Volumul 3 din seria "Elementele"
Început 28 Martie 2022
"Doar pentru că lumea te vede in alb și negru asta nu înseamnă că nu poți crea un curcubeu"-citat propriu
◇Finalizată◇
Cum toate amenințările s-au dus și cum nimeni nu mai este în pericol, Jho...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu la mult timp după experiența pe care am avut-o, gândul meu zboară la cuvintele Rosei, cum că Madame Black&White ar fi fost răul curat. Dar oare...dacă era într-adevăr răul curat, mi-ar mai fi cruțat viața? Dacă era cum se spune, rea și nemiloasă, mi-ar mai fi dat ea mie cristalul înnapoi? Nu mă pot gândi decât la ce s-ar fi putut întâmpla în acele momente, putea să-mi spargă cristalul și să mor, dar n-a făcut asta.
— Ce faci? se auzi vocea zânei în ecou, timp în care făceam duș.
— Fac și eu un duș, îi zic acesteia. Ia stai puțin, fac eu o pauză scurtă să mă gândesc. Perverso! îmi acopăr eu corpul. Nu știi să ciocăni?!
— Despre ce vorbești...? se uită zâna la mine confuză.
— Ieși afară! Acum! îi ordon eu acesteia, la care zâna dă din cap negativ.
— Nu înțeleg ce ascunzi, am mai văzut sute de bărbați și femei dezbrăcate, era ceva normal în Grecia Antică. Erau o grămadă de picturi și statui cu persoană dezbrăcate.
— Păi eu nu sunt un tablou sau o statuie! Ieși afară!
— Bine, încuvință zâna dându-și ochii peste cap. Hai c-am plecat, la revedere! trecu ea prin ușă de parcă nici nu a fost acolo.
— Dar puțină intimitate n-am în casa asta, jur. Închid eu dușul și mă șterg cu prosopul, luând pe mine un maieu, o pereche de pantaloni scurți și niște papuci. Ies afară, îi spun eu Xaniliei, la care femeia încuvință afirmativ din cap bând din ceașca ei de cafea.
Se pare că era o vreme senină, soarele bătând puternic în ochii mei, roua dimineții curgând de pe frunzele verzi ale copacilor bătrâni în contrast cu gălăgia oamenilor grăbiți din Las Vegas. Nu după multă vreme, îl văd și pe Nicholas fericit cum mergea desculț pe teotuarul încins, putând observa de aici tălpile sale roșii ca focul.
— Și cum e? îl întreb eu pe acesta. Rezisți?
— Se pare că da! îmi zâmbi el mie. Îmi place să simt asta. Lumea se uită ciudat la mine dar aia e, n-am făcut nimic rău. Plus că e sănătos! Hei...ce-i cu fața aia tristă?
— Nimic, îmi pun eu mâna de după gât observând îngrijorarea din ochii lui Nicholas.
— Uite, poți să-mi spui. Dacă ai nevoie de ceva...
— Nu, îl întrerup eu. Sunt bine, am nevoie de puțin timp să mă gândesc la ceva.
— În regulă...dacă ai nevoie de ceva, apelezi la mine. Ai grijă frate, mă bate el pe umăr ușor apoi pleacă.
