Îți știu numărul :*

Ireszistibil...Mhhm

OK. Ideea de a face un inel fals e o idee proastă. Dintr-un milion de motive. Cum arfi:

1. Nu e cinstit.

2. Probabil că n-ar arăta convingător.

3. E imoral.

Cu toate astea, iată-mă în Hatton Garden la ora zece în dimineaţa următoare,plimbându-mă de colo-colo şi încercând să ascund faptul că ochii sunt gata să-mi sarădin cap. N-am mai fost în Hatton Garden până acum, nici nu ştiam că există. O stradăîntreagă cu magazine de bijuterii?Există mai multe diamante aici decât am văzut în toată viaţa mea. Peste tot sunttăbliţe care fac reclamă la cele mai bune preţuri, cel mai mare gramaj, o valoare unicăşi modele la comandă. În mod vădit acesta e cartierul inelelor de logodnă. Perechile seplimbă de-a lungul străzii şi fetele arată câte un inel în vitrină şi bărbaţii zâmbesc dartoţi arată ca şi cum ar fi gata să li se facă rău când iubitele lor se uită în altă parte.N-am intrat niciodată într-un magazin de bijuterii. Nu într-unul adevărat, pentruoameni în toată firea, ca acestea. Toate bijuteriile mele sunt cumpărate de la tarabe saude la Topshop, locuri de genul ăsta. Ai mei mi-au dăruit o pereche de cerceluşi cu perlecând am împlinit 13 ani, dar n-am intrat în magazin cu ei. Magazinele de bijuterii sunt locuri pe lângă care obişnuiam să trec, gândindu-mă că nu sunt de mine. Dar acum, dacătot sunt aici, nu rezist tentaţiei de a arunca o privire.Cine-ar cumpăra o broşă din diamante galbene dispuse în formă de păianjen carecostă 12500 de lire? E un mister pentru mine, după cum e şi cine-ar cumpăra acelecanapele oribile cu braţe care se rotesc la care fac reclamă la TV.

Magazinul prietenului lui Sam se numeşte Mark Spencer Designs şi, din fericire, nuvăd păianjeni galbeni înăuntru. În schimb, văd o mulţime de diamante montate pe inelesubţiri de platină şi un anunţ: „Şampanie gratuită pentru cuplurile logodite. Transformaţicăutarea inelului de logodnă într-o experienţă specială".

Nu e nici anunţ despre copiisau falsuri şi încep să am emoţii. Dacă Sam a înţeles greşit? Dacă mă trezesc că ajungsă cumpăr de ruşine un inel veritabil cu smarald şi îmi voi petrece restul vieţii plătindpentru el?Şi, că tot veni vorba, unde e Sam? A promis că vine să mă prezinte prietenului lui.Cică biroul lui e chiar după colţ - deşi n-a precizat exact unde. Mă întorc şi scrutezstrada. E oarecum straniu că nu ne-am întâlnit niciodată propriu-zis, faţă în faţă.Văd un bărbat brunet care merge grăbit pe celălalt trotuar şi pentru o clipă măgândesc că s-ar putea să fie el, dar apoi aud o voce joasă spunând „Nellie?".

Mă întorc - şi evident, acesta e el: tipul cu părul negru, ciufulit, care se îndreaptăcu paşi mari spre mine. E mai înalt decât mi-l aminteam eu, atunci când l-am zărit întreacăt în holul hotelului, dar are aceleaşi sprâncene dese şi aceeaşi privire intensă,pătrunzătoare. Poartă un costum închis la culoare şi o cămaşă de un alb imaculat, cu ocravată cafeniu-închis.Schiţează un zâmbet şi observ că are o dantură perfectă, de un alb strălucitor.Mă rog. N-o să mai fie mult aşa dacă nu se duce la dentist.

- Bună, Poppy.Şovăie când se apropie de mine, apoi îmi întinde mâna.

- Mă bucur că facem cunoştinţă cum se cuvine.

- Bună.

Îi răspund cu un zâmbet stângaci şi dăm mâna. Îmi place felul lui de a-ţi strânge mâna, cald şi hotărât.

- Aşadar, Vivien s-a hotărât să rămână în cadrul companiei.Îşi înclină capul într-o parte.

- Mulţumesc încă o dată pentru sfatul tău inspirat.

- Nici o problemă!Ridic din umeri, stânjenită.

- N-am făcut nimic special.

- Serios, îţi sunt recunoscător.E ciudat că vorbim faţă în faţă. Forma frunţii lui şi părul lui ciufulit de vânt îmidistrag atenţia. Era mai uşor când comunicam prin SMS. Mă întreb dacă şi el areaceeaşi senzaţie.