Un suflet pierdut

Capitol 6

 De n-ar fi fost soarele draga mea Anne mai dormea. Razele care îi cuprindeau fața și sunetul glasului mamei care o anunța că pleaca o treziră din somnul dulce. Fața ei era plină de cearcăne , ochi obosiți, buze rozalii pline de culoare și o voce de se speriau pisicile.

   - Cât este ceasul, mama?Mama, mamaaa... Cred că a plecat.

 Se duse direct în dulap și își ia rochița lunga neagră cu o panglică pe mijloc. Lua de la păpușa de lângă ea o panglica alba și când ajunse la oglindă cred ca făcea atac  de cord. Acolo unde fata misterioasă îi prelinse roșeață era alb ca spuma laptelui. Nu știa ce sa facă decât sa își ascundă albeața. Îi era cuprinsa de teama ca ar putea fi discriminata  de ceilalți. O fată cu părul argintiu într-un oraș de oameni bruneți nu s-a mai auzit. Vârfurile părului erau albe și restul negre, era ceva de genul pe jumătate pieptănată sau pe jumătate trezita. Lua panglica alba si isi facu un coc incat sa nu i se vada varfurile.

  Mergea cu rucsacul in spate si se uita imprejur incat sa se asigure ca nimeni nu se uita la ea, dar atragea mai mult atentia celorlalti. Dupa ce fata pasea in fata cei din spate se uitau cu o privire de curiozitate. Mult mai in spate era baiatul cu parul de morcov care incerca sa o priveasca din departare pe mica fitoasa a orasului, adica pe Ana, nu pe Anne, ci pe Ana. Prin vaga intuitie fata stia ca cineva o urmarea, dar nu stia cine. Fata a mers cat de departe putea, in apropierea scolii, de dupa un copac chinuit de timp, si satula striga cat era ziua de lunga:

   - Arata-te!

   - Hopa, se pare ca m-ai prins! a spus-o de parca vroia sa fie interogat de fata.

   - Da, asa este si prega.. Stai asa, Hugo?!

   - In persoana. Ce s-a intamplat?

   - Se intampla ca ma urmareai.

   - Nu te urmaream pur si simplu sunt un elev care este la scoala ta momentan, aveam acelasi drum, atata tot.

    - Bine, nu o sa te spun, presupun ca e si din cauza mea ca am tras concluzii pripite.

   - Asa este, domnisorica mica.

    Dupa, din scoala se auzi soneria scolii de inceperea orelor si Ana a trebuit sa alerge pana in clasa. A ocolit copacul, a alergat pe hol si a urcat repede scarile pana a ajuns in sala. In acel timp profesoara facea prezenta, ajungand la litera R si apoi a strigat tare cat sa poata fi auzita pana in spatele clasei unde statea fata: Rosemary Ana Maria. In momentul urmator se auzi usa larg deschisa trantinduse de peretele clasei si asa zisul "present". Ce sa mai, facu o intrare spectaculoasa, dar si comica, adica cat noroc poti sa ai incat sa intri in clasa atunci cand ti se spune numele." Oh, domnisoara Rosemary, ce s-a intamplat? Ai intarziat, ai noroc ca nu ti-am pus absenta fetita. Acum, ia du-te frumos in banca si deschide manualul la pagina 68."

   - Ce ti s-a intamplat Ana? intreba colega ei de banca.

   - M-a retinut ceva acasa, Karina.

    Dupa terminarea orelor Ana era covarsita de tristete, de dezamagire si de regrete, fata de ea. Incepuse sa scada din ce in ce mai mult la materii si nici nu putea incepe sa invete deoarece acum cu asa zisa "viata dubla" nu mai are timp de odihna ca lumea. Pe drum catre casa, avea iarasi acea senzatie ca in prima zi in care a primit o alta viata. Simtea niste ochi reci si necrutatori care o priveau fara incetare. Merse putin pana cand trebui sa faca stanga si dupa acel colt o lua la goana. Trecu de parcul mic de vizavi si trecu de copacul scrijelit care ii aratau ca nu mai avea mult pana acasa. 

    Lua cheia de la gat si o suci in broasca cat de repede putu si o inchise. Dupa inafara ori calor primejdi se gandi bine la ce simti in legatura cu creatura. " O privire ca de gheata, o sete incurabila de sange si sunetul pasilor facuti, nu erau facute de un om, ci mai degraba de un animal." Se puse direct in pat, gandindu-se ca poate iarasi o sa-l vada pe "el" si chiar asa era. De partea cealalta, in lumea ei, o astepta monstruletul.

   - Creaturo, exista monstri in Lumea Viselor?

  - Fireste ca exista, dar de ce? 

 - Cred ca m-a fugarit unul cand porneam spre casa. Am simtit priviri nemiloase, pline cu sange, intentia ucigasa, dar sunetele pe care le facea nu erau intocmai ale unui om.

 - E cam ciudat. Creaturile noastre nu pot trece bariera, numai spiritele, creaturile si creaturile noptii, cei care avem misiuni, cu putere suficienta cat sa deruteze bariera puteau trece de ea. 

  - Dar sunt sigura ca nu era om.

  - Nu neg afirmatia ta. Mai exista posibilitatea ca cineva sa-l fi chemat, teleportat, in lumea ta externa. Ai observat ceva nelalocul lui acum de curand?

   - Nu in special, doar ca am intalnit o persoana mai "aparte" pot spune. Avea un stil ciudat de vorbire, oarecum este asemanator cu al tau, parul rosu-portocaliu si niste ochi rosi.

    - Ochi rosi si par roscat, sunt caracteristice poporului de foc. S-ar putea ca el sa fie cel care te vaneaza. Trebuie sa ai grija, incurand urmeaza o traditie in care creaturile, regii sau urmasii lor pot vana timp de 10 zile oameni, suflete de oameni si copii tineri. Pun pariu ca acum se antreneaza si incearca sa ademeneasca in numar mare. Cred ca te-au simtit ca esti juma de spirit.

    - Bine, o sa am. A da, ce stii despre regatul Scarlet?

    - De unde stii despre el!?

    - Am intalnit o fata care zicea ca este printesa acelui loc. A fost rea si foarte laudaroasa.

    - Cred ca acum esti luata in vizor de catre capetele regale de acolo. Cred ca ai picat din lac in put. Incearca, nu, nu incerca, ci nu mai te implica in lumea acea, vizeaza-ti toata atentia asupra faptelor tale. Am noroc ca nu el este regele meu.

    - Bine, bine, dar ce stii despre regatul asta?

    - Dupa cum precizeaza si numele este un regat stacojiu. Acolo traiesc cei Rosii, n-ar fi bine sa te pui cu ei. Ei sunt precum focul iadului, cand iti vine sa mori au indatoria de ai arde pana in maduva oaselor, asta numai daca aparti regatului lor. N-ai de ce sa iti fie frica, aparti lumii tale.

     - Multumesc mult, dar tot nu iti stiu numele,

     - Dar nici n-am nevoie de nume, nu sunt strigat si nici nu simt ca am nevoie, dar daca nu te simti in regula poti sa imi pui tu un nume. Apropo de asta te-ai gandit asupra numelui tau de familie?

     - Da. De acum in colo, aici ma cheama Anaferosa Anne Marie si in cealalta nume ma numesc Rosemary Ana Maria.

      - Imi place numele Anaferosa, si pentru mine ce nume o sa-mi dai? o spuse cu o incantare care se citea foarte usor.

      - Ce zici de... de...Calonim. Cand te vad ma gandesc la un anonim si prezenta pe care o emani dispare la un moment dat, precum o stea care isi asteapta si ea sfarsitul.

       - Cred ca e grozav. Merci pentru nume.

     Mica creatura o lasa pe Anne sa zaca in campia cu flori a ei , dar cred ca daca era dupa ea ar fi vrut sa o lase pe vecie acolo, astfel incat sa nu se mai bage nici in treburile regatelor si nici a oamenilor. I-ar fi placut ca Anne sa fie din portelan. Sa stea pentru a fi admirata, ci nu pentru a fi sparta, creatura dorea pur si simplu sa ii vada frumoasa expresie si frumosul chip pentru o eternitate, daca s-ar fi putut.