Volumul 3 din seria "Elementele"
Început 28 Martie 2022
"Doar pentru că lumea te vede in alb și negru asta nu înseamnă că nu poți crea un curcubeu"-citat propriu
◇Finalizată◇
Cum toate amenințările s-au dus și cum nimeni nu mai este în pericol, Jho...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Deja trecuse prima lună de vară. Nu s-au întâmplat prea multe, poate doar faptul că sunt din ce în ce mai somnoros și morăcănos pe zi ce trece. Din fericire m-am împăcat cu Rosa, asta după ce a rămas câteva ore în frigider și nu i-am permis să iasă pentru a se învăța minte că răbdarea omului are limite pentru care nu ar trebuii să le încalce. Totuși, mama a fost nevoită să plece iar în străinătate și iar am rămas singur cu sora și mătușa mea.
— Aaah!!! zbier eu deodată în timp ce o găleată plină cu apă rece este turnată peste mine.
— Bine că te-ai trezit, am crezut că ai murit în somn. Parcă nici nu respirai. Spunea Xanilia cu o găleată în mână.
— Păi și nu te-ai gândit să mă trezești într-un alt mod?! Era să fac infarct aici! O întreb eu.
— Am încercat, dar am rămas fără opțiuni. În plus mi-ai spus că azi te întâlnești cu prietenii tăi. Spunea ea.
— Fie, acum că m-am trezit, poți să pleci să mă pot schimba?
— În regulă. Spunea ea ieșind pe ușă.
După ce mă schimb și înlocuiesc așternuturile de pat și mă îmbrac într-un maieu, o pereche de pantaloni scurți și niște papuci, decid să mă uit în dulap unde o vedeam pe Rosa dormind pe o pernă micuță de un roz pal în formă de inimioară, fiind acoperită cu o batistă de aceeași culoare.
Închid dulapul de parcă nu am văzut nimic, până la urmă nu vreau să o mai trezesc din somn pentru că am început să o înțeleg. Plus că nu am de ce să-mi fac griji având în vedere că săptămâna aceasta este rândul Emmei să aibă grijă de Cálice.
Am ieșit din camera mea salutând-o pe sora mea care spre mirarea mea a început să măture prin casă în loc să mai citească cărțiile alea prăfuite.
— Cu ce ocazie? întreb eu deodată fata blondă care se oprise din măturat.
— Am terminat cărțile și decât să mă duc iar la bibliotecă unde sunt...oameni, zise ea cu o mică pauză dramatică. Prefer să stau să mătur.
— De ce te temi așa mult de oameni? Înțelegeam dacă te-ai fi temut de oglinzi, dar de oameni? Serios?
— Pur și simplu sunt introvertită. Atâta tot.
— În halul ăsta mai bine rămâneai în oglindă.
— Urăsc să știu că sunt prizoniera undeva de unde nu pot ieși. Dar știu că pot ieși din casa asta, pur și simplu nu vreau să o părăsesc...atâta tot. Nu suport să am persoane în jurul meu. Uneori mă simt incomfortabil când îți inviți prietenii aici.
