invincibil:obligat

12.

Yuna's pov

,,Atmosfera pașnică" în care îmi propusesem să ne revedem luase o întorsătură devastatoare. Asta era modalitatea lui brutală de a se revanșa pentru orice nedreptate i se făcea. Mijlocită între mâinile împuternicite ale lui Kazutora, ce își recăpătase considerabil forțele, îmi era imposibil să mai sper că voi scăpa teafără. Nimeni nu mai intra în salon și, evident, nimeni nu ieșea, cât timp eu mă rugam ca amicul meu să se potolească, deși simțeam cum norocul mă părăsește. Se făcuse îngrozitor de rece în cameră, genunchii îmi cedau și nu dura mult până să leșin, extenuată și amețită. Deodată, am auzit vorbe zgomotoase pe hol și am tăcut mâlc, bucurându-mă de posibiltatea de a fi salvată. ,,Poate vine cineva la noi și, în sfârșit, îmi iau gândul de la moarte". Din păcate, Kazutora nici n-a băgat în seamă vocile tot mai clare ce răsunau în apropierea salonului, reușind să adune, printre degete, smocuri roșii din părul meu bălai. A chicotit precum un copil obraznic și a început să rupă din micul ghem, fir cu fir, permițându-mi astfel să mă depărtez de el și să respir, din nou, normal. M-am ghemuit imediat lângă un dulap din celălalt colț al încăperii și mi-am acoperit capul cu brațele, de teamă să nu-mi smulgă și mai mult păr. Trebuia să ripostez cumva, să strig după ajutor sau măcar să fug, cât eram în stare, dacă nu-mi doream s-o pățesc și mai grav, deoarece el nu era genul care să lase treburile neterminate. I-am auzit pașii înaintând amenințător spre mine și m-am încordat, speriată.

- Parcă erai nerăbdătoare să mă vezi! a exclamat el foarte jovial, cu mâinile ridicate în aer. Mă călcau pe nervi o mulțime de aspecte legate de persoana sa: atitudinea imorală, clinchetul cercelului ăluia afurisit, tatuajul nereușit de pe gât (arăta bine, însă nu prea îl caracteriza), sclipirea ciudată ce-i apărea adesea în ochi, mimând un avertisment ascuns. ,,Avertisment...să fi fost avertizată recent? Am impresia că da...cine m-a prevenit și de ce anume? Calmează-te...amintește-ți...nu te panica și privește meticulos în trecut...". Brusc, niște cuvinte adresate mie în particular, la finalul încăierării de ieri, mi-au inundat creierul în totalitate, iar sentimentele mele de neliniște au luat amploare:

,,Să știi că nu te voi lăsa să te odihnești de acum încolo. Pe data viitoare".

,,Hanma", am șoptit cu glasul tremurând-mi, devastată și din ce în ce mai sigură de faptul că modul în care am fost întâmpinată în salonul lui Kazutora era parte din planul vicleanului Hanma Shuji de a-mi pune bețe în roate, bineînțeles fără a-și arăta chipul. În concluzie, s-a ținut de promisiune...nu puteam lăsa pe nimeni din exterior să se amestece în pericolul ăsta și să sufere alături de mine. Mi-am înălțat ochii roșii de mânie spre Kazutora numai ca să primesc un rânjet triumfător la schimb.

- Gata, revino-ți, Yuna, te știam mai îndrăzneață...a vorbit el pe un ton încurajator, ușor superficial. Am fost prea direct cu acțiunile mele?

Nu i-am oferit răspuns. Mi-am scrâșnit dinții mârâind pentru sine, înnebunită la culme din cauza unor delicvenți nemernici, a căror fapte meritau pedepsite aspru. Cu o zi în urmă, i-am întâlnit pe Draken și Mikey, moment în care viața mea și-a ieșit din ritmul ei obișnuit: am prins dragoste și ură față de Mikey, l-am întâlnit pe Kazutora, ce-mi era deja prieten de câțiva ani...

Adevărul e că izbutisem să-l mint pe liderul Tomanului aburindu-l cu povestea născocită cum că aș fi fost forțată de Kazutora să devin membru Valhalla.

L-am cunoscut pe Hanemiya dinainte să fie închis după uciderea lui Sano Shinichiro, pe vremea când Tokyo Manji debuta ca bandă oficială, puști năzdravăni de treisprezece ani, impertinenți și guralivi. Eram apropiați datorită bunăvoinței mele. Știa că părinții mei sunt înstăriți și mă chema să ieșim zilnic în oraș, unde-i cumpăram din magazine tot ce poftea, iar ca recompensă primeam mulțumiri scurte, seci, contrare așteptărilor. Țineam la el fiindcă nu mă invidia și, dintre toți copiii de vârsta mea, doar el îmi acorda interes, dar voiam să știu care era valoarea prieteniei noastre, dacă nu doar banii de buzunar...Ruptura dintre noi s-a produs cu aproximativ două ore înainte de a fi condamnat. L-am văzut în dreptul unei porți înalte din sârmă ghimpată și m-am înfiorat, neștiind ce va păți dacă va trece de aceasta. Am alergat până la el într-un suflet și l-am apucat de umeri, țipând: ,,E nevoie să mergi dincolo, în locul acela sinistru? Nu l-ai ucis intenționat, e nedrept...". Muțise definitiv. Căutam un răspuns în tăcerea sa de mormânt, însă degeaba; ochii bulbucați îi lăcrimau încontinuu. ,,Nu ar fi trebuit să afli de crima asta. Te voi ucide și pe tine, acum, cât încă sunt liber. Mai târziu, îl voi omorî pe Mikey. E singura opțiune". În văzul lumii, am fost învinețită și zgâriată, iar abdomenul mi-a rămas încărcat de cicatrici de atunci și până în prezent. Civilii n-au făcut decât să se mire și să imortalizeze scena. Am zbierat din toți rărunchii: ,,Kazutora, nu te mai recunosc, te-ai transformat într-o bestie! Te implor, lasă-mă să trăiesc, îți sunt amică! Încetează, Kazutora!". Mama și tata nu s-au grăbit să sosească la locul incidentului; Kazutora fusese, între timp, trimis în celulă, iar starea mea era critică, pierdusem sânge și aveam membrele făcute cârpe din piele. La spital, mama mi-a asigurat toate îngrijirile medicale necesare, sfătuindu-mă să nu mă răzbun niciodată pe el pentru ceea ce îmi făcuse. Mi se părea absurd și nefiresc să nu-i port pică după un asemenea eveniment ce mă traumatizase pe viață. Mama n-a dorit să audă comentariile mele, m-a rugat cu fermitate să nu mai deschid subiectul și să fiu la fel de amabilă cu Hanemiya Kazutora și după ce acesta își ispășea vinovăția. Fiindcă întotdeauna am ascultat de ea, m-am supus cerințelor sale, și ca drept dovadă, Kazutora încă îmi era amic.

- Nu, n-ai fost prea direct, i-am vorbit pe un ton calm, după o pauză nejustificată. Mi-am prins părul într-o coadă și m-am ridicat de pe jos, încă delirând. Capul mi se învârtea și mă durea nespus de mult, dar am hotărât să nu mă plâng la el. Kazutora a oftat, s-a întors pe călcâie și a deschis un sertar imens din care a scos o geacă albă, șifonată, de membru Valhalla, apoi s-a apropiat la un metru de mine și mi-a așezat-o pe umeri. Am recunoscut-o fără dubii, îmi aparținea. ,,Cum naiba are access la sertarul ăla? Am impresia că mama i-a permis...altfel n-ar fi avut voie să atingă multe obiecte de pe-aici". Nu înțelegeam gestul său și cu atât mai puțin schimbarea bruscă de dispoziție. Mi-am dat seama, în scurtă vreme, că avea să-mi transmită o informație utilă, deși tot eu m-am afirmat prima.

- Ce vrei să fac cu geaca asta? l-am întrebat, vizibil dezinteresată. Am sfârșit-o cu Valhalla, cu Toman, cu toate-

- Pe naiba ai sfârșit-o cu Toman! Nu te-ai săturat să minți?! s-a răstit el pe neașteptate, determinându-mă să mă țin mai bine pe propriile picioare. Tâmplele îi zvâcneau și arăta ca și cum se putea repezi la gâtul meu, iarăși, în orice secundă. Mi-am întins mâinile în față pentru a mă apăra, cu toate că nu m-ar fi ajutat prea mult, ținând cont de puterile sale atunci când se înfuria. Am tras aer adânc în piept și am îmbrăcat geaca, singurul instrument care mă mai lega de Kazutora, căci dacă ar fi fost după mine, n-aș fi acordat relevanță unei adunături de delicvenți, însă eram obligată să fac excepții pentru el. Se uită în ochii mei profund nedumerit, confuz și frustrat. A pufnit supărat și mi-a întors spatele într-un gest copilăros.

- Și tu mă părăsești, Yuna?

Cuvintele sale au atins o coardă sensibilă a relației noastre de prietenie. În trecut, fusesem alături de el la bine și la rău, de aceea se obișnuise să aibă pe cineva căruia să i se descarce. Acum, totul se răcise între noi, atât voluntar, cât și fără să realizăm, și adevărul ăsta sfâșietor mă îndemna tot mai mult să cred că era musai ca noi doi să ne separăm pe vecie. M-am aruncat în brațele sale, copleșită de emoție, însă am fost respinsă violent și m-am lovit puternic de marginea unui alt pat. Kazutora n-a reacționat, a ignorat căzătura mea destul de serioasă și s-a îndreptat spre ușa salonului, dorind să se descotorosească de prezența mea.

- Așteaptă! am strigat disperată, șchiopătând până la el și reușind să-i apuc brațul drept. Și-a rotit capul spre mine, iar fix în clipa ce a urmat, Mikey a intrat pe ușă, dând nas în nas cu pacientul. Atmosfera a stagnat, cumva, iar cei doi băieți au rămas nemișcați, preț de câteva momente, să se studieze reciproc. Mikey a rupt tăcerea, controlând-și glasul puternic, astfel încât să respecte sugestiile mamei mele. ,,Vorbiți încet, ați priceput?", ne îndrumase ea adineauri.

- S-a încheiat vizita? Excelent. Yuna, părul tău stă și mai nașpa ca azi dimineață. Cât despre tine, nenoricitule, a gesticulat cuvintele adresate în mod unic lui Kazutora, având o expresie impresionant de severă. Ți-ai făcut damblaua, eu și Yuna plecăm.

M-a apucat brusc de o mână și m-a târât afară din cameră, cu agilitate nemaipomenită. Kazutora a privit trist spre noi în timp ce ne îndepărtam de-a lungul holului, am simțit cum obrajii mi se umplu de lacrimi și i-am fluturat din mâna liberă, în semn de salut și de adio. Nu avusese măcar un ultim lucru să-mi zică, poate din teamă, poate ezitând să mă rănească mai tare, sau poate că apariția lui Mikey îi anulase confesiunile. Nu știam unde avea să mă ducă Mikey, nu o anunțasem pe mama, dar cuvântul ,,test" îmi frământa gândurile permanent.