"În ochi lui vedeam gelozie asupra lui Radu."

12 0 0
                                    

Eh! Și în sfârșit ajungem în anul 1989. Un an în care n-am știut că lucrurile în România se vor schimba. Până în 1989 nu am mai jucat în niciun film în schimb Andi a jucat în filmul "Cei care plătesc cu viața". Am fost și eu acolo să-l văd pe Andi și am avut partea să-i revăd și să cunosc actori ca:Maia Morgenstern (prietena mea și a lui George), Domnul Stefan (Ștefan Iordache) și Domnul Gheorghe (Gheorghe Visu care a jucat și în Toate Pânzele Sus).
În sfârșit venise și luna decembrie. Era ziua plecării spre Bucegi departe de București pentru a filma filmul"Mircea". În ziua plecării a fost ultima dată când am văzut-o pe mama. A venit și fratele meu cu mine. Ce să mai.....eram o echipă întreagă de actori profesioniști+3 copii.
În prima zi de filmare mergea totul bine dar a doua zi chiar seară a avut loc un mini accident. Îmi rucsez mâna. Nu mai puteam s-o mișc. Noroc că au fost niște medici și mi-au aranjat-o. Mi-au garantat că în trei zile o să-mi treacă. Ce-am făcut în acele trei zile? În prima zi am stat și am citit scenariul. În a doua zi am ieșit la plimbare prin Bucegi. M-am așezat acolo și am admirat peisajul muntos.
?: Deranjez?
Era în fața mea un bărbat la 29 de ani. Era chiar viitorul meu cumnat, Radu.
Ela: Deloc. Puteți să stați jos dacă vreți.
Și se așeză lângă mine.
Radu:Mi se pare mie sau visez?
Ela:Cu privire la ce?
Radu: Dumneavoastră sunteți Ela Diaconu?
Ela:Da. Eu sunt. Cu cine am onoarea?
Radu:Numele meu este Radu Duda. Actor și eu. Am fost în clasa Doamnei Olga Tudorache.
Ela:Ah. Da. Elevul dumneaei. Ce-ai mai realizat?
Radu:Am jucat în primul meu film. "Nelu" se numește. Dar dumneavoastră?
Ela:Sunt la un film istoric. "Mircea". Dar ne-am oprit pentru că mi-am rucsat mâna.
Radu:Cum ați reușit?
Ela:Am alunecat. Iar de-acolo.... doctorii mi-au garantat că în trei zile o să-mi treacă. Tu ce crezi?
Radu: Dacă doctorii au zis asta, în seamă că au dreptate.
Ela: După voce ești moldovean?
Radu: Așa este. M-am născut la Iași. Sunt băiat de doctorii.
Ela: Frumos.
Radu:Vrei să te conduc înapoi la...
Ela:Te rog.
Și mă duce înapoi la cabană. La intrare mă aștepta Andi.
Ela:Andi? Ce-i cu tine aici?
Andi:Te așteptam. De fapt..... vreau să vorbesc ceva cu tine. Dumnealui cine e?
Ela:El e Radu. Elevul Doamnei Olga.
Radu:Încântat.
Mă uităm la Andi și în ochi lui vedeam gelozie asupra lui Radu.
Andi:La fel.
Radu:Eu trebuie să plec. Poate ne mai întâlnim.
Ela:Poate. Pe curând.
Și pleacă.
Ela:Andi? Ești cumva gelos?
Andi:Nu. Deloc. Hai în casă.
Nu pe dracu Andi că erai gelos până la culmea culmilor. Dar ce să-i fac. Așa sunt bărbații.

ANDIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum