Îți știu numărul :*

Capitol fără titlu 14

În dimineaţa următoare mă trezesc şi brusc văd c-am primit un mesaj nou de la Berrow Hotel şi sunt atât de uşurată, încât îmi vine să plâng. L-au găsit! L-au găsit! 

Deblochez telefonul cu degete tremurânde; imaginaţia mea a luat-o razna deja. Una din femeile de serviciu din tura de dimineaţă l-a descoperit blocând sita de la aspirator... l-a găsit la toaletă... a văzut ceva sclipind pe covor... acum e în siguranţă în seiful hotelului... 

Distins oaspete,
Preţuri reduse la jumătate în perioada vacanţei de vară.
Vizitează www.berrowhotellondon.co.uk pentru mai multe detalii.

Toate cele bune,

Echipa Berrow

Mă trântesc la loc în pat, simţind o greutate ca de plumb în suflet. Ca să nu mai zic de furie la adresa oricui m-a pus pe lista lor de e-mail. Cum au putut face una ca asta? Încearcă să se joace cu nervii mei? În acelaşi timp, un gând oribil îmi întoarce stomacul pe dos. 

Au trecut încă 12 ore de când am pierdut inelul. Cu cât trece mai mult fără să fie găsit... Ce mă fac dacă... Nu pot nici măcar să-mi duc gândul până la capăt. Mă ridic imediat din pat şi pornesc lipăind spre bucătărie. 

O să-mi fac un ceai şi o să-i transmit mesajele lui Sam Roxton. Asta o să-mi ia gândul de la altele. Au început să se reverse din nou SMS-urile şi e-mailurile, aşa că pun de ceai, mă cocoţ în firida de la fereastră şi încep să le parcurg, încercând din răsputeri să nu-mi fac speranţe.

Cum mă aşteptam, toate mesajele sunt de la prietene care mă întreabă dacă am găsit inelul şi-mi dau sugestii cum ar fi „Ai verificat în buzunarele de la geantă?".

N-am primit nici un mesaj de la Magnus, deşi i-am trimis câteva SMS-uri azi noapte, întrebând ce-au mai spus ai lui despre mine şi când avea de gând să-mi spună şi cum o să dau ochii cu ei acum şi nu cumva îmi ignoră mesajele?

Intr-un final trec la mesajele lui Sam. În mod evident, încă n-a transferat adresa de e-mail, pentru că am primit în jur de 50, azi-noapte şi în dimineaţa asta. Măiculiţă, vorbea serios. E clar că asistenta lui chiar îi coordonează fiecare aspect al vieţii. 

Găseşti de toate şi pe toată lumea aici. Doctorul, colegi de-ai lui, solicitări de donaţii, invitaţii... E ca o linie de acces direct în universul lui Sam. Aflu de unde-şi cumpără cămăşile (Turnbull şi Asser). Aflu unde a făcut facultatea (Durham). Aflu cum îl cheamă pe instalatorul lui (Dean).

În timp ce le parcurg, încep să mă simt stânjenită. N-am avut niciodată atâta acces la telefonul altcuiva. Nici în cazul prietenelor mele, nici în cazul lui Magnus. Există lucruri pe care pur şi simplu nu le împărtăşeşti. Vreau să zic, Magnus a văzut fiecare centimetru din corpul meu, chiar şi părţile mai puţin plăcute, dar nu l-aş lăsa în veci să se apropie de telefonul meu.

Mesajele lui Sam sunt intercalate aleatoriu printre ale mele, ceea ce-mi dă un sentiment şi mai bizar. Parcurg două mesaje pentru mine, apoi şase pentru Sam, apoi încă unul pentru mine. Unul lângă altul; în contact direct. În viaţa mea n-am împărţit o cutie poştală virtuală cu cineva. Nu m-am aşteptat să fie o experienţă atât de... intimă. E ca şi cum am împărţi subit sertarul de lenjerie intimă sau ceva asemănător. 

Mă rog. Nu contează. Nu va dura mult. 

Îmi fac ceai şi îmi umplu un bol cu cereale de la Shreddies. Apoi, în timp ce ronţăi, parcurg încet mesajele, lămurindu-mă care sunt pentru Sam şi transmiţându-i-le. N-am de gând să-l spionez sau aşa ceva. Evident că nu. Dar trebuie să dau click pe fiecare mesaj ca să-l trimit mai departe şi uneori apăs din greşeală pe „Deschide", prinzând cu coada ochiului conţinutul mesajului. Doar uneori( 1 ).