Asasini de Suflete si Mafia VOL II

12.

"12. Adevarul singurul lucru imbracat in minciuni"

 Sunt din nou in sala de judecata alaturi de gasca noastra si bineinteles de Damian, care nu stiu ce dracu cauta aici si de ce o priveste in felul asta pe Ande, asa ca ii soptesc ceva la ureche lui Kyle, iar privirea lui se indreapta imediat catre cei doi. Imi afirma dupa care il trage pe Andrew deoparte ca sa vorbeasca.

Intre timp inima mii sa strans ca un purice cand l-am vazut pe Alec intrad pe usile mari si luand loc fix in spatele meu. Procurorul da cu ciocanul mic in masa de trei ori facand liniste.

- Acuzata de fata, domnisoara Roxana Tyler. Este deja a treia oara cand ne intalnim, sper sa fie si ultima. Am luat in vedere si am studiat cazul timp de trei luni de zile, luni in care ai fost tinuta in arest. Esti condamnata la patru ani de inchisoare. Este decizia mea finala. 

Imi pica fata la propriu, patru ani? Sper ca iti bati joc de mine. Ma asteptam la cateva luni de zile nu la ani. Nu am comins nici macar jumatate din capetele de acuzare care mi-au fost trantite in fata. Dar ce spun eu este degeaba daca dovezile sunt falsificate si bineinteles platite.

Sunt incatusata de catre Drew care strange din dinti puternic si ii tremura mainile pe catuse. Se vede pe fata lui ca nu isi dorea sa se ajunga aici, stiu ca se va gasi alt vinovat in locul meu, stiu ca nu pot ramane aici ani de zile.

In timp ce Drew ma apuca de brat imi face semn sa tac pana cand intram in masina de polite si ma excorteaza el personal pana la puscarie.

- Cum Roxana? Explica-mi, cum?

- De unde dracu sa stiu eu Drew? Am fost in Rusia sapte luni de zile si ma trezesc cu patru capate de acuzare. De unde Dumnezeu era sa stiu ca voi fi inchisa pentru ceva ce n-am facut? Da, am omorat oameni, da am facut transporturi de arme si am facut jafuri dar nu am facut niciun transport de droguri si mai mult decat atat nu am facut transport de carne vie. Nu sunt dementa.

- Nu te duci la nicio puscarie. Vii cu mine acasa. Nu te inchid acolo nici mort.

Imi pun mana pe umarul lui chiar daca catusele ma incomodeaza teribil.

- Nu iti vei face probleme pentru mine, ma intelegi?

Dau sa mai spun ceva dar Drew loveste volanul cu pumnul. Da suntem prieteni foarte buni si ma deranjeaza sa il vad stresat si cu cearcane. Stiu ca a lucrat din greu sa imi dea cea mai mica pedeapsa.

Nu vreau sa isi piarda slujba din cauza mea desii, el este ofiterul cel mai de pret din Los Angeles, a primit atatea medalii si a fost promovat de multe ori, pentru ca a muncit pe branci si a rezolvat sute de cazuri, cazuri pe care nici detectivii nu reauseau sa le desluseasca.

- Nu te voi inchide Roxana. Nu am sa te vad cum intri pe portile alea. Vei sta la mine si punct. Am sa gasesc pe altcineva sa se puna in locul tau si o voi rezolva eu. Dar nu am sa te vad niciodata intrand dinou pe portile puscariei. Nu dupa ultima data.

Stiu, imi amintesc destul de bine de ce se teme atata. Am fost la un pas sa fiu omorata. Cand a intrat in cantina sa verifice cum sunt, a vazut moartea cu ochii. Incepusem sa ne batem intre noi cu cutitele de la cantina, am fost taiata pe fata si la coaste. Am scapat ieftin. Atunci nu aveam puterea de acum, doar ca, sa simtit vinovat inca de atunci.

Stie ca parintii mei sunt morti, stie cine este vinovatul. A incercat sa il prinda pe Curter dar, el nu lasa urme. Nu au dovezi impotriva lui si nici nu mai stiu cum arata. Isi schimba casele la saptamna, de masina si garzi de corp nici nu mai vorbesc. Este cel mai bine  pazit om din L.A.

Parcheaza masina in fata unui apartament luxos, se intoarce zambind catre mine si se da jos din masina.

- Lasa-ma sa iti scot catusele. Nu suport sa te vad cu ele.

Mii le deschide si imediat imi frec incheieturile mainilor care s-au inrosit. Ma imbratiseaza strans si ma conduce catre intrarea in apartament.

La prima vedere este spatios. Imediat cum intri pe usa, poti vedea canapeaua din piele alba si fotoliile de aceeas culoare. Covorul gri si pufos este asezat fix in miljoc, lasand totusi la vedere parchetul tot gri. Intru incet dupa care ma intorc si observ o plasma uriasa intinsa pe tot peretele, iar langa ea, doua rafturi lungi pline ochi cu carti.

Langa, sunt asezate patru trepte care te indruma spre bucatarie. Totul este modern si de un negru inchis exact cum imi place. Masa lunga si scaunele parca de club sunt perfect asezate. Totul este curat si miroase atat de bine a flori.

- Simte-te ca acasa, baia este pe acel coridor micut pe partea stanga, iar dormitorul este pe dreapta. Din pacate am un singur dormitor dar canapeaua este extensibila si promit ca ma voi face comod pe ea.

- Stii, nu este nevoie sa faci toate astea pentru mine. Stiu ca nici acasa nu pot sa plec, dar nu vreau sa para ca profit de tine.

Isi arunca cheile pe masuta din sticla si se aseaza pe canapea, dupa care isi desface cravata. Imi face semn cu palma pe canapea sa ma asez langa el asa ca asta si fac.

- Cand m-am deranjat eu vreodata de prezenta ta? Ca eu nu imi amintesc.

Zambesc muscandu-mi buza de jos.

- Sincer nu stiu, dar sper ca mi-ai spune daca ai fi.

Da din cap in semn negativ dupa care imi da dupa ureche doua suvite blonde de par. Ne uitam unul la altul privindu-ne fix in ochi. Se ridica brusc cand ii suna telefonul.

- Da, este aici langa mine. Vrei sa vorbesti cu ea? Sigur.

Imi intinde telefonul si cand il pun la ureche aud plansul lui Andrew. De cand si pana cand plage fratele meu? Ce Doamne iarta-ma sa mai intamplat si acum?. Nu imi da detalii multe dar spune ca vrea neaparat sa ma vada si ca il va aduce si pe Klaus cu el. Imi inchide telefonul dupa ce i-am spus ca trebuie sa il intreb mai intai pe Drew.

- Drew, ma intrebam daca..

- Sigur ca pot venii. Considera-te ca acasa. Nu trebuie sa ma intrebi nimic. Ai pe blatul de bucatarie o cheie de rezerva, dar te sfatuiesc sa nu pleci de aici pana nu rezolv problemele.

Il imbratisez dinou inainte sa paraseasca apartamentul. Ma rezem cu spatele de usa in timp ce o incui in urma lui. Gandul imi zboara instant la silueta lui Alec. Era zambaret. Parea ca asta isi doreste, sa ma vada inchisa. Doar ca nu inteleg, de ce?

Mereu i-am fost alaturi. Mereu l-am ajutat, l-am iubit cu toata fiinta mea. Nici nu mai stiu de cate ori am fost eu trasa la raspundere pentru greselile lui. Nu imi mai amintesc ultima data cand i-am spus "Nu". Am fost acolo pentru el in permanenta, chiar  si dupa ce ma inselat si ma sunat disperat ca Dean il vrea mort. Ma razboiam cu toti pentru el. Ceva se ascunde in spatele acelui zambet. Vreau sa aflu, sunt curioasa. Vreau sa stiu, de ce Alec isi doreste asta? Nu cred ca apropierea dintre mine si Klaus la facut asa. Refuz sa cred ca este gelos si mai simte ceva pentru mine.