VOLUMUL II
Erick Carter. Din adolescentul dornic de răzbunare, devenise adultul plin de regrete. Măcinat de vina celor întâmplate, Erick încearcă să găsească adevăratele culori ale vieții.
Trecutul era greu de uitat atunci când continuai să trăieș...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
🦋
- Acel nor seamănă cu un iepure.
- Unde?
- Chiar acolo, indică cu degetul un anume nor de pe cer.
Oricât încerc să observ iepurele, pentru mine este doar un nor obișnuit. Merg mai aproape de ea, până când obrazul meu îl atinge pe al ei și îi urmez cu privirea degetul. Închid chiar și un ochi în speranța că, poate așa, voi vedea acel iepure.
- Nu îl vezi, așa-i?
- Cum ți-ai dat seama?
Mă dau puțin mai în spate pentru a o putea privi. Mereu rămâneam fascinat de simplitatea ei și de cât de perfectă o făcea acest lucru. Fetele cu care ieșisem înainte se machiau ori de câte ori ne vedeam și chiar dacă acest lucru le făcea frumoase, în ochii mei ele nu erau frumoase. Preferam să văd omul așa cum este. Imperfecțiunile ne fac perfecți. De ce am încerca să ascundem o parte din noi doar pentru a îi face pe ceilalți să ne placă?
Alma nu era așa. Nu se machia. Își lăsa pielea să respire și se arăta celorlalți așa cum este. Șiîmiplăcea asta la ea chiardacă nu voiam sărecunosc.
- Ești ușor de citit, îșiîntoarsecapul spre mine și tresări puțin. Fețele noastre încă erau destul de apropiate.
Se uită repede în altă parteîncercândsăîșiascundă de mine roșeața din obraji. Dar eu eram conștient de timiditatea ei și mereu mă amuza asta. Alte fete profitau de orice ocazie și se apropiau de mine. Erau lacome, deloc timide. Chiardacă vedeau că nu sunt interesat, ele tot se apropiau de mine.
Alma nu era așa. Alma era diferită. Alma se înroșea ori de câte ori măapropiam mai mult de ea.Almaroșea la fiecarecuvânt mai obscen pe care îlspuneam. Roșea și din cauza unui simplusărut pe obraz, iar după ce o sărutam pe buze obișnuia să îmi evite privirea câteva secunde.
Timiditatea ei mereu mă va da peste cap, dar tocmai asta esteșiceea ce măatrage la ea.
Tresar brusc. Alma nu ar trebui să mă atragă. Inspir adânc. Nu știu ce aveam de la un timp. Începea să îmi placă să petrec timp cu ea sau doar să stăm în liniște și să nu facem nimic. Obișnuiam să o caut mai mult cu privirea și mă trezeam zâmbind la ea.
