Ca s-o spun pe-a dreaptă, se alege cu-o mulţime de întâlniri din chestia asta şi a întâlnit chiar şi-un tip care-a dus-o într-o excursie la Paris, dar nici o relaţie de durată sau serioasă, aşa cum şi-ar dori de fapt. Desigur, ceea ce nu vrea să recunoască e că-i foarte pretenţioasă. Susţine că ceea ce-şi doreşte e un „tip onest şi de treabă, cu valori sănătoase", dar a avut mai mulţi dintre aceştia îndrăgostiţi la nebunie de ea şi le-a dat papucii, chiar şi actorul acela foarte arătos (piesa lui s-a jucat doar o stagiune şi nu i sa mai oferit nici o slujbă). Ceea ce-şi doreşte de fapt e un tip care să arate ca dintr-o reclamă la Gillette, cu un salariu gras şi/sau un titlu. De preferinţă ambele. Cred că deasta e atât de furioasă că i-a scăpat Magnus, pentru că e „Dr.". Odată m-a întrebat dacă o să ajungă „Prof. Dr." într-o zi şi eu am zis probabil că da şi s-a înverzit.
Ruby mai notează ceva, apoi pune capacul la stilou.
— Bun, cred c-am lămurit cum s-au petrecut lucrurile. V-aţi descurcat bine.
— Nu-i dăm un avertisment disciplinar sau ceva?
Annalise e încă ţâfnoasă.
— Oh, corect.
Ruby încuviinţează, apoi îşi drege glasul.
— Nellie, să nu se mai repete.
— OK, spun, ridicând din umeri.
— O să consemnez totul în procesul-verbal şi o să i-l arăt inspectorului, asta ar trebui să-i închidă gura. Apropo, ţi-am zis c-am găsit un sutien perfect, fără bretele, pe care să-l port la rochia mea de domnişoară de onoare? anunţă Ruby, zâmbind larg, cu voioşia ei obişnuită. Dintr-un satin bleumarin. E foarte elegant.
— Pare minunat! Mă ridic şi întind mâna spre tava de la Costa Coffee. — E vreuna din astea pentru mine? — Ţi-am luat cafea cu lapte, spune Annalise, încă îmbufnată. Cu nucşoară. Când iau cafeaua de pe tavă, Ruby scoate o exclamaţie de uimire.
— Nellie! Nu ţi-ai găsit inelul?
Ridicându-mi privirea, le văd pe amândouă uitându-se fix la mâna mea stângă.
— Nu, mă văd silită să recunosc.
Vreau să zic, sunt sigură c-o să apară undeva...
— La naiba. Annalise şi-a pus mâna la gură.
— Am crezut că l-ai găsit, se încruntă Ruby.
Sunt sigură c-am auzit pe cineva zicând că l-ai găsit.
— Nu. Nu încă. Chiar nu mă încântă reacţia lor.
Nici una din ele nu zice „Nu-ţi face griji" sau „Se mai întâmplă". Amândouă par alarmate, chiar şi Ruby.
— Aşadar, ce-ai de gând să faci? Ruby mă priveşte încruntată.
CITEȘTI
Îți știu numărul :*
Literatura Feminina^_^ Aceasta povestire urmăreşte cu verva de acum cunoscută peripeţiile unei tinere aflate la un pas de împlinirea celui mai frumos vis – căsătoria cu bărbatul iubit. Viaţa lui Nellie Wyatt pare să fi intrat pe un făgaş fericit. Are o carieră de succ...