Un suflet pierdut

Capitol 7

  Gradina devenea mult mai frumoasa. Trandafiri incolțeau lângă pruni, iar ghioceii se înălțau chiar lângă cireși. Macii se ridicau către soare în pășunile cu grâu. Anne își pieptăna părul argintiu cu un pieptăn ce avea ca dinți pene. Își mângâia părul și fața cu ea. Lăsă deoparte pieptănul și se plimbă până la bătrânul copac care avea cei mai lucioși clopoței pentru a o avertiza ca drumul nu mai există. O încerca mintea să treacă de copac, dar ajunse în fața dânsului se întorsese.  Aş fi crezut că e alt cineva.

  - Oare să trec, oare o să regret sau o să mai încerc?  Nea, o să mai încerc.

  Nu mai stătu mult și plecă cu un buchet de maci roși. În ceața albă își "spălă" sinele și o zbughi pe cărare până când auzi un cântec la flaut. Fiind atrasă iarăși în pădurea albă. Într-un cerc plin de mestecăni albi în centrul acestuia se afla un tei maroniu, nimic special, dar fata de acolo era ceva de aplaudat. Purta o rochie violacee, părul era blond asemenea merelor aurii dintr-un basm. Ochii ei erau de culoarea smaraldului și era palidă. Anne se holba la ea cum cântă din flaut. După ce termină de "fredonat" acea fată din copac se holba și ea la cealaltă. Când se uitau una la cealaltă Anne se simți rușinată și se mai uită o singură dată la fata și o zbughi din apropierea copacului.
  
  Ajunsă acasă cam pe la ora 4 mai avea timp să mai învețe pentru testul de la română. Scosese caietele de română și văzu un bilet pe care scria că ar trebui să renunțe la cea de-a doua viață. Luă biletul şi îl aruncă. Culoarea biletului îi aduse aminte de macii pe care i-a cules, a dezvelit pânza care ţinea macii, in clipa următoare urma tensiunea; " Macii sunt roşi, nu sunt negri, cred că am vărsat ceva pe buchet, of, n-are de ce să îmi fie frică?! ". Puse macii în vază şi îi privea din depărtare ca şi cum ar avea vreo boală.

   După puţină tensiune ce merge mai bine decât frica şi frica era luată de testul de la româmă. Plină de cearcăne, ochii roşii şi bolborisind despre materie te cam speriai de ea, arăta mai mult a o creatură a pădurii.Ţinea şi cartea de română atăt de aproape că îi intrau paginile în ochi, chiar şi coperta, pentru numele Lui Dumnezeu. Ajunsă în clasă pune cartea pe masă, se sprijină pe coate şi continua să înveţe şi apoi vine Karina:

   - Ce faci, Ana-Maria?

   - Uite rău, rău de tot. Tu?Tu n-ar trebui să înveţi, tu eşti prima la care mă gândeam că va învăţa pentru test.

   - Ce test?

   - La română, a început să o ia frisoanele.

  - N-avem test la română. Să înţeleg că ai primit mesajul de la mine, voiam să îl refac, dar am dat pe trimitere şi când vroiam să îţi trimit altul mi-a spus că nu mai am nici minute şi nici SMS-uri. Săptămâna asta plecăm mai devreme şi săptămâna viitoare ne dă testul.

  - Ai spus săptămâna viitoare!? se citea scârba, dezamăgirea şi uşurarea pe faţă. De ce n-ai venit să mă anunţi, stai la doar 4 străzi distanţă?!

  - Lenea.

   - Poţi să te duci cu tot cu "lenea" ta să înveţi timp de o noapte la perfecţie, nici să nu dormi şi să îţi spun tot "lenea". Puteai să îmi trimiţi mesaj de pe alt telefon!

   - Da, da, puteam, dar părea mai amuzant să văd cum te văicăreşti.

   După terminarea orelor veni Hugo la Ana. Ana nu vroia să creadă sau nu credea că e posibil ca el să ştie despre cealaltă ea. Băiatul roşcovan intra în vorbă cu Ana prin intermediul şcolii. Ceva gen: mâine ce ore avem, care-i materia preferată, la ce te apuci de învăţat. Astfel de lucruri. Dar după ce au ieşit de pe teritoriul şcolii începea să se schimbe încetul cu încetul şi temele de discuţie:

   - Îţi place noaptea? Ador să mă plimb în răcoarea nopţii. Tu nu simţi la fel?

   - Nu chiar. Prefer în casă, nu prea ştii de cine sau de ce poţi fi atacată, a spus asta doar pentru a-l încerca.

   - Eu nu cred asta. Dacă ai ochi ageri zăreşti tocmai de la un kilometru distanţă.

   - Asta înseamnă să ai perspectivă de vânător. Nu te văd eu ca fiind un vânător. Oricum noaptea e înfricoşătoare, asta ar spune orice fată. Acum câteva zile cred că am fost urmărită, poate de vreun câine mai-danez. Îi simţeam intenţia criminală şi pofta de sânge, de asta am plecat mult mai repede de la şcoală zilele astea.

  - Aha...deci până la urmă ţie frică de noapte sau de cea ce răspândeşte noaptea?

  - Cred că ambele. Acest oraş nu prea este atins de mângâierea angelică a soarelui prea des şi când este soare urăsc vremea, aş putea spune că ador acel gri, când soarele este ascuns de după nori sau ploaia. Îmi plac rochiţele negre pe care le port şi hainele, cele care sunt purtate la rândul său de cei din societate, adică tot negre.

  - Eşti o fată sumbră uneori. Eşti o enigmă pentru toţi cei care stau lângă tine. Presupun că cei care se regăsesc în jurul tău vor să vadă cât de mult o să te schimbi. Îţi schimbi personalitatea faţă de fiecare persoană. Cu Karina, eşti prietenoasă, faţă de profesori, eşti impunătoare, faţă de necunoscuţi, eşti necunoscută şi faţă de mine, eşti ranchiunoasă. Nu pot spune dacă sufletul tău este alb sau gri. Ar fi alb dacă ai amesteca toate aceste personalităţi şi ar fi gri dacă ai împreuna toate esenţele tale bune cu cele rele.

   - De ce îmi dai mie lecţii de pictură?

   - Doar aşa. Analiza fiecărei persoane este esenţială pentru fiecare scop: prietenie, amiciţie, cunoştinţe, duşmănie şi de prădătorie. Cred că noi avem o relaţie de "prădătorie".

   După discuţia lor dubioasă reieşea un fragment ca de război. Roşcovanul împotriva Anei, ca arme fiind vorbele şi numai vorbe. Hugo plecase, dar Ana stătea acolo, atenţia fiindu-i luată de o creatură a nopţii deasupra unui bătrânel. Bătrânelul pe care îl privea era purtat demult de timp; pielea plină de riduri, cele trei picioare ale bătrâneţi şi ochii trecuţi prin multă dezamăgire, ceasul din mâna creaturi arăta şi el sfârşitul acestuia. Voia să ia parte la momentul în care îi spune despre a doua viaţă, dar n-a apucat. Fără retrageri creatura a spart ceasul clepsidră de acel bătrânel, apoi creatura se evaporase şi sărise din tufiş Ana pentru a-l ajuta pe bătrân. Cioburile clepsidrei îi sângerau sufletul, imediat chemă o ambulanţă.

   Ambulanţa ajunsă la locul faptei o întrebă pe fată ce s-a întâmplat. Aceasta le spuse că era prin trecere li remarcă un bătrânel care stătea întins pe jos.

  - Eşti o fetiţă bună. Poftim. Ia bombonica asta şi du-te acasă. Nu e bine să cutreieri străzile la ora aceasta, noaptea ascunde pericole!

  - Aşa o să fac,domnule, a zis-o cu un chip angelic. (Asta şi făceam.N-am nevoie de un domn care tratează adolescentele a copiliţe, a spus+o în sinea ei.)

   Privind din depărtare cum e luat bătrânelul pe targă şi dus la spital se gândea de ce a făcut astfel de lucru creatura. Şi aşa ştia care va fi următoarea întrebare pentru Calonim.