Volumul 3 din seria "Elementele"
Început 28 Martie 2022
"Doar pentru că lumea te vede in alb și negru asta nu înseamnă că nu poți crea un curcubeu"-citat propriu
◇Finalizată◇
Cum toate amenințările s-au dus și cum nimeni nu mai este în pericol, Jho...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Ce faci?! apăru Rosa deodată în fața mea dându-mi o speritură, timp în care eu mă dezechilibrez dar reușesc să mă sprijin rapid în picior încât să nu cad.
— Ce te privește? o-ntreb eu supărăt în timp ce zâna zâmbește parșiv în timp ce-și mișca aripile în aer, având mâinile la spate.
— Nimic...se preface ea că merge prin aer. Eram doar curioasă să văd ce faci! mă ia zânișoara de ambii obraji și mă sărută deodată ps buze.
Șocat fiind nu am putere să reacționez, iar aceasta continuă să se prăpădească de râs ca mai apoi să zboare departe.
— Ea m-a sărutat cumva...? mă întreb eu punându-mi mâna la buze, încă în șoc, simțindu-mă fix ca-n desenele animate.
— Nu, mă-ta. Îmi răspunde Xanilia din spatele meu. Evident că ea te-a sărutat.
— Cred că o să mă duc să mă culc...vorbesc eu precum un robot.
— Alo! Păi și petrecerea Liei? Te omoară dacă află că nu i-ai sărbătorit ziua.
— Da, ai dreptate. Momentan sunt calm dar o-nvăț eu pe Rosa minte, am eu ac de cojocul ei, merg în camera cealaltă unde o văd pe Lia cum își taie tortul.
— E totul în regulă, Jhon? mă-ntreabă ea total îngrijorată.
— Sunt doar puțin obosit Lia, deși am dormit acum câteva ore.
— Păi dacă te simți rău eu zic să te culci! mă sfătui ea. Nu e nici o problemă!
— Da, zic eu ironic. Nu e nici o problemă până mâine, când îmi sari în cap că– dar nu apuc să termin fraza că o durere nemaipomentă mă-njunghie în inimă iar eu mă țin cu mâna de piept, abia mai putând să respir.
Ce naiba se întâmplă cu mine?! Îmi ridic eu capul doar să văd un băiat îmbrăcat în veșminte albe cum mă înjunghiase deodată cu o sabie multicolorată în inimă.
Nu apuc să reacționez, totul e mult prea rapid, iar după ce acesta o scoate încep să cad într-un vid plin de întuneric unde nu este pic de lumină. Era absolut oribil dar mă durea mai mult sufletul decât rana în sine și nu știam de ce. Nu am cuvinte să descriu starea în care mă simt, ecoul numelui meu auzindu-se slab undeva în depărtare. Parcă timpul se oprise, și voiam să rămână așa...voiam să mor. Voiam pur și simplu să scap de toată suferința pe care am îndurat-o în tot acest timp.
