VOLUMUL II
Erick Carter. Din adolescentul dornic de răzbunare, devenise adultul plin de regrete. Măcinat de vina celor întâmplate, Erick încearcă să găsească adevăratele culori ale vieții.
Trecutul era greu de uitat atunci când continuai să trăieș...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
🦋
Amalia și-a dat seama că e ceva între mine și mama ei încă de dinainte să ajung eu acasă. Citez: mami se tot uita la telefonși zâmbea când tasta ceva pe el. Face asta doarcândvorbește cu tine. Așa că am știut că se petrece ceva. M-a amuzat fața crispată a Karinei când a auzit-o și am bătut palma cu micuța. E foarte inteligentă pentru o vârstă atât de fragedă și zic asta pentru că nu încetează să mă uimească de cele mai multe ori cu ceea ce spune. Îmi pare rău doar că a trebuit să se maturizeze atât de devreme.
Am luat cina, ascultând poveștile Amaliei legate de ziua pe care a avut-o la grădiniță. Mi-a zis că au trebuit să joace ceva în perechi și cum nu voia nimeni să fie cu Nicholas pentru că el fusese într-o dispoziție proastă de când a ajuns și nu voia să vorbească cu nimeni, s-a oferit ea. Numai că el nu a vrut să participe, așa că nici Amalia nu a participat, primind amândoi câte o bulină neagră. Mă enervez, nu pe copii, ci pe educatoare. Nu e dreptul copilul să nu facă ceva ce nu vrea? De ce este pedepsit pentru asta?
Și să nu mai zic că îi auzise pe doi băieți cum șușoteau despre Nicholas și râdeau din cauză că el nu își poate chema părinții la ședința cu părinții care va urma în câteva zile. Am zis că înnebunesc când am auzit. Ce educație primesc copiii din ziua de azi? Pentru că ce văd acasă, ei aia fac și în viața de zi cu zi, iar dacă dezinteresul părinților e prea mare, atunci sunt doar niște animale scăpate de sub control care dacă văd că nu sunt certați pentru ceea ce fac, nu se vor opri din a face exact ce nu trebuie să facă. Amalia a strigat la ei să tacă din gură, însă tot ea a fost atenționată de către educatoare.
M-am auzit spunându-i Amaliei să îl aducă mâine după masă aici, să se joace împreună. E vineri, așa că nu există grija zilei următoare, putând să își facă de cap. Ambele m-au privit într-un mod ciudat, eu doar am ridicat din umeri. Nu știu de ce am venit cu oferta asta, știu doar că mi-a rămas privirea înlăcrimată a micuțului întipărită în minte și vreau să o înlocuiesc cu o alta mai diferită. Mi-a zis că o să vorbească cu unchiul lui, dimineață când îl va vedea.
Amalia s-a retras în cameră, a spus că o doare puțin capul, așa că am rămas doar eu și Karina în bucătărie. Nu am vorbit mare lucru, mai mult ne-am focusat pe copilă, iar acum că eram singuri, nu știam ce să fac. Ce aș putea să îi spun? Să o iau în brațe? Să îi dau un sărut? Încă eram deranjat de cele petrecute cu câteva ore înainte și nu îmi puteam scoate din cap că este mai mult decât știu eu între cei doi. Dar nici să îi arăt că sunt îngrijorat nu era bine, s-ar fi neliniștit și ea. Încercam să mă detașez, să nu mă gândesc la lucrurile rele pe care este posibil să le fac. Trebuia să vin cu un plan, lumea din jurul meu era supravegheată, ne era urmărită fiecare mișcare și ceva îmi spunea că am putea să ne mutăm și în celălalt capăt al lumii, tot am fi găsiți chiar și acolo.
