invincibil:obligat

8.

Draken's pov

În timp ce coboram scările, extenuat după o noapte nedormită, de la etaj se auzeau voci puternice, casa vibra din cauza certurilor și starea mea de spirit era la pământ. Despre Emma nu mai știam nimic, n-o văzusem de mai bine de o zi și începeam să-mi fac griji și pentru ea, chiar dacă mă îndoiam că i s-ar fi putut întâmpla ceva. Mi-ar fi plăcut să mă comport altfel când se prindea de brațul meu și-mi rostea, pe tonul ei adorabil și pițigăiat: ,,Draken-kun, de ce trebuie să fii mereu atât de dur? Mă ignori întruna...nu-ți mai pasă de mine?". Bineînțeles că îmi păsa, însă nu eram genul care să-și arate, prea mult sau prea des, atașamentul față de o persoană apropiată. Mă simțeam reținut de funcția asta de vicecomandant al bandei Toman, o poziție însemnată ce nu poate fi ocupată decât de un membru demn, puternic și impunător. Le aveam pe toate, dar nu doream ca Takemichi, Emma și toți ceilalți să creadă că îmi lipsește afectivitatea sau că doar tăria de caracter mă definește. Am împrumutat câte o trăsătură de la Mikey, iar el a împrumutat de la mine. Dacă eu m-am ales cu o parte din severitatea sa ocazională, el a învățat de la mine să se abțină din a acționa fără minte sau motiv și să tolereze greșelile.

Am aruncat o privire la ceas, convins de faptul că urma să întârziem cel puțin zece minute dacă nu ne grăbeam cu plecarea. Vila devenise spațiul nimănui, dar găzduia două suflete înflăcărate și un al treilea individ neimplicat în conflict, respectiv eu. Judecând după cursul evenimentelor, Mikey și Yuna încă nu-și rezolvaseră problemele, și cu toate că mă străduiam să ascund sentimentul ăsta, eram nemaipomenit de sătul de certurile lor inutile și-mi venea să-i apuc pe amândoi de păr și să-i ciocnesc, cap în cap. Poate numai așa le stimulam creierele alea obsedate de autoritate. Totuși, era firesc să nu intervin, decât în cazul în care se încăierau cu adevărat.

M-am întins pe canapeaua din sufragerie (pe care Mikey a blestemat-o aseară în fraze ample și concise, adresându-i-se, pe alocuri, și lui Yuna) și am așteptat să se termine zarva din încăperea de deasupra mea. Ar fi fost imposibil să pot adormi în asemenea condiții, dar merita să-mi închid ochii și să-mi imaginez că nu sunt martorul unei dispute ieftine.

Nu după mult timp, peste tot s-a făcut o liniște deplină și n-a mai rămas nicio urmă a glasurilor contradictorii de mai devreme. Mulțumit că tensiunile dintre cei doi s-au aplanat, în sfârșit, i-am auzit cum ies din cameră în grabă, coboară la parter și se repezesc spre ușa de la intrare, Mikey fiind încă în pijamale (erau ale lui Yuna, roz cu pete albe), iar fata având părul roșcat nepieptănat, răsfirat în toate părțile.

- Nu cred că veți primi aprecieri dacă vă prezentați la școală așa cum sunteți acum, am comentat fără să apuc să le urmăresc reacția, deoarece au țâșnit afară într-o secundă. Am dat din cap dezaprobator și am oftat, am apucat rucsacul Yunei cu intenția de a-i urma, dar Mikey a revenit înăuntru și mi-a recomandat să am grijă de vilă până se întorc ei doi.

- Nu vă duceți la școală? am întrebat cu o voce obosită care să nu arate cât de îngrijorat eram, de fapt. ,,Acolo unde nu sunt eu să direcționez intențiile rele spre bine, lucrurile scapă de sub control...și se pare că Yuna va simți asta pe pielea sa. Recent, nu mă mai cred în stare să-i țin în frâu lui Mikey toate pornirile necurate, deci pot doar să sper că nu va exagera cu ceea ce și-a propus pentru ziua de astăzi". Mikey a chicotit, mai apoi a strănutat și mi-a făcut cu ochiul pentru a-mi da de înțeles că niște idei bizare tot îi mișunau prin creier. ,,Cel puțin ai grijă de tine", mi-am zis în sinea mea, frământat de gânduri negre. ,,Nu uita nici de siguranța lui Yuna, mi-am dat seama ușor că începi să ții la ea. Obraznicule".