VOLUMUL II
Erick Carter. Din adolescentul dornic de răzbunare, devenise adultul plin de regrete. Măcinat de vina celor întâmplate, Erick încearcă să găsească adevăratele culori ale vieții.
Trecutul era greu de uitat atunci când continuai să trăieș...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
🦋
Aveam trei variante: 1. intram înăuntru și vedeam ce se putea întâmpla; 2. făceam cale întoarsă, alegând să îmi bag picioarele; 3. le trimiteam pe fete undeva departe și mă descurcam eu cumva cu ce urma după.
Analizându-le pe fiecare, nici una dintre ele nu suna bine, însă trebuia să fac o alegere. Până la urmă, m-am băgat singur în asta și am zis că îmi voi asuma responsabilitatea.
Tot ce voiam acum era să mă duc acasă și să le văd pe fete. E prima zi în care eu și Karina suntem... ceva. Într-o relație, mai mult decât prieteni, nu am idee. Însă ca înainte nu vom mai fi, asta e sigur. Mă gândesc că deja s-au întors de la grădiniță și mă așteaptă și pe mine să mă întorc, lucru pe care vreau să îl fac din tot sufletul, numai că sincronizarea a fost mult prea proastă. Stabilisem de acum câteva zile, la telefon, să ne vedem astăzi, aici, la această oră. Trebuia cumva să rezolv și situația asta, și așa începe să mă streseze toată incertitudinea asta și vreau să scap odată. Ce s-ar putea întâmpla rău?
Să sfârșescbătut, probabil. Sau undeva îngropat înpădure.
Scutur din cap, alungând aceste variante înspăimântoare, dar extrem de plauzibile. Trag aer adânc în piept și deschid ușa care mă desparte de imprevizibil, neștiind câte probleme îmi va cauza pe viitor.
Scanez puțin împrejurimile, neobservând ceva ciudat. E un club obișnuit din centrul orașului, însă gol la această oră. M-a surprins puțin faptul că ușa de la intrare nu era încuiată, semn că sunt așteptat. Mă încordez involuntar, tot mai convins că am intrat în gura lupului.
- Te așteptam, o voce răgușită sparge liniștea infernală. Întorc capul spre stânga și observ cum, după perete, apare un bărbat, undeva la vreo cincizeci de ani. E mai scund decât mine și cu un corp mult mai puțin lucrat decât al meu, însă are o prezență atât de intimidantă încât aproape că mă face să înghit în sec. Ochii căprui mă analizează fără nici o jenă, zâmbind subtil pe sub mustață.
- Erick, așa-i? întinde mâna spre mine și nu pot să îmi ascund surprinderea când îmi zice pe nume. De unde știe cum mă cheamă? Surprins? râde. Știu atât de multe încât nici nu îți poți imagina.
Lasă mâna să îi cadă pe lângă corp când îmi observă lipsa de interes de a avea un contact fizic cu el.
- Ce vrei ca să o lași pe Karina în pace?
Mai bine să trecem direct la subiect ca să nu ne pierdem timpul aiurea unul altuia, deși mă deranjează și mă nedumerește puțin că știe lucrul ăsta despre mine.
- Oh, dar Karina nu va scăpa niciodată de mine. Îmi e datoare vândută pe viață.
Ce vrea să spună cu asta? Știu de datoria în bani, e o sumă de care se poate face rost dacă ai timpul necesar pentru a o strânge, iar apoi totul ar trebui să se termine, plata este achitată și problema rezolvată. Așa că ce prostii tot îndrugă?
