VOLUMUL II
Erick Carter. Din adolescentul dornic de răzbunare, devenise adultul plin de regrete. Măcinat de vina celor întâmplate, Erick încearcă să găsească adevăratele culori ale vieții.
Trecutul era greu de uitat atunci când continuai să trăieș...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
🦋
Oare de ce continuam să fac greșeală după greșeală? Mă lăsam stăpânit de emoțiile de moment și uitam să fiu realist. Tot ceea ce gândisem până în momentul de față consideram că este cea mai bună soluție de a înfrunta situația. Evitam să privesc și în lateral și îmi mențineam privirea doar în față, tocmai pentru că eram prea focusat pe o singură idee și direcție, cu toate că știam că nu este cea mai bună.
Am spus multe cuvinte grele la nervi și nu le regretam pe majoritatea. Tind să fiu mai sincer când sunt nervos și să pun toate cărțile pe masă. Poate maniera în care o fac lasă de dorit, însă sunt cuvinte spuse din inimă și care reflectă ceea ce gândesc.
Acum, regretam ce i-am spus atunci Karinei la telefon. Am fost rău cu ea fără un motiv anume. Conversația cu Valeria m-a tensionat suficient de mult încât să îmi tulbure rațiunea și să nu mai știu ce scot pe gură. Ar fi trebuit să știu că ea nu avea nici un amestec în toate problemele mele și să îmi reprim vorbele. Ceea ce nu am făcut, iar acum suportam consecințele.
De o săptămână păstram distanța față de fete. A fost decizia mea la început, dar după trei zile am întrebat-o pe Karina printr-un mesaj ce mai face și nici până în ziua de azi nu am primit un răspuns. Era supărată și înțeleg asta. Mereu a fost bună cu mine. M-a primit în casa ei, mi-a lăsat fata ei în grijă, iar eu am jignit-o cu prima ocazie care s-a ivit. Nu pentru că ea ar fi greșit cu ceva, ci pentru că eu eram prea idiot pentru a-mi controla pornirile și a trata situațiile diferit în funcție de problematică. Spuneam vorbe frumoase, precum cea pe care i-am spus-o în acea seară, iar apoi dădeam cu piciorul la tot.
Așa eram eu. Făceam un pas înainte, apoi trei înapoi și așteptam ca problemele să mi se rezolve singure. Mă credeam un fel de copil care poate fi iertat după fiecare năzbâtie pe care o face. Uneori voiam să mă întorc în copilărie, unde totul era vesel, frumos și lipsit de griji. Am crescut prea repede și am dat piept cu realitatea într-un mod în care nu mă așteptam. Trebuia să fiu acum mult mai responsabil pentru ceea ce fac și să îmi asum fiecare greșeală făcută, fie că vreau, fie că nu.
I-am acordat distanțarea dorită. Am stat pe margine, fără să interacționez cu ele, asigurându-mă că sunt în siguranță chiar și în absența mea. Amalia a fost prezentă de fiecare dată la magazin, atât dimineața, cât și după masa. Stătea singură la acea masă și își pierdea timpul îngropată printre foi și caiete. O vedeam supărată uneori și privind nerăbdătoare spre ușă, parcă așteptând pe cineva.
Karina era ocupată cu clienții, însă asta nu o oprea să își verifice fata și să își petreacă timpul cu ea când nu era atâta aglomerație. Le vedeam concentrate pe ceva anume, bănuind că Amalia era ajutată de către mama ei să recite iar replici din filme. Mi se pare incredibil că de la o vârstă atât de mică, visează spre un astfel de viitor. Se implică încă de acum în asta și nu mă îndoiesc că dacă va fi susținută, va ajunge acolo unde își va dori.
