Îți știu numărul :*

Capitol-BONUS

Uitati,propun un mic concurs,desigur,daca cititorii nu vor dori sa participe,atunci nici premiul nu va fi acordat..
Totul consta in faptul ca trebuie sa comentati un paragraf din text,sau tot capitolul,astfel incit,cel mai frumos comentariu va primi dedicatie ( la un capitol pe care voi il alegeti [desigur,cel fara dedicatie]) si tot cistigatorului ii voi acorda 3 stelute la ce capitole vrea el + un follow de la mine..
*Asta se va intimpla numai atunci cind voi avea de la 3 comentarii in sus,inclusiv 3..Ok,dau Pup!
Enjoy the new chapter!

*Aproapte era sa uit,imi puteti sugera niste vedete pentru personajele : "Ruby" si "Annalise"?
Multumesc frumos,aaa,si daca nu stiti cine sunt,in acest capitol le veti cunoaste!

Nu-mi mai bag nasul, îmi promit pe dată. Nu mai dau căutări cu Willow. Număr până la trei — apoi răspund. 

— Oh, bună! 

Încerc să adopt un ton cât mai degajat şi nevinovat, ca şi cum mă gândeam la cu totul altceva, nici vorbă să mi-l imaginez cum i-o trage logodnicei lui în mijlocul unui morman de veselă făcută bucăţi. 

— Am primit un mesaj de la Ned Murdoch azi dimineaţă? începe, fără să zică măcar „Bună". 

— Nu. Ţi-am transmis toate e-mailurile. Bună dimineaţa şi ţie! adaug, voioasă. Eu sunt foarte bine, tu? 

— M-am gândit că s-ar putea să-ţi fi scăpat unul, spune, ignorându-mi complet aluzia. E foarte important.

— Ei bine, sunt foarte meticuloasă, îi răspund, apăsat. Crede-mă, vei primi tot ce vine pe telefonul acesta. Şi n-ai primit nimic de la Ned Murdoch. Tocmai ai primit un mesaj de la cineva numit Willow, apropo, adaug degajat. O să ţi-l transmit. Are şi un ataşament, care părea destul de important. Dar, evident, nu m-am uitat deloc la el. Sau să-l citesc şi mai ştiu eu ce.

— Hrrrmm, scoate un mormăit nu foarte interesat. Aşadar, ţi-ai găsit inelul? 

— Nu încă, recunosc fără chef. Dar sunt sigură că va apărea. 

— Ar trebui să informezi compania de asigurare, să ştii. Uneori au un termen până la care poţi să declari pierderea. Un coleg de-al meu a păţit-o. Compania de asigurare? Termen? Mă copleşeşte subit un sentiment de vinovăţie. Nu m-am gândit deloc la asta. Nu mi-am verificat poliţa de asigurare sau asigurarea soţilor Tavish sau orice altceva. În loc să fac asta, am lălăit-o la trecerea de pietoni, ratând culoarea verde, citind emailurile altora şi râzând pe seama lor. Priorităţile, Nellie!

— Aşa e, reuşesc să spun într-un final. Da, ştiam. Mă ocup. Închid şi rămân ţintuită locului o clipă, în timp ce traficul continuă netulburat dinaintea mea. E ca şi cum mi-ar fi spart balonul de săpun. Trebuie să spun adevărul. E inelul familiei Tavish. Ar trebui să afle că l-am pierdut. Va trebui să le spun. 

Salutare! Eu sunt, fata pe care n-o vreţi ca noră şi, ştiţi ce, am pierdut inelul nepreţuit al familiei! 

O să-mi mai acord 12 ore, decid dintr-odată, şi apăs din nou butonul pentru pietoni. Poate totuşi. Poate totuşi. 

Şi apoi le spun. 

M-am gândit întotdeauna c-aş fi putut să fiu dentist. Mai mulţi membri ai familiei mele sunt dentişti şi întotdeauna mi s-a părut o carieră destul de onorabilă. Dar apoi, la cincisprezece ani, am fost trimisă cu şcoala într-o practică de o săptămână la secţia de fizioterapie de la spitalul local. Toţi terapeuţii erau atât de entuziasmaţi de ceea ce făceau, încât, deodată, mi s-a părut că nu mi-e de ajuns să mă limitez la dinţi. Şi niciodată n-am regretat decizia, nici măcar o clipă. Pur şi simplu mi se potriveşte să fiu fizioterapeut.