Inelul fals e perfect!
OK, nu chiar perfect. E puţintel mai mic decât originalul. Şi nu la fel de rafinat. Darcine-o să-şi dea seama fără a-l avea pe celălalt ca termen de comparaţie? L-am purtattoată după-amiaza şi e foarte comod. De fapt, e mai uşor decât originalul, ceea ceconstituie un avantaj.
Acum am terminat ultima şedinţă pe ziua de azi şi stau cu degetele răsfirate pebiroul de la recepţie. Toţi pacienţii au plecat, chiar şi doamna Randall, draga de ea, cucare a trebuit să fiu foarte fermă. I-am zis să nu mai vină la cabinet în următoarele douăsăptămâni. I-am zis că e perfect capabilă să facă exerciţiile singură acasă şi că nuexistă nici un motiv să nu-şi reia jocul de tenis.
Apoi, desigur, a ieşit totul la iveală. S-a dovedit că se temea să nu-şi dezamăgeascăpartenera de la jocul pe perechi şi de asta venea atât de des: să-şi dea încredere în sine.I-am zis că e perfect pregătită şi am rugat-o să-mi trimită scorul următorului joc înaintesă revină la cabinet. I-am zis că dacă se ajunge la asta pot să joc chiar eu tenis cu ea,moment în care a izbucnit în râs şi a recunoscut că am dreptate şi că se purta ridicol.
Apoi, după ce-a plecat, Angela mi-a zis că doamna Randall e o jucătoare foartetare, care a jucat la un moment dat la Wimbledon la juniori. Oau. Probabil e mai bine căn-am jucat cu ea, dat fiind că eu una nu stăpânesc nici lovitura de rever.
Angela a plecat şi ea acasă acum. Am rămas doar eu, Annalise şi Ruby şi studieminelul în tăcere, tulburate doar de furtuna de vară de afară. Adineauri era o zi însorită,cu doar o adiere de vânt, şi o clipă mai târziu ploua torenţial.
— Excelent.
Ruby încuviinţează energic. Are părul prins în coadă azi şi îl scutură când dă din cap.
— Foarte bine făcut. N-ai ghici în veci.
— Eu aş ghici, răspunde pe dată Annalise. Nu e aceeaşi nuanţă de verde.
— Serios?
Mă uit amărâtă la inel.
— Întrebarea e, cum stă Magnus cu spiritul observaţiei?
Ruby ridică din sprânceană.
— Se uită vreodată la el?
— Nu cred...
— Ei bine, poate-ar fi mai bine să nu pui mâna pe el o vreme, pentru oriceeventualitate.
— Să nu pun mâna pe el? Cum reuşesc să fac asta?
— Va trebui să te abţii! spune Annalise acru. Nu se poate să fie atât de greu.
— Dar părinţii lui? întreabă Ruby.
— Ei sigur o să vrea să-l vadă. Ne întâlnim la biserică, aşa că lumina o să fie destulde slabă, dar, chiar şi-aşa...
Îmi muşc buza, îngrijorată subit.
— Oh, Doamne. Chiar pare veritabil?
— Da! exclamă pe dată Ruby.
— Nu, spune Annalise, la fel de hotărât. Îmi pare rău, dar nu pare. Nu dacă te uiţi cuatenţie.
— Ei bine, nu-i lăsa să se uite! spune Ruby. Dacă încearcă să se uite prea atent,creează o diversiune.
— Cum ar fi?
— Leşină. Prefă-te că ai o criză. Spune-le că eşti gravidă.
— Gravidă?
Mă uit fix la ea, gata să izbucnesc în râs.

CITEȘTI
Îți știu numărul :*
ChickLit^_^ Aceasta povestire urmăreşte cu verva de acum cunoscută peripeţiile unei tinere aflate la un pas de împlinirea celui mai frumos vis – căsătoria cu bărbatul iubit. Viaţa lui Nellie Wyatt pare să fi intrat pe un făgaş fericit. Are o carieră de succ...