Un suflet pierdut

Capitolul 2

    Dupa ce pactul a fost facut fata n-a mai putut dormi in acea noapte. Stelele scaparau, bataia vantului in frunze, nimic nu o ajuta sa adoarma. Se gandea intr-una daca a facut alegerea corecta, incerca sa isi spuna ca a ales calea corecta.' Ea' se saturase sa mai fie unul din cei care fac rau pe acest pamant. Privirea ei spunea totul, chiar daca in acele globulete mici se ivea in fiecare zi acea disperare, puteai citi totusi mimica fetei, ochii dezorientati, buzele tremurande. Se gandea constant ca o viata luata nu ar putea afecta viata pe pamant.

    Dimineata era mai terifiata ca de obicei. Acea privire de disperare disparu ca spuma marii, nici urma de ranchiuna, de tristete, de razboi. A ajuns la concluzia ca acel monstrulet este un simpatic, dar nu era asa. 

    Deabia astepta sa goneasca pe strazi, sa le arate celorlalti noii ochi. Se dezbraca de pijama si-si puse rochia cea lunga pana la genunchi, imi prinse parul in coada si la sfarsit si-l legase cu o panglica rosie sa ii scoata in evidenta fericirea. Nu-si putea pune rochii stridente,doar negre, gri si albe-murdar. Chiar era fericita ca scapase de acei ochi, ii dispretuia.

     Mergand pe strazile oraselului observa ceva ce nu trebuie vazut niciodata. Vedea peste tot niste creaturi ale viselor care tineau toti ceasuri diferite; unul tinea o clepsidra, altul avea un ceas cu cuc, altii aveau ceasuri electronice si altii aveau niste lumanari gradate. Toate, acele creaturi, stateau legate de oameni, de atunci fata incepu a intelese cum decurgea totul in acea lume. Mergea incontinu pe strazile imprejmuite de copaci si observa cu noii ei ochi pe cineva cunoscut:

   - Hei, Marcus! Ce faci prin locurile astea? strigase fata din departare.

   - Bine, spuse cu parere de rau. Momentan, n-am chef sa vorbesc cu nimeni, lasa-ma singur te rog.

   - Dar voiam sa iti arat noii mei ochi,nu-i asa ca sunt lucitori? Nu mai au acea stralucire murdara - dar cuvintele se risipeau in vant, baiatul plecase repede." Oare ce i s-a intamplat? Nu mai este el. Era singurul care suporta disperarea mea." isi spuse fata in gand.

     Mergea inainte, nu-i pasa ca trecea timpul pe langa ea, era ca si cum singurul ei drum fusese alungit. Drumul se schimba usor, soarele trecea si el de dupa cladiri lasand felinarele sa ii lumineze drumul. Fata continua sa paseasca inainte pana cand simti ceva in spatele ei. Era sigura ca ceva o urmarea,dar nu era sigura. Un lucru era cert, nu venea cu ganduri pasnice. Fata alerga repede de frica de a nu sesiza ce o urmarea. Alerga mai bine de 5 minute, dar macar a ajuns in curtea casei. Lua cheia din buzunarul rochitei, o vari in broasca si o roti de 3 ori. Dupa ce intrase in casa inchise usa cu 2 rasuciri, apoi si numai apoi a putut rasufla usurata. "Ce ma urmarea?", "ce voia de la mine?",cu astfel de intrebari fara raspuns avea capul plin. S-a schimbat de rochia neagra, in loc isi puse pijamaua pufoasa si calduroasa si incepu sa se invarteasca in bucatarie dupa raspunsuri. " Daca ma uit la pereti, asta nu insemna ca aflu raspunsul.", "daca ma uit in dulapuri nu inseamna ca acolo se ascunde acel cineva sau acel ceva" , nu putea sa se gandeasca decat la astfel de lucruri, nu putea reflecta la ce va manca sau ce va face pana va adormi, cum facea deseori. Primul lucru gandit  dupa ce s-a invartit vreo 20 de minute a fost cum ca ar trebui sa doarma, se puse in pat si inchise pe jumatate ochii pana cand avea sa ii cuprinda si pe ei suflul somnului. Se deschise brusc fereastra si facu sa intre deodata frigul si frunzele arginti de afara. Fata ignora fereastra larg deschisa si racoarea bagandu-se mai adanc in plapuma, dar nu putea ignora vocea creaturii de noapte care-i alungase disperarea:

     -Buna seara Anne, cum o duci cu noul stil de viata? spuse cu rautate totul. Chiar crezi ca ai facut alegerea cea buna?

     - Eu, inca cred ca am facut cea mai buna alegere din viata mea. Si da,ma descurc bine cu noul stil, intona si articula fiecare cuvant cu scopul de a-l enerva la culme pe acea creatura.