Cele 7 Elemente:Rainbow

Capitolul XV

     Eram furios pe Lia și pe Rosa, mă simțeam dezamăgit și trădat din ambele părți. Lia este prietena mea cea mai bună, o știu de când eram copii, și mă doare sufletul să văd că ea nu are încredere în mine.

     Deși...nu o pot blama pentru ce am făcut. Am fost împreună cu ea doar din milă când era într-o stare critică, am ignorat-o și am mințit-o pe față atâta timp înloc să-i fiu alături. Dar Rosa chiar nu are vreo scuză să se comporte așa doar din cauză că este iresponsabilă.

     — Știi ceva Lia, dacă mă crezi bine dacă nu la fel. Îi spun eu acesteia pe un ton rece. Îți doresc tot binele din lume și o aniversare fericită, la care eu plec din casă fără să mai vorbesc cu cineva.

     — Lasă-mă să ghicesc...se auzi vocea mătușii mele din spatele meu.

     — Nu acum mătușă, lasă-mă puțin singur. Am nevoie să gândesc...

     Ploua afară foarte mult, asfaltul fiind umed, plin de nămol și de urmele de pe pantofi ale oamenilor. Șuietul vântului bătând asurzitor pe lângă mine în timp ce o umbrelă albă zboară pe lângă urechea mea, de parcă ar dansa în ploaie.

     Cu o mișcare rapidă, îi apuc mânerul auriu și nu o las să-mi scape din mână.

     — Jhonathan! se auzi vocea lui Melody din spatele meu, eu întorcându-mă spre ea, văzând-o udă leoarcă, cu rimelul șters și cu părul umed.

     — Cred că asta-ți aparține, îi înnapoiez eu umbrela la care ea o ține deasupra capului său.

     — Mulțumesc. Cum se face că ne-ntâlnim mereu în ploaie?

     — Sincer...nu știu. Îi răspund eu sec.

     — Poate este destinul care vrea să me aducă împreună, zâmbi ea cald înroșind la vorbele pe care le scoase din gură.

     — Nu vom fi niciodată împreună. Nu după ce mi-ai făcut.

     — Fie, cum spui...este alegerea ta iar eu nu-mi voi forța norocul. Dar de ce...?

     — E deja prea târziu. Ți l-ai forțat de mult. M-ai fi putut câștiga ca orice persoană normală, în schimb tu ai vrut să-ți fiu o mationetă, un obiect.

     — Nu-i așa că viața e crudă și nedreaptă? se uită ea adânc în ochii mei. Oamenii răi fac atâtea greșeli și nu pățesc nimic, în timp ce oamenii buni fac o simplă greșeală și lor li se-ntâmplă cele mai mari necazuri. Nu crezi că e nedrept?

     — Oamenii răi vor plăti pentru ce-au făcut când Dumnezeu decide asta. Doar El le decide soarta și știe cât să le dea înnapoi. Ai văzut ce i s-a-ntâmplat lui Emilly, nu a mai rămas nimic cu ea. Faptul că tu compari o persoană rea cu una bună asta demonstrează doar cât de naivă ești. Compari o persoană bună cu una rea doar pentru că ție nu ți se pare corect. Dar dacă de exemplu o persoană bună îți face rău, nu ai vrea să plătească pentru ce a făcut?

     — Sincer...se gândi Melody puțin. Nu. Pentru că eu sunt iertătoare, am fost învățată să-i iert pe cei care-mi greșesc.

     — Dar asta nu-ți dă dreptul să-mi impui mie să te iert pentru greșeala pe care ai făcut-o. Sincer...ori ești cea mai sufletistă fată pe care am cunoscut-o, ori cea mai credulă . Mult mai credulă decât Emma. Îmi pare rău că-ți zic asta Melody dar empatia ta te trage în jos, dacă ai fi mai realistă și mai rațională nu am mai fi ajuns în punctul ăsta.

     — Deci vrei să mă schimb pentru tine și să-mi trădez integritatea ca persoană...?

     — Nu. Nu am zis asta. Ți-am dat doar un sfat, dar se pare că tu înțelegi altceva.  Cum ți-am dat sfatul te-ai simțit atacată.

     — Nu ai pic de empatie, se uită ea cu ochi reci la mine. Absolut deloc. Discuția asta s-a-ncheiat. Îți doresc tot binele din lume totuși, ai grijă...își luă ea umbrela și plecă la petrecerea Liei.

     Cred că am fost cam dur cu ea, dar eram deja supărat când plecasem de la Lia. Iar Melody în loc să mă ajute și să fie alături de mine, vrea să se combine cu mine când deja i-am spus de mai multe ori nu. Nu o să mă pun împreună cu ea doar pentru că îmi cere să fac asta. Așa că eu continui să mă plimb câteva minute bune prin ploaie, lăsând picăturile să-mi ude corpul.

     Ploaia era singura care mă-nțelegea, singura care-mi aducea liniște, mă simțeam cu adevărat în viață.

     Liniștea mea interioară e oprită în momentul când îmi sună telefonul, era Lyna. Cel mai probabil aflase de ce i-am spus lui Melody așa că-i închid apelul, aceasta insistând încă odată.

     — Da? răspund eu la telefon cu scârbă.

     — Bă nesimțitule! Am ajuns la ziua de naștere a Liei și am văzut-o pe Melody cum era foarte supărată, în timp ce Lia încerca să o calmeze. Am întrebat-o ce are și ea a zis că nu are nimic, dar am insistat până a zis adevărul. Cum poți să fi atât de crud cu ea! Te-ntorci imediat și-ți ceri iertare fetei altfel vin după tine!

     — Dă-mi pace. Îi închid eu telefonul în nas și-l pun în buzunar.

     Nu am chef de prostiile lor. Nu e vina mea că Melody nu gândește rațional. I-am zis odată, de două ori, de trei ori. Dar se pare că nu înțelege și o ține pe a ei. În loc să fie mulțumită și recunoscătoare pentru că am ales să fiu onest cu ea, ea începe să dramatizeze din nimicuri.

     Sincer nu-mi mai pasă de nimeni și de nimic în momentul ăsta, tot ce vreau este să fiu singur.

     Nu am mai scris de mult timp dim cauza școlii și a unor probleme personale! S-a simțit bine să revin la scris chiar și pentru un capitol, mă simt iarăși fericit. Poate o să mai scriu capitole dar fără promisiuni. Apropo...multumiții iubitei mele LuissaAndreea24, că altfel nu mai scriam câteva luni bune! Aveți grijă de voi!