invincibil:obligat

21.

Yuna's pov

De mic copil, mi s-a părut imposibil ca cineva să vrea să-și sfideze sau trădeze familia, ori prietenii. Fiind singură la părinți și revăzându-l pe tata anual, numai în ziua de 11 Decembrie, data nașterii mele, m-am străduit să înțeleg de ce se întoarce în Japonia pentru mine, dar niciodată de dragul mamei. E adevărat că mă abandonase în grija ei de la o vârstă fragedă și nu-mi oferise nici cea mai superficială dragoste paternă, însă curând am înțeles că banul l-a schimbat. Banul și ambiția de a-și mări câștigurile tot mai abundent. De atunci, familia a căzut pe plan secundar și așa a rămas, până la moartea sa nefericită. Cu sau fără cadourile sale scumpe din străinătate, eu și mama am fi trăit la fel. În final, nici măcar decesul unui părinte nu mă îndemna să jelesc. Încetul cu încetul, toate mă lăsau rece.

Eram pe punctul de a-mi înfrunta amica, pe Fujimori Kimiko, în contextul unei dispute nedorite. Așa se desfășoară viața delicvenților, în haos, ură, bătaie și, deseori, victime colaterale? Kimiko era o fire decisă, arțăgoasă și imprevizibilă; nu o consideram vigilentă și cu atât mai puțin pricepută la arte marțiale, așadar nu e surprinzător că fusese ademenită cu ușurință de un vagabond precum Hanma, din cauza ispitei. Ispita ei trebuia să fie necazul meu, altfel cum s-ar fi răzbunat pentru ultimii doi ani în care am pretins că suntem prietene nedespărțite?

Însă știam foarte bine unde greșisem în toată nebunia aia.

Kazutora obișnuia să mă tulbure permanent, repetând în șoaptă în timp ce mă bătea în plină stradă acum doi ani, înainte de a fi închis: ,,E vina lui Mikey", iar ca răspuns, îngăimam: ,,Cine...e Mikey ăsta? E măcar...demn de...acuzațiile tale, Kazutora?".

Da, și nu.

Încă de când am făcut cunoștință cu el, în incinta restaurantului ăluia din vecinătatea școlii, mi-am dat seama că e o persoană dificilă, impunătoare și pretențioasă, strict judecând după modul în care m-a abordat. Îmi zisese ferm, pe un ton amenințător: ,,Pentru tine sunt Sano Manjiro", când îl salutasem printr-o plecăciune și-l numisem, neavând scopul de a fi ironică, ,,Mikey cel invincibil". Zvonurile nu mințeau în privința forței sale magnifice, de neegalat...Totuși, pe lângă adjectivul ,,invincibil", poate că i s-ar mai fi potrivit și...obligat, din motive ce preferam să fie păstrate anonime.

Să fi fost prea devreme pentru el sau prea târziu pentru mine...? Iarăși, nimic din ceea ce gândesc nu are noimă.

În liftul cam îngust, atmosfera devenea sufocantă pe măsură ce ascensorul prevestea sosirea la mansarda clădirii, spre a-mi reaminti de întâlnirea cu un pericol iminent...Pe o plăcuță metalică, digitală, mi-a fost indicat etajul 20, vocea electronică rostind cu prea mult entuziasm destinația. ,,Nu vreau să mor aici, Kibeyori. Te bucură ghinionul meu? Sunt convinsă că și Kimiko ar țopăi de fericire să mă vadă cum, treptat și sigur, îmi pierd mințile".

Mi-am luat inima în dinți și, ștergându-mi fața de sudoare, am pășit în afara liftului, ușile sale scârțâind macabru în spatele meu. Vântul se intensifica, lucru firesc la înălțime, reușind să-mi răvășească părul în toate direcțiile. Am tras aer în piept și am scanat cu atenție zona, fără să mă eliberez de sentimentul de panică.

În dreptul meu, la aproximativ douăzeci metri, Kimiko stătea ghemuită pe jos, cu genunchii la bărbie, învârtind un pistol pe deget și având o figură absentă. În locul ținutei de ospătăr, purta un top negru din piele, pantaloni albi și balerini negri, identici cu ai mei. Văzând-o mută și ațintită asupra armei, genunchii au început să-mi tremure nemaipomenit, ceea ce nu mă îmbărbăta, ba chiar mă descuraja cumplit și mă determina să regret decizia de a veni singură, lipsită de apărare. ,,Dimpotrivă, am un as sub mânecă, însă îl voi folosi dacă va fi neapărat nevoie...Ce n-aș da s-o am pe mama alături acum! Ce n-aș da să fiu și eu invincibilă...". Eram forțată să port aceea bătălie îmbrăcată într-o costumație funebră, fapt îngrijorător, căci oricât de greu mi-a fost, nu mi-am pus niciodată în cap ideea morții, bucurându-mă că sunt în viață și depășesc numeroase greutăți, chiar și în lipsa vreunui sprijin.