Volumul 3 din seria "Elementele"
Început 28 Martie 2022
"Doar pentru că lumea te vede in alb și negru asta nu înseamnă că nu poți crea un curcubeu"-citat propriu
◇Finalizată◇
Cum toate amenințările s-au dus și cum nimeni nu mai este în pericol, Jho...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Act 4
— Jhonathan, veni Ingrid spre mine. Îți mulțumesc...pentru tot.
— Pentru puțin, îi răspund eu lui Ingrid după care îmi întind mâna deschizând un portal spre Dimensiunea Întunericului și a Luminii.
Intru în acea lume și levitez între cele două dimensiuni ca mai apoi să-mi ridic mâna și să recreez de la zero insula le care era așezat palatul lui Ingrid. Acum mai frumos ca niciodată, făurit din nuanțe de alb, argintiu și negru la acoperiș, alături de un drum de pavele pe care calcă Ingrid ținând-o pe Emma de mână.
— Iris, pardon...Katerina, mă uit eu spre sora mea. Vreau ca mâine să aibă loc ceremonia de încoronare a lui Ingrid. În regulă?
— Da frățioare...se uită ea trist în jos.
— Hey, nu fi tristă! îmi pun mâna pe umărul ei. Bucură-te că ăsta e viitorul pe care îl trăim, îi zâmbesc eu sincer.
Următoarea zi dis-de-dimineață, eu alături de prietenii mei și de mătușa mea ajungem în dimensiunea lui Ingrid, călcând pe drumul cu pavele albe ce duce spre palat, înconjurat de tufișuri de trandafiri albi de o parte și de alta a drumului ce strălucesc precum neaua în soare.
Odată ajunși la intrare, doi cavaleri în armură albă ce țineau două sulițe în fața ușii și le retrag în momentul în care ne văd pe noi.
După ce am intrat în sala tronului, observăm marele covor roșu ce duce spre tron unde este Ingrid. În dreapta ușii stă Iris având în mână o coroană de flori albe și negre uitându-se la mine cu lacrimi în ochi, zâmbindu-mi cald. De o parte și de alta a covorului fiind o groază de cavaleri în armură albă ce aveau fiecare în mână o trompetă argintie.
Eu și cu prietenii mei ne așezăm în locurile din față, Xanilia stând exact în stânga mea fiind odată în viață îmbrăcată elegant. Singura rămasă în urmă era Emma care a rămas alături de Iris la ușă.
Pe ușă intră acum rând pe rând cele șapte zâne bucuroase de evenimentul ce avea de gând să înceapă, punându-se în dreptul lui Ingrid. Aveam emoții extrem de mari, deja simțeam fluturii în stomacul meu.
— Abia aștept să-nceapă! îmi zise Xanilia mie. Nu m-am gândit în viața mea că ajung atât de departe!
— Nici eu, îi zic eu Xaniliei și-mi întorc capul spre Lia care era în stânga mea. Ai emoții?
— Puțin, zise Lia călcând ușor micii țurțuri de gheață de lânga piciorul ei.
