Volumul 3 din seria "Elementele"
Început 28 Martie 2022
"Doar pentru că lumea te vede in alb și negru asta nu înseamnă că nu poți crea un curcubeu"-citat propriu
◇Finalizată◇
Cum toate amenințările s-au dus și cum nimeni nu mai este în pericol, Jho...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Încerc să-mi închid ochii, lăsându-mă să adorm dar inima îmi sare imediat din piept când auz soneria telefonului meu, cineva mă suna. Mă uit plictisit pe ecran și văd că mă suna Nicholas, așa că îi răspund la telefon așteptându-mă la ce e mai rău.
— Hei...se auzi vocea lui la telefon. Voiam să zic că îmi cer iertare pentru cum am reacționat, poate nu am făcut vreo acțiune anume dar modul în care m-am gândit a fost absolut imatur. Vrei să ieșim undeva împreună? Te las pe tine să alegi!
— Nu știu dacă să te cred sau nu...spun eu total indignat, mai mult îm scârbă. De unde știu că nu îți ceri iertare la telefon doar să mă iei la bătaie în privat?
— Nu sunt genul ăla de persoană, nu sunt un fals. Se auzi vocea lui pe un ton serios, îngroșându-se. De-asta te-am pus pe tine să alegi unde mergem, să nu crezi că aș plănui ceva necurat.
— Fie...mergem în pădure! îi zic eu acestuia. Cel mai periculos loc pentru mime...ai puterea plantelor doar și nu ne vede nimeni. Fac asta să vezi că am încredere în tine.
— Fie...te aștept în fața casei tale în cinci minute, în regulă?
— Cinci minute fix...bine? îl întreb eu pe băiat, acesta aprobându-mă la scurt timp după.
După ce-nchid telefonul, mă duc în fața dulapului și-mi aleg câteva haine din garderoba mea care le pun pe mine. Ceva simplu, niște blugi scurți rupți și un maieu de culoare verde care-mi lasă șoldurile și pieptul la vedere.
Mă privesc în oglindă și-mi zic după:
— Hai că nu arăt rău...dacă ar fi fost roșu na...poate arăta mai bine, arăt eu spre maieu acesta schimbându-și culoarea. Poftim...? Cum am...? Defapt, nu mai contează! Am început să am probleme cu memoria...revino-ți Jhonathan, revino-ți!
— Jhonathan! se auzi de jos strigătul lui Nicholas așa că mă uit pe fereastră doar să-l observ în fața gardului din fața casei mele. Vezi că întârzii!
— Când am întârziat? apar eu dintr-odată în fața lui.
— Teleportare deci. În fine...hai să mergem în pădure.
— Suntem deja acolo, îi spun eu acestuia.
— Nu vorbi prostii...nici nu am ple...cat, își întoarse capul în spate doar să privească codrii înnalți prin frunzele cărora bat puține raze de soare. Cum ai...cum ai făcut asta?!
— Treaba mea, secrete dragă, secrete. Dar hai că-ți spun...am încercat să schimb realitatea. Asta e faza...nu ne-am teleportat pe noi în pădure și nu am teleportat nici pădurea la noi. Doar am schimbat spațiul în care suntem...înțelegi?
