Îți știu numărul :*

18 :)

— De ce călătoresc oamenii cu avionul? De ce? 

Nu mi-e clar dacă aşteaptă un răspuns sau nu. 

— Hm... când merg în vacanţă şi chestii de-astea... 

— Am început deja să iau notiţe pentru o lucrare pe această temă, mă întrerupeWanda. „Impulsul migraţiei". De ce simt fiinţele umane nevoia imperioasă să survolezeglobul? Oare urmăm străvechile traiectorii pe care migrau strămoşii noştri? 

— L-ai citit pe Burroughs? o întreabă Antony, sincer interesat. Nu romanul, teza luide doctorat. 

Nimeni nu mi-a oferit nimic de băut deocamdată. Încet, încercând să nu ies înevidenţă, mă strecor în bucătărie şi-mi torn vin într-un pahar. 

— Înţeleg că Magnus ţi-a dăruit inelul cu smarald al bunicii lui?Tresar, cuprinsă de panică. Am ajuns deja la inel. Oare s-a strecurat o notă tăioasăîn vocea Wandei sau mi se pare? Oare ştie? 

— Da! E... e superb.Îmi tremură aşa de tare mâinile, încât sunt cât pe-aci să vărs vinul. 

Wanda nu zice nimic, doar îi aruncă o privire lui Antony, arcuindu-şi sprâncenelecu subînţeles.Ce-a vrut să spună cu asta? De ce-a ridicat din sprânceană? Oare ce gândesc? Lanaiba, la naiba, o să mă întrebe de inel şi o să se prăbuşească totul... 

— E... e greu să porţi un inel când ai o arsură la mână, exclam, disperată.

Aşa. N-am spus o minciună. Nu tocmai. 

— O arsură?Wanda se întoarce şi dă cu ochii de mâna mea bandajată. 

— Biata copilă! Trebuie să te consulte Paul. 

— Paul, încuviinţează Antony. Sigur. Sună-l, Wanda. 

— Vecinul nostru, explică ea. E dermatolog. Cel mai bun.Deja a pus mâna pe telefon, răsucind firul în spirală, de pe vremuri, în jurulîncheieturii. 

— Stă vizavi.Vizavi? 

Sunt ţintuită locului de spaimă. Cum s-au dus lucrurile de râpă atât de rapid? Îmiimaginez un tip vioi cu o geantă de medic intrând în bucătărie şi spunând „Haideţi săvedem" şi toată lumea strângându-se în jurul meu să privească în timp ce-mi desfacbandajul.Oare ar trebui să fug la etaj să caut un chibrit? Sau nişte apă clocotită? Sinceră săfiu, cred că mai curând aş îndura durerea cruntă decât să trebuiască să recunoscadevărul... 

— La naiba! Nu răspunde.Pune receptorul în furcă. 

— Ce păcat, reuşesc să spun, chiar când Magnus apare în prag, urmat de Felix, caremă salută şi apoi se cufundă din nou în manualul pe care-l citeşte. 

— Aşadar! 

Magnus se uită la mine, apoi la părinţii lui, ca şi cum ar încerca să aprecieze stareade spirit din încăpere. 

— Ce face toată lumea? Nu-i aşa că Nellie e şi mai frumoasă ca de obicei? Nu-i aşacă arată minunat?Îmi ridică părul într-un mănunchi şi-l lasă să-mi cadă pe spate.Mi-aş dori să nu facă asta. Ştiu că încearcă să fie drăguţ, dar mă face să mă simtstânjenită la culme. Wanda e încurcată, ca şi cum n-ar şti ce replică să dea. 

— Splendid.Antony zâmbeşte politicos, ca şi cum ar admira grădina cuiva. 

— Ai reuşit să vorbeşti cu Dr. Wheeler? îl întreabă Wanda. 

— Da, răspunde Magnus. Zice că tema este geneza culturală. 

— Ei bine, probabil c-am citit eu greşit, spune ea, ţâfnoasă. Încercăm să vedemdacă reuşim să publicăm cu toţii nişte lucrări în aceeaşi revistă, adaugă, întorcându-sespre mine. Noi şase, inclusiv Conrad şi Margot. Un proiect de familie, ştii. Felix o să seocupe de indexuri. Ne-am implicat toţi!