Șoaptele întunericului

Capitolul 24

𝐒 𝐈 𝐍

Picăturile de apa reci se scurgeau de-a lungul maxilarului meu, hainele de acum fiindu-mi ude leoarcă. Îmi ridicasem capul spre cerul plin cu nori cenușii, și o picătură de ploaie mă lovește drept în ochi. Îmi îndrept mâna spre poarta metalică a cimitirului iar scârțâitul ei îmi zbârâie timpanele. Trag aer adânc în piept și cu pași mărunți înaintez pe pământul umed din cauza ploii.

Flashback

Picături mari și grei cad furioși din înlături,de parcă s-au rupt răgazurile cerului. Ploaia deasa n-are nici o milă față de pământul deja pixit peste măsură de apă. Cerul nu mai poate înghiți apa care cade fără încetare de vreo câteva ore, astfel că formează șiroaie mari care se preling la tot pasul. Îmi vedeam ochii verzi ca smaraldul în reflexia geamului de sticlă acoperit de acum cu picături imense și rotunde. Geamul era între-deschis, mirosul proaspăt al ploii îmi invada căile nazale, făcându-mă să-mi strâng puternic ochii fiind acapărat de o plăcere nemaipomenită. Scarlett dormea ghemuită cu picioarele înspre față, sprâncenele apropiindui-se într-o cută aspră,de fiecare dată când auzea sunetul tunetului puternic de afară. Voiam să mă apropii de ea, să o iau în brațe, pentru a o liniști, dar nu îmi puteam permite una ca asta, așa că optam să rămân aici lângă geam, privind-o captivat. Seara această, pe plaja voiam a năibii de mult să-i acăpărez buzele sale moi și senzuale, dar din nou, nu voiam să o rănesc cum făceam cu toate celelalte fete cu care am fost în trecut, după moartea lui Kristen. Tresar speriat în momentul în care aud sunetul tunetului puternic care pare să cuprindă întregul cer doar printr-o bubuială. Sângele îmi îngheață în vene și încremenesc pe loc când o văd pe Scarlett stând pe șezut în mijlocul patului, cu o privire temătoare în ochi. Părul îi era dezordonat pe fața perfect conturată, și mâinile îi tremurau ușor,pupilele sale fiind extrem de dilatate.
Picioarele mi s-au mișcat din loc, năpustindu-mă asupra ei, luând-o într-o îmbrățișare strânsă.

- Hei hei, e totul bine, a fost doar un fulger.

Și-a pus capul pe umărul meu,inspirând puternic aerul proaspăt din încăpere.Neștiind ce să fac,încep să o legăn ușor în brațele mele,degetele fiindu-mi arcuite pe brațele ei.

Un suspin iese de pe buzele sale firave și plăpânde, iar eu încremenesc pe loc. O sărut ușor pe frunte și dintr-o dată atmosfera devine mult mai liniștită,Scarlett acum adormind pe umărul meu.

Mi-am umezit buzele,și am început să mă mișc,cearșaful de pe pat începand sa foșnească.

I-am luat capul ușor în mâini,apoi l-am poziționat cu grijă pe perna albă.

End of flashback.

Tensiunea își facea loc în tot corpul meu,acum fiind acaparat de vântul rece ce îmi străpunge printre haine.

Liniștea din înăuntrul cimitirului mă făcea să-mi strâng buzele într-o linie dreaptă și să respir prelung.Am închis poarta după mine și am înghițit în sec.

Un fior îmi străbate șira spinării,pielea zbârlindumi-se de îndată,iar picioarele parcă îmi rămân pe loc,eu neputând să mai fac vreo mișcare.Totul parcă se învârtea în jurul meu de fiecare dată când îmi aminteam de seara trecută. Amețeala nu se oprește nici când încep să pășesc,adidașii udândumi-se ușor pe talpă.

Vântul începe să se întețească,anunțând că urmează încă o furtună puternică,norii luând o noață ușor gri,cerul nefiind la fel de albastru ca înainte.