VOLUMUL II
Erick Carter. Din adolescentul dornic de răzbunare, devenise adultul plin de regrete. Măcinat de vina celor întâmplate, Erick încearcă să găsească adevăratele culori ale vieții.
Trecutul era greu de uitat atunci când continuai să trăieș...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
🦋
E incredibil cât de repede trece timpul și de cât de ușor poți rămâne fără el. Timpul obișnuia să îmi fie cel mai bun prieten și mereu am profitat de clipele oferite pentru a îmi atinge obiectivele. Voiam din ce în ce mai mult timp pentru a mă distra și pentru a-i privi pe restul cum suferă.
Pentru că da, îmi plăcea să îi văd pe restul triști, doborâți și fără speranță. La fel mă simțeam și eu, așadar făceam tot posibilul să îi fac și pe ceilalți oameni să se simtă exact la fel. Nu îmi plăcea să îi văd pe restul zâmbind, când eu uitasem cum se face acest lucru. Mereu ascundeam ceea ce simțeam cu adevărat pentru a nu îi lăsa pe ceilalți să îmi vadă sau să devină conștienți de vulnerabilitatea mea și apelam la tot felul de mijloace pentru a îmi procura bucuria din tristețea altora.
Ceea ce a și funcționat, până când scutul meu a fost dat la o parte și am reușit să văd și dincolo de el. Dacă aș fi avut habar de ce se va întâmpla, nu aș fi luat niciodată decizia de a mă transfera de la vechiul liceu, la cel din centrul orașului. Aș fi preferat să rămân în același loc nenorocit și să trăiesc în continuare cu suferința mea. Aș fi preferat să trăiesc în continuare cu vina faptului că din cauza mea tata ne-a părăsit și să nu dau vina pe altcineva.
Pentru că atunci când toate frustrările mele s-au direcționat spre ea, a început sfârșitul timpului meu. Odată cu plecarea ei, timpul meu s-a oprit în loc și nu am mai fost capabil să mă bucur de timp așa cum o făceam și să aștept nerăbdător ziua de mâine. Trăiam în continuu aceeași zi și simțeam în continuu aceleași sentimente.
Tot ce voiam acum era scap de acest sentiment de sufocare și pierdere și să nu mai știu nimic. Voiam ca timpul să se sfârșească. Chiar căutasem pe internet știri prezicătoare ale sfârșitului lumii. Aveam speranța că, în orice clipă, ar putea să ne lovească un asteroid și să pună capăt vieții pe care o duceam acum.
Poate el reușea să facă ceea ce nu am reușit eu.
- Asta a durut, îi zic antrenorului meu, Paul. Scuip puținul sânge din gură și-mi ridic capul spre el.
- Tu ai zis că vrei să te lovesc în gură.
- Lovește-mă unde vrei atâta timp cât știi că va durea.
Căutam durere fizică pentru a putea face față celei din suflet. Păcat că cele două nu au grade de comparație și că oricâtă bătaie aș lua, suferința fizică nu putea să o diminueze pe cea sufletească.
- De ce îmi ceri mereu asta?
- Îmi place durerea. Nu ți-ai dat seama?
Se încruntă. Deși lucrează cu mine de doi ani, probabil nu mă crede în toate mințile și se îndoiește de sănătatea mea mintală. Ceea ce nu e de condamnat. Mă lăsam bătut atât de el, cât și de partenerul de box, urmând ca, în ultimul moment, să îmi canalizez toată puterea spre adversar și să câștig meciul.
