar chiar in secunda aceea autobuzul făcuse contact cu corpul micuț al cățelului. S-a prăbușit înainte ca să îl pot trage înapoi, și m-am simțit de-a dreptul speriată când am văzut cum capul i-a fost strivit de către roțile automobilului. Oamenii din jur tresar speriați, o femeie scoțând un țipăt ascuțit și asurzitor. Nu trebuie să mă uit ca să ma pot asigura ca animalul a supraviețuit, pentru că știu ca nu a făcut-o. Mă dau un pas în spate, si ajung pe bordură. Iubeam foarte mult animalele și nu îmi puteam privi către corpul neâsufletit al bietului cățel,pentru că simțeam mii de săgeți în la nivelul abdomenului.

Mă uit cu privirea încețoșată către bluza mea înainte de un albastru deschis, acum fiind plină de pete roșii de sânge. Îmi duc mâneca bluzei spre nas, mirosul groaznic de sânge pătrunzându-mi nările.

Mă uit înapoi către accident, având grijă să nu privesc către trupul fără suflare.Îl vad pe șofer, cu privirea speriată, gesticulând cu mâinile spre o femeie care stătea lângă el.