Asasini de Suflete si Mafia VOL II

8.

Simt că ceva nu este bine. Nu am încredere în Dylan, nu îmi inspiră încredere și mă simt încolțită. Mă gândesc atât de mult la Klaus și Alec, îmi simt capul cum se învârte și am atâtea întrebări la care încerc să caut singură un răspuns. 

Tot drumul până la firma bărbatul de lângă mine nu a scos nici măcar un singur cuvânt, tot ce face este să fumeze și să privească absent drumul. Mă face atât de curioasă, ascunde atât de multe lucruri în spatele unor ziduri, undeva în inima lui. Îmi este greu să îl privesc fix în ochi, deoarece atunci când o fac mă jupoaie în două. Suferința lui pare a fi mult mai mare decât orice altceva.

Parchez mașina în locul rezervat pentru angajați și imediat cum cobor din mașină Dylan mă prinde de braț. Îmi plec capul înainte ca irișii săi să facă contact cu ochii mei, nu îmi pot face singură una ca asta, privindu-l așa mă simt de parcă îmi bat joc de el.

Vocea lui răgușită și ușor groasă îmi ajunge la timpane și îmi face pielea de găină. Mă întoarce cu spatele către el și își apleacă capul spre urechea mea.

— Ajungem în clădire, te conduc în biroul tău și nu faci nimic nesăbuit, ai înțeles?

Strâng puternic din dinți, urăsc când cineva îmi dă ordine, urăsc când cineva mă intimidează în halul ăsta, trebuie să am răbdare, ca să ajung la leptopul pd care Ryan îl ține în birou, trebuie să îi câștig încrederea lui Dylan.

Aprob cu o mișcare scurtă a capului ce mi-a spus, iar în secunda următoare pornește la pas înaintea mea către firmă. Știu că voi intra în bele o dată și o dată pentru că sunt foarte băgăcioasă, vreau să știu totul. Îmi place să dețin controlul, iar de obicei când paharul mii se umple nu răspund de faptele mele.

Dacă m-ar vedea tata acum, cum umblu ca un cățeluș ploat după un timp îmbrăcat în bocanci, cu blugi rupți și hanorc larg ar zice că nu mă cunoaște. El prefera costumele mai elegante, le respecta cu strictețe, foarte rar îl vedeam îmbrăcat în trening, era aranjat ca un om de afaceri pe care îl respecta toată lumea. De frică.

A câștigat respectul multora, dar o dată cu banii apar și persoanele care încep să te urască, să îți sape groapa în care urmează să te arunce. Spre deosebire de alții, tata nu a avut nimic, a plecat singur deorece bunicul nu a vrut să îi dea moștenire nimic, așa că nevoia la împins de la spate să se descurce singur, să muncească.

Mama a fost mereu o domnișoară râzgâiată, îmi aduc aminte cu drag întâmplările pe care mii le spunea despre ea când era tânără. Tatăl mamei mele știa cu ce se ocupă tata, iar el îi interzicea mamei tot timpul să stea cu el, asta o făcea pe mama și mai încăpățânată. Sărea pe geam și fugea să se întâlnească cu el, nu suporta să nu aibă dreptate, gândea foarte calculat și era mereu acolo să plângi pe umărul ei. Îmi lipsesc foarte mult amândoi. Pentru toate zilele în care mi-au lipsit am să aflu tot ce pot ca să înțeleg motivul pentru care Curter ia omorât pe amândoi.

Zâmbetul mii se șterge de pe față când pășesc în clădirea uriașă. Dylan își așează mâinile în buzunare și tfece de aglomerația ce se află pe coridor, pare că nu aude și nu vede pe nimeni în jurul său. Într-un ritm lent, pășește pe scările în spirală, iar eu îl urmez în tăcere fără să îmi iau privirea de la el.

În liniștea care sa lăsat, tot ce pot auzii este zgomotul pașilor mei făcuți de tocutile pe care le port și inima pe care o aud cum îmi bate până în timpane. Spatele lui Dylan este bine conturat atunci când se înconrdează, prin hanoracul care se strânge pe el de fiecare dată când își contractează mușchii.

— Aici este biroul tau.

Imi deschide usa maronie, iar ce vad ma lasa usor surprinsa. Mult prea deschis pentru gusturile mele, biroul este crem iar dulapul lipit de perete este alb. Zambesc fortat.

Nu am trait in asa culori niciodata si ma simt foarte incomod. Camera este destul de spatioasa, avand in vedere cele doua fotolii de aceeas culoare ca si mobilierul cum stau asezate in fata biroului mare, si am aceeas priveliste pe care o are si Ryan in biroul sau. Tresar cand Dylan tranteste usa cu putere in urma lui si iese grabit lasandu-ma singura.

Cu o oarecare retinere ma asez pe scaunul din spatele biroului si incep sa rasfoiesc prin leptop. Nu am timpul necesar sa sparg parolele firmei si nici macar in sistemul de camere nu pot intra.

Trebuie sa stiu daca cel de la intrare este Kyle. Am nevoie sa imi descarc nervii, sa ma linistesc si sa scap o data de stresul care ma bantuie de cand am primit nenorocita aia de cutie cu pizza. Ma ridic de pe scaun mai mult agitata, ies direct pe usa si ma indrept catre liftul din capatul holului.

Pasesc inauntru, iar cand usile din metal ale acestuia se inchid ma agit si mai tare. Doamne Dumnezeule, daca este cu adevarat omul meu in cladirea asta ma urc in primul avion si iau directia direct catre Los Angeles.

Pe scaunul lui Ryan, picior peste picior se afla Dylan.

— Cauti ceva?

— Da, caut pe dracu sa te ia! Imi spui in momentul asta, ce se intampla si de ce tot continui sa te porti ciudat?

Se ridica plictisit de pe scaun si se aseaza cu fundul pe birou. Imi face semn cu mana sa vin spre el. Rabdarea mea sa dus demult si chiar nu am chef sa mai ascult vre-un ordin sau sa ma prefac ca sunt o fetita cuminte si draguta, care evident nu sunt!

— Ia loc si cauta, cauta ce vrei, mii se rupe! Un singur lucru te rog, nu te juca cu nervii mei, in ultimul timp stau cam prost cu ei.

Cu siguranta numai de amentiarea lui stupida nu aveam eu urechi sa ascult acum.

— De ce esti atat de imbufnat?

Intrebarea mea nu doar ca il face sa isi aprinda o tigara dar intoarce capul catre mine zambind nervos. Stiu ca in momentul asta poate m-ar manca de vie fara sa ii pese prea mult.

Habar nu am ce lucruri stie el despre mine dar nu ma cunoaste deloc! In mare parte nu sunt atat de amabila, doar ca la dracu vreau sa stiu ce se intampla cu oamenii mei.

— Ma fut in el de plan, uite pustoaico, Kyle este in cladirea asta si in acest moment o sa te urci frumos in lift cu mine si mergem la apartamentul tau. Avem o problema si nu am de gand sa ascult de Ryan, e prea tampit in ultima vreme.

— Poftim?

Nu mai apuc sa spun vre-un cuvant ca sunt luata pe sus la propriu si pusa pe umarul lui Dylan. Urmatoarea mea miscare il surprinde, ma rasucesc in asa fel in cat sa am picioarele puse pe de-o parte si alta a gatului lui.

In urmatoarea secunda sar in fata lui, iar pumnul meu face contact dur cu fata lui. Am si uitat cat de bine se simte sa lovesti pe cineva.

— Nimeni nu ma atinge daca eu nu vreau. Mergem la apartamentul meu si ca un dragut ce esti, imi explici totul pe drum.