April, în vârstă de 18 ani află că toată viața ei a fost o minciună. Totul începe cu moartea mamei sale. Trezită după o săptămână, singură în spital, casa lor suferind un incendiu, mama sa murind, iar ea neamindindu-şi nimic din acea noapte. E nevoi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Alaskan.
-Îmi pare rău că exist..
Am adus-o la cabinetul şcoli fără să ştie nimeni, acum 4 ore. Doctorul a spus că e teafărā, a leşinat din cauza hipotermiei şi a fricii. Rănile le-a îngrijit şi a spus că se vor vindeca, mai greu dar o vor face. Abby s-a tot plimbat prin cameră ba chiar a şi plâns.
-De ce plângi?
-Pentru că e vina mea. Urma să mergem în sat să aflăm mai multe despre puterile ei dar am lăsat-o baltă.
-De ce s-ar duce singură şi mai ales în pijamale?
-Nu ştiu! Se ridică de lângă ea şi pleacă trântind uşa, iar eu rămân aici cu bătaia asta de cap roşcată. Doarme dusă iar eu trebuie să stau cu ea şi să o păzesc? Nici gând! Am şters-o de aici! Mă ridic din fotoliu şi mă îndrept cu paşi grăbiţi spre uşă, iar un mic suspin sparge liniştea fix când am pus mâna pe clanță. Oftez şi mă întorc spre ea. O părea ea mică şi inocentă dar nu-i absolut deloc aşa. Strânge pătura cu pumni ei micuți şi respiră sacadat. Asta îmi aduce aminte de zilele trecute când ne-a prins ploaia pe mine şi pe Abby, şi am mers la ea să mă schimb. Atunci am stat şi am privit-o în tăcere, până s-a trezit roşie ca o sfeclă şi a fugit la baie, împiedicându-se de bocanci mei. Probabil atunci visase ceva frumos în comparație cu acum. În doi paşi sunt lângă ea şi o prind de mână, îşi înfige unghiile micuțe în degetele mele şi schinceşte.
-Mmm. Lasă-mă! Îmi concentrez toată atenția şi puterea pe ea, şi încerc să îi absorb durerea, atât fizică cât şi cea psihică. O durere în piept îmi taie răsuflarea dar continui cea ce fac până observ că nu se mai mişcă. Fața îi devine liniştită şi se întoarce spre mine, nu îmi dă drumul la mână şi nici nu dă semne că ar face-o prea curând.
Stau şi o privesc, şi parcă timpul s-a oprit cât eu am stat şi m-am holbat la ea. Nici nu ştiu de ce am rămas fix eu cu ea, dar pur şi simplu nu îmi pot lua ochii de la ea. Cumva îmi pare rău pentru ea, chiar dacă nu ar trebui. Pe lângă putere şi viteza, noi lupii avem un auz foarte dezvoltat. Practic putem citi şi simți emoțiile oricărui din haita noastră, iar acum simt teamă care vine dinspre porțile şcolii. Îi dau drumul la mână şi mă îndrept spre cei 3 craii de la răsarit din haita mea, sunt nişte adolescenți fără pic de creier, cu Other în frunte. El era alfa înainte să vin eu, iar acum plănuieşte să îmi facă felul, întotdeauna mi-a sfidat ordinele împreună cu cei 3 prieteni ai lui dar acum e şi Don cu ei, e un nou venit în haită. Doar un copil care face ce i se spune, iar Other are o influență rea asupra lui.
Atunci când mă văd se opresc şi le simt reținerea şi teama.
-Ce ați făcut nerozilor? Don s-a făcut mic în spatele lui Davide, iar ceilalți au lăsat capul în jos. Simon încearcă să vorbească.
