Șoaptele întunericului

Capitolul 12

                        𝐒 𝐂 𝐀 𝐑 𝐋 𝐄 𝐓 𝐓

Acum mă aflam într-un taxi, cu care mă duceam acasă. Da, acasă.
M-a sunat mama și mi-a spus să vin pentru că tatăl meu vine acasă, în sfârșit.
Nu știu cum să procedez, nu știu dacă e nevoie să-i spun tatălui meu despre situația cu mama,chiar dacă este extrem de gravă, având în vedere că m-a alungat de acasă. Dar mă bucur că tata vine, îl iubesc foarte tare și abia aștept să-l văd.

Taxiul oprește în fața casei mele. Scot din portofel câteva bancnote de 10 dolari și îi întind șoferului.
Cât despre Sin. Nu i-am spus nici cine m-a sunat, nici unde urma să mă duc. Mi-am luat geaca și geanta și am ieșit din apartament cu viteza luminii.
Mă dureau pleoapele și voiam să dorm a naibii de mult, pentru că  obosisem de-a binelea, și acel film mi-a provocat mai multă somnolență decât aș fi crezut.
Am ieșit din mașină, clătinându-mă ușor dintr-un picior pe altul din cauza oboselii, becul de la casa mea era aprins și ușa era între-deschisă.
Mă încruntasem. Cine naiba lasă ușa între-deschisă în octombrie? Afară era destul de frig, vântul bătând cu putere și luând în posesia lui frunzele ude din cauza ploii.
Am pășit pe pragul casei, ștergându-mi încălțămintea și am intrat în casă. Se pare că casa era cuprinsă într-o liniște amorțitoare, provocându-mi fiori pe șira spinării.

- Mama?! am strigat.

Am simțit deodată amarul din gură, imediat după ce pronunțasem cuvântul "mamă" pentru că femeia asta nu se poate numi mamă, cel puțin mamă "adevărată".
De după ușa bucătăriei apare silueta mamei mele. Era o femeie frumoasă, părul blond scurgândui-se într-o cascadă frumoasă, buzele roșii și ochii verzi, pătrunzători. Dar ea, este otrăvitoare. Răutatea ei poate ucide. Ucide vise. Ucide inimi. Ucide minţi. Ucide şanse, speranţe, sentimente. Iese din văgăuna ei, ca un şarpe sâsâind şi, zăngănind inele, își scuipă veninul peste tot. Urmăreşte prada, târându-se lin şi confuntându-se aproape cu tot ceea ce o înconjoară. O prinde, apoi, dintr-o smucitură precisă şi o acaparează. Se înfăşoară de gâtul acesteia şi o sufocă încet, încet, uitându-se, drăgăstos, în ochii ei.
Ura mea pentru ea crește tiptil.
Mă pătrunde cu privirea ei și își ridică colțurile gurii într-un zâmbet șiret.

- Știam că o să vii. Zise ea și pășește spre mine cu pași lenți.
Continui s-o privesc neînfricată, încercând să-i pătrund în suflet.
- Ce urmărești? Rostesc pronunțând lent cuvintele.

- Ce urmăresc? Râde ea isteric, și se întoarce pe tocurile ei de un roșu aprins, spre un tablou cu MonaLisa.

- Mă întreabă ce urmăresc, îți dai seama, Lisa? Continua să mă ia peste picior, dar peste câteva secunde expresia feței i se schimba în una serioasă.

- Mâine vine tatăl tău, după cum ți-am spus și la telefon, și îți cer să te comporți de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Să te prefaci că ești o fică care își iubește necondiționat mama, și suntem într-o relație de nemaipomenit!
Gestionează din mâini, pentru ca să-mi arate că vorbește cât de poate de serios.

Capul îmi țiuie necontenit, pulsându-mi sângele haotic prin toate venele corpului, simțindu-mă de parcă aș fi acoperita de flăcări de pretutindeni, neputând să mai respir. Mă simt atât de amețită și amorțită așa dintr-o dată, de parcă aș fi o beată care nu mai are control asupra corpului său.
Mă întreb câteodată, Dumnezeule, când se vor termina toate astea? Când voi fi și eu fericită?

- M-am făcut înțeleasă?

Îmi mușc obrazul pe interior, mișcându-mă pentru a-mi mai dezmorți oasele închilozate de-a binelea. Îmi trosnesc puțin, oprindu-mi câteva suspine pe cerul gurii. Deschid gura, în speranța ca să spun ceva, dar nici un amarât de cuvânt nu-mi părăsește gura.