April, în vârstă de 18 ani află că toată viața ei a fost o minciună. Totul începe cu moartea mamei sale. Trezită după o săptămână, singură în spital, casa lor suferind un incendiu, mama sa murind, iar ea neamindindu-şi nimic din acea noapte. E nevoi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
April.
Pornesc nesigură pe o cărare şi dau de o clădire. Îmi pare cunoscută.
Imediat în fața porți mă aşteptau vreo 20 de specialişti care m-au înconjurat imediat. Cu câțiva dintre ei m-am şi antrenat.
-Sunt eu. Mă încrunt. Care eu?
-A renunțat la umanitate. Ucideți o înainte să se dezlănțuie!
-Ei haide! Mă uit la fiecare în parte.
Nu zice niciunul nimic şi mă atacă toți deodată, iar partea mea cea malefică preaia controlul, că îmi convine sau nu. Nu prea e corect fiindcă ei au săbii, dar rămân şocată când scot, de unde dumnezeu ştie, o sabie care e cuprinsă de flăcări. Văd negru în fața ochilor şi încep să îi măcelăresc pe rând. La propriu.
Cineva îmi strigă numele, dar aceea parte nu vrea să plece. O voce îmi tot spune să îi omor pe toți, să nu îi las. Se dau mai în spate timp în care cineva se apropie de mine şi se pune în fața mea.
-E de-a noastră! Urlă şi recunosc vocea asta. De unde? Îmi pun mâna la tâmplă când începe să mă doară îngrozitor. Ce se întâmplă cu mine? Ce tot fac? Nu îmi aduc aminte nimic. Încep să mă frec la ochii. Cine sunt? Rămân stană de piatră privind în gol moment în care persoana din fața mea se întoarce cu fața spre mine şi îşi aşează mâinile pe umeri mei. Vocea lui e atât de caldă. Aud nişte scuze şi ceva de Agatha. Cine e Agatha?
-Ai renunțat la umanitate şopteşte el. Îmi i-a mâinile între ale lui şi le sărută. Vom rezolva, vom găsi o soluție.
-April! Mă scutură şi ridic privirea spre el. Ochii lui albaştri mă scanează, sunt frumoşi. Imediat simt veninul crescând în mine.
-April e moartă şoptesc iar sabia mea trece prin el. Acesta icneşte surprins şi se sprijină de mine. Cine e April? Chiar e moartă? De ce am spus asta?
-April..? Stau tot nemişcată în timp ce băiatul din fața mea se ține scai de mine.
-Iubito.. April! Sângele îi pleacă în colțul guri în timp ce vorbeşte. Mă apucă de mână şi mă trage în brațele lui.
-April.. Cine e April? April. April. April. Vocea lui caldă e din ce în ce mai stinsă. Îşi aşează palma pe spatele mele, în dreptul inimi şi simt cum ceva din interiorul meu se stinge odată cu el. De ce? Cine e el?
-Alaskan..? Şoptesc confuză şi tot odată şocată. De unde ştiu numele ăsta? Băiatul oftează şi cade în genunchi, luându-mă şi pe mine după el. Când în sfârşit îi văd chipul amintirile mă lovesc rând pe rând.
-Alaskan..? Îşi aşează mâna tremurând pe obrazul meu şi tresar. E atât de rece. Eu am făcut asta? Încep să plâng isteric când mâna lui cade de pe fața mea. Îi trag capul în poala mea şi încep să mă legăn.
