Un suflet pierdut

Capitol 11

Ana se simțise prost în legătură că l-a făcut pe Methius să rabufnească de furie în interior. Ea simte natura adevărată a oamenilor, mai ales celor din jurul ei, dar nu poate suporta mânia care o înconjoară, deci se gândea la propria persoană făcându-l să uite de supărare, oare a fost greșită gândirea ei?

Ana stătea cuprinsă de remușcări dedepsutul florilor de cireș. Se gândea la familia ei, la școala ei, la pritena ei, Karina, de asemenea și la lecțiile pe care le pierdea. Din partea dreaptă a Anei se ivi un iepuraș alb, care veni din parcela de floarea-soarelui.

- Ce drăguț ești micuțule! Cum te cheamă?- chiar și dacă avea un nume, Ana cu siguranță intenționa să îi mai dea încă unul.

- Nu este un iepuraș oarecare. Este iepurele meu, spuse Methius zâmbitor. Îl am de puțin timp, dar m-am atașat repede de el.

- Oh! Și eu care voiam să îi pun un nume.

- Dacă vrei, o să-ți aduc și ție. Ce culoare vrei?

- Tot alb.

- De ce?

- Pentru că ar părea ca și cum ar fi pictat cu zăpadă.

- Oou, ce drăguț! Câți ani ai?

- Am 14 ani, dar sunt temperamentală, deci nu o să știi când po fi copilăroasă sau fericită. Tu câți ani ai? Te comporți foarte copilăresc.

- Am 15 ani. Puțin mai mare, dar nu e mare scofală.

- Așa e...deci, o să îmi aduci un iepuraș vere?

- Da.

Ana plecă din grădină și se duse să mai vadă cum e noua ei casă. Se duse în spatele casei, acolo era mici rânduieli cu lăcrămioare lucitoare. Se duse în casă se uitase în toate camerele, dar când să deschidă ușa din camera pe care nu a văzut-o ieri, a fost chemată de Methius. Ana coborî scările scurte ale casei și întrebă:

- Ce este?

- A sosit stră-bunica, vino să o saluți!

Apăru de după Methius o doamnă bătrână îmbrăcată într-o bluză lungă, o fustă lungă până la picioare și avea în jurul gâtului un șal.

- Încă nu ați făcut cunoștință cum se cuvine. Deci, Ana, ea este Irha, stră-bunica ta.

- Îmi pare bine de cunoștință, doamnă.

- Suntem o familie, nu trebuie să îmi vorbești formal. Eu sunt Rosem Irha. Poți să îmi spui buni sau Irha.

- Poate, dar nu sunt obișnuită. Adică...oh, mie tare greu să mă exprim. Încă nu simt că fac parte din familie, nu cunosc pe nimeni și ...

- Știu cum te simți. Să fi înconjurată de străini, să fi confuză, să nu știi ce să faci pentru a te împrieteni. Sunt grele vorbele, de asemenea ele cântăresc cât plumbul.

- Nu sunt sigură că e atât de greu...dar ce oi știi eu.

- Mai trebuie să cunoști o străină, care s-ar putea să îți povestească ceva vital pentru tine.

- Cine?

- Ruda noastră îndepărtată. Stă nu departe de aici.

Ana acceptă călătoria cu mare drag, dar nu era sigură în privința rudei. Irha o conduse pe Ana afară din grădină și ieșiră din perimetrul casei. Stră-bunica o luă de mână pe fată spunându-i pe cale indirectă că "să nu îi fie frică".Mergeau pe o alee înconjurată de flori în timp ce stră-bunica o ținea strâns de mână.