April, în vârstă de 18 ani află că toată viața ei a fost o minciună. Totul începe cu moartea mamei sale. Trezită după o săptămână, singură în spital, casa lor suferind un incendiu, mama sa murind, iar ea neamindindu-şi nimic din acea noapte. E nevoi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
April
Mă trezesc buimacă în camera mea. Camera mea de acasă! Casa care a ars! Mă ridic speriată şi încep să mă plimb prin cameră. Într-un final decid să ies şi sunt întâmpinată de o scenă destul de ciudată.
Sunt în brațele mamei care plânge şi îmi mângâie capul. Un bărbat cu o pelerină roşie e lângă ea şi nu îşi ia ochi de la mine.
-Ce ne facem? Nu o pot lăsa singură Vlad!
-Vom găsi noi o soluție. Până atunci opreştei puterile şi trimite o departe.
-Nu. Nu! Mama începe să plângă în hohote şi mă strânge în brațe.
-Trebuie Sarah. Dacă vrei să trăiască, trebuie să o trimiți departe. Din cauza ta e blestemată până la urmă, de la tine a moştenit puterile.
-Dar nu am cum să o abandonez!
-Va fi mai bine pentru ea dacă va creşte printre oameni! Voulerii sunt pe urmele voastre şi îmi vor tăia capul dacă află că te ajut. Ascunde cartea şi trimite copila departe. Asigură-te că toți o cred moartă. Acum sau niciodată Sarah!
Privesc devastată cum mama se luptă cu lacrimile şi încearcă să găsească o altă soluție.
O durere în piept mă scoate din visare şi trag guri lacome de aer când mă ridic în cur. Sunt în camera din Astoria. Îmi masez pieptul cu palmele şi încerc să respir normal. Mă ciup de mână să mă asigur că nu e şi ăsta un vis. E confirmat, sunt trează.
Mă dau jos din pat şi merg bâjbâind prin întuneric până la baie, îmi simt gâtul uscat.
Îmi fac mâinile căuş şi beau, dau cu apă pe față şi îmi ridic privirea spre oglindă. Într-un cuvânt? Arăt groaznic. Mă simt de parcă aş fi fost călcată de un tir.
Părul meu e încurcat vai soarta lui, iar fața mea e palidă şi port rochia aia albă de aseară care are pete de sânge pe ea. Fac repede un duş şi mă schimb în haine curate, apoi cobor după ceilalți.
Părul meu începe să lucească şi simt mişcare.
-Cine e acolo? De ce naiba e întuneric în toată şcoala? Îmi dau seama că acum mă joc cu focul la propriu dar nu văd nimic. Augustin apare imediat în fața mea şi îmi dau seama că nu l am văzut transformat. Dar uite-l acum.
-Doamne mă bucur că eşti bine! Vine şi mă i-a în brațe.
-Ce s-a întâmplat? Cum naiba am ajuns în şcoală?
-Nu ştiu. A fost ciudat, eram captivați de ploaia de culori apoi lucrurile au luat o razna. Ne-am trasformat dintr o dată şi a fost groaznic. Nu eram conştienți şi..şi..
