April, în vârstă de 18 ani află că toată viața ei a fost o minciună. Totul începe cu moartea mamei sale. Trezită după o săptămână, singură în spital, casa lor suferind un incendiu, mama sa murind, iar ea neamindindu-şi nimic din acea noapte. E nevoi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
April.
E ciudat cum viața mea s-a schimbat complet, probabil dacă nu ar fi izbugnit incendiul ăla aş fi încă marioneta mamei. Un gust amar îmi apare numai când mă gândesc la ea. Totuşi m-a crescut, chiar dacă a fost crudă şi nemiloasă cu mine, tot mama mea e. Nu vreau să mă gândesc la ea altfel, asta mi-ar frânge inima. Poate a avut un motiv sau a fost forțată.
Îmi las capul pe spate şi îmi bălăncăn picioarele goale peste iarba rece. Mă simt vie după mult timp, închid ochii şi respir lacom.
-April.. Şoapte chinuitoare şi o briză rece îmi face pielea de găină. Mă uit în jur şi parcă timpul a încremenit, florile ofilesc, păsările si peştii mor, iar o ceață îmi învăluie picioarele. Totul e sumbru şi rece, o atmosfera moartă.
-April..April.
-Cine e acolo!?
-April..
-Încetează! Îmi acopăr urechile şi mă pun pe vine. O mână îmi mângâie capul şi cad în cur speriată. Îngheț.
-Ma..Mama? Privesc chipul femei uşor palid şi acoperit de lacrimii. Părul roşcat îi cade în valurii pe lângă corp, iar rochie albă ca data trecută, doar că acum e udă din cap până în picioare.
-Îmi pare rău..Nu am putut să îi opresc să mi te i-a. Sunt o mamă groaznică!
-Cine? Cine sunt ei? Mama! O prind de mâinii şi încetează din a se legăna.
-Am crezut că era Consiliul dar nu. M-am înşelat! Îmi prinde fața în palme. Ascultă-mă bine copila mea. Să nu ai încredere în nimeni!
-De ce? Spune-mi unde eşti. O să vin după tine!
-Nuu! E prea periculos. Cartea e ascunsă bine, găseşte o şi distruge o.
-Spune-mi unde eşti te implor!
-Mai aproape decât crezi. Chiar aici. Îşi pune palma deasupra inimii şi un junghii mă lasă fără suflare.
-Mami te rog nu mă lăsa..Îmi sărută fruntea şi dispare. Strâng poalele rochiei în pumnii. Te voi găsii şi te voi salva. Promit! Încep să respir sacadat şi îmi trag nasul, apoi îmi observ reflexia în lac. Părul meu luceşte, la fel şi ochii.
Îmi aduc aminte discuția cu Gus din pădure. Emoțiile sunt cheia.
Dacă îmi canalizez emoțiile sau sentimentele cum trebuie atunci, i-au foc să zicem. La propriu. Bine de ştiut. Focul e tot ce am momentan, iar partea mea de lup, ei bine..Am simțurile mai ascuțite, sunt mai agilă şi pot auzi conversațiile dacă mă concentrez.
