invincibil:obligat

3.

Mikey's pov

În cel mai rău caz, tipa ar fi refuzat să colaboreze, și-ar fi luat de pe jos pălăria de paie (care, sincer să fiu, avea un aspect îngrozitor, demodat) și s-ar fi întors la masa ei, convinsă de faptul că nu m-aș duce eu la ea de data asta, făcând un spectacol de toată frumusețea pentru clienții de pe terasă. ,,De parcă pot s-o lovesc? Nici măcar nu-i știu numele", și simțeam cum mă apasă, bine de tot, o neajutorare ce pentru un lider e pur și simplu patetică. Eram foarte curios să aflu cum va decurge discuția noastră, aparent încordată.

Fata a tras aer în piept, s-a uitat neliniștită la Draken cu o expresie ce ar fi cerut milă. ,,Ca să ajungi la el trebuie să treci de mine, păpușă prefăcută ce ești", mi-am zis, mârâind pentru mine. Mă călca pe nervi și totuși n-am căutat s-o mai sperii din priviri pentru că n-aș fi câștigat nimic. Îmi doream doar lămuriri de la ea, iar dacă nu le primeam, insistam până le aveam. De asemenea, nu intenționam să aștept o veșnicie.

- Grăbește-te! am izbucnit pe un ton probabil mai sever decât aș fi vrut să sune. O vedeam încordată și distingeam bine șiroaiele de transpirație de pe fruntea ei încrețită.

A făcut un pas înainte (poate puțin prea aproape de mine, ceea ce m-a împins să cred că nu are toate țiglele pe casă) și m-a studiat în amănunt, fără să scoată un sunet. Am rămas cu buzele întredeschise, neștiind cum să reacționez. În clipa ce a urmat, Draken a tușit sec ca să curme liniștea. Fata a zâmbit prostește și a avut curajul de a mă împinge cu un deget, întorcându-mi spatele cu o grație stângace.

- Ieri, am avut oportunitatea de a-mi alege un club, a vorbit ea tare, cu mâinile în buzunarele pantalonilor scurți. Am întâlnit un tip cu părul în două culori, negru și galben, chiar vizavi de casa mea, care-mi făcea semne bizare cu mâna, chemându-mă la el. În general, ignor străinii deoarece mă tem de ei, însă mi-a fost imposibil să-l ignor pe el. După vestimentație, mi-am dat seama că era un delincvent, poate chiar recent ieșit de la școala de corecție, și cu toate acestea nu am ezitat. Am traversat strada în fugă și m-am apropiat de el, precaută. Mi se părea neobișnuit de inofensiv, cu mutra aia mirată, ochii mari și zâmbetul ridicol, asemănător unui copil de grădiniță. Mi-a spus: ,,Bună! Ce mă bucur că nu m-ai ignorat! Te interesează bandele de băieți?", și imediat după aceea-

- Ai spus că ai avut oportunitatea de a-ți alege un club, am întrerupt-o eu a doua oară, vorbind răspicat. Ce-mi povestea ea erau detalii nesemnificative și nu răspundeau cerințelor mele, așa că a trebuit să intervin brutal. S-a strâmbat și și-a împreunat brațele într-un gest nervos.

- Păi da, dar permite-mi să explic până la capăt dacă tot apari de nicăieri și te crezi mare și tare! a țipat ascuțit, că am fost nevoit să-mi astup urechile. Deja era prea de tot. I-am aruncat lui Draken o privire ce s-ar fi tradus prin: ,,Pot să-mi închei socotelile cu ea în spatele unui bloc? Mai sunt și copii care se uită", iar acesta mi-a confirmat, dând ușor din cap.

- Cum te numești? am întrebat din senin.

- Prefer să nu-mi dezvălui identitatea, încă, a fost răspunsul ei care nu m-a dezamăgit. Apreciam cât de repede s-a liniștit și a lăsat tonul mai jos într-o situație în care ar fi putut foarte lejer să strige după ajutor. Am luat-o de încheietura mâinii și am auzit-o icnind, surprinsă. Spre mirarea mea, nu a ripostat și nici nu a comentat. ,,Ce ai vrea tu să fii, hm? Doar nu îți închipui că îți place dacă încep să te strâng", mi-am spus în sinea mea, dezgustat că s-ar putea să fi avut dreptate. Nu am avut niciodată o relație, nu m-a interesat vreodată o fată și nici n-aș fi vrut ca asta să se schimbe, fiindcă m-ar fi distras de la îndatoriri și nu mi-ar fi adus fericire deplină. Bineînțeles că mă bucuram pentru bunul meu prieten, Draken, ce se vedea cu Emma, sora mea. Fără îndoială erau o pereche reușită, deși Draken avea o atitudine distantă față de ea, în unele situații. Iar Takemichy și Tachibana Hinata se potriveau de minune, un cuplu condus de fată, însă protejat de băiat. Îmi plăcea dinamica lor. Eu? Eu aveam alte preocupări. Satisfacția mea provenea din victoriile bandei Toman, dorayaki, somnul meu bine-meritat și ieșirile cu prietenii, dar și altele, exceptând relațiile amoroase.

- Haide într-un loc mai retras, am vorbit și n-am lăsat-o să mai adauge ceva, trăgând-o pe trotuar până după cel mai apropiat bloc. Draken ne-a urmat în tăcere.

Mergeam cu capul ridicat și mâinile strâns încordate. Dacă, prin absurd, s-ar fi descleștat din prinsoarea mea și ar fi dispărut, din nou? Cu cât terminam mai repede, cu atât eram amândoi mai liniștiți și nu mă mai simțeam silit să trag o necunoscută după mine cu forța. Trebuie să recunosc că nu mi-a făcut plăcere deloc să o aud văicărindu-se.

- Așa te porți cu fetele, Sano Manjiro?? s-a revoltat ea când aproape luam colțul. Se zbătea, însă fără sorți de izbândă. I-am apucat și cealaltă mână și am lipit-o de zidul ce despărțea două blocuri. M-a privit cu ură și dispreț. Am fost obligat să o asigur că totul va fi în regulă.

- Nu vei păți nimic, am zis cu incertitudine în glas, dar ochii mei se colorau treptat în nuanțe de albastru închis, opac, de nepătruns. Degeaba mă străduiam să-mi ascund furia, era aproape de nestăpânit. Pulsul îmi accelera, tâmplele îmi zvâcneau și îmi simțeam capul desprins de trup. ,,Dacă n-ai fi fost fată, aș fi terminat întâlnirea asta dintr-o singură lovitură de picior". Draken mi-a pus mâna pe umăr. Atunci, parcă bătaile inimii mele au devenit regulate.

- Calmează-te, Mikey, mi-a vorbit cu o voce joasă, destul cât să mă facă să mă calmez. Avea dreptate, de ce să-mi creez singur starea asta? Mi-am luat mâinile de pe ea dar am rămas atent la mișcările ei. Tot ce a făcut a fost să-și maseze încheieturile și să suspine teatral, rămânând cu spatele rezemat de zid și cu transpirația uscată pe frunte. Nu mă privea și nici nu dădea semne că ar fi vrut.

- Revenind, a rostit aproape în șoaptă. Începea să mi se facă milă de ea (nu îndeajuns cât s-o las să plece). I-am spus că nu mă interesează bandele de băieți, pentru că auzisem recent la știri câte crime au fost comise tocmai din cauza lor și că cei prinși au fost închiși numaidecât. Am observat o oarecare indignare pe fața lui, dar s-a risipit la fel de repede cum a apărut. A spus: ,,Voiam doar un da sau un nu. Mă cheamă Hanemiya Kazutora și, deși, din păcate, mi-ai respins oferta, tot cred că putem colabora". Nu mai știam ce să-i răspund, îmi era frică de el cu toate că se purta exagerat de prietenos cu mine. Fata a făcut o pauză, după care și-a ridicat ochii spre mine, resemnată:

- Sunt sigură că îl cunoști pe acest Kazutora, a spus, accentuând numele său. El e cel care m-a introdus, fără acordul meu, în Valhalla.