Căsătorie și război

♤capitolul 22♤

Ryan

Obișnuim sa îmi petrec noul an într-o cameră de hotel.Eram prea ocupat cu afacerile ca sa mai ajung acasa.Zborul dura mult,iar daca fi stat fie,într-o cameră de hotel,fie în propria casă,tot singur as fi fost.

Cand am plecat din Sicilia,în urma cu 5 ani,nu am mai prea dat pe acasa.
Ai mei au rămas în Los Angeles,iar eu m-am întors în casa din Italia.

Acum ca totul a devenit responsabilitatea mea,voiam sa îmi tin dușmanii si familia cat mai departe unii de ceilalți.

Ma uitam pe geam la artificiile care începeau să lumineze cerul în diferite forme si culori,iar prin cap îmi treceau o mie de gânduri.Daca m-aș fi dus pe străzi,sa ma plimb sau prin cluburi,as fi văzut peste tot numai cupluri, bucurându-se de noul an.

Nu as fi facut altceva decât să îmi fac singur si mai mult rau.Intram într-un magazin oare care,îmi cumpărăm câteva sticle de alcool,ca sa uit,dar nu făceam altceva decât să ajung sa râd fără haz,apoi sa imi aduc aminte toate momentele cu Clary.

Fie ele bune sau rele.Si sa încep sa trântesc totul.Sa dau cu pumnii in pereți,sa sparg pahare,sa ma trezesc cu o durere de cap insuportabilă si sa încep o noua zi,fără ea în viata mea.

Imi gaseam refugiul în muncă,alcool și sex.Voiam doar sa uit încă o zi de ea.Am iubit-o asa cum am stiut.Ne-am rănit reciproc,dar diferenta dintre mine si ea e ca eu nu am putut să o uit multă vreme.

E drept ca la început nu o vedeam decât ca pe o soluție a tutor problemelor mele si ale tatei.Aveam de gand sa ne căsătorim,sa ducem un război,apoi sa ne vedem de viata.Nu am ajuns nici măcar la partea cu căsătoria.

Si nici la partea cu fiecare sa ne vedem de viata fara niciun regret.Am blestemat in fiecare zi ziua in care am vazut-o pentru prima dată.Ziua in care am vorbit pentru prima dată,cand am râs pentru prima dată,când ne-am sărutat pentru prima dată și ziua în care am pierdut-o.

Și durea al naibii de tare sa imi aduc aminte de toate astea.Au fost doar 4 luni și jumătate si cumva a fost suficient încât să se închidă în inima mea si sa arunce cheia.

După ce m-am despărțit de Casandra,nu credeam ca ma voi mai îndrăgostit din nou.Ramon era pus de mult timp deja pe capul meu sa îmi gasesc pe cineva după dezastru cu ea.Am fost la fel de surprins ca si el cand am aflat ca cea cu care urma să mă căsătoresc era Clarissa Ruenys.Nu o văzusem niciodată,dar auzisem despre fiica lui Felix.

Era o brunetă de 1,60 care își făcea griji pentru cel mai bun prieten al ei,îmbrăcată într-o rochie roșie și cu doi ochii albaștri ca cerul.Acel albastru în care m-am pierdut imediat.

Oceanul inimi mele este acum pustiu fără ea.E o mare involburată si nelinistita in zilele in care ma gandesc la ea.Clary și-a lăsat amprenta pe inima mea si,câteodată,durea atat de tare incat voiam cu orice preț sa îmi pot scoate inima din piept.

Cred ca oamenii care ajung sa nu mai simtă nimic au fost răniți prea mult.Ai simtit atat de mult incat nu mai poti simti.Au plâns atat de mult incat nu mai pot plânge.Ti-a pasat atat de mult incat nu îți mai poate păsa.

Clary a venit ca o adiere ușoară de vânt si a plecat lăsând o furtună dezastruoasa în urma ei.Ce a avut atat de special fata asta? Fata asta care acum nu mai e deloc o pustoaica de 19 ani.E o femeie în toată firea.Una puternică,încrezătoare,curajoasă si ambițioasă.

Ma intreb cum va reacționa cand omul ei de "încredere" a tradat-o cu prima ocazie.

Stăteam lipit de zid,intrebandu-ma ce are de gând sicilianul.