April, în vârstă de 18 ani află că toată viața ei a fost o minciună. Totul începe cu moartea mamei sale. Trezită după o săptămână, singură în spital, casa lor suferind un incendiu, mama sa murind, iar ea neamindindu-şi nimic din acea noapte. E nevoi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Alaskan.
-Trebuie să veniții cu noi, continuă celălalt. Aceştia se îndreaptă spre ea, iar eu mă pun în fața ei.
-Atingeți-vă de ea nenorociților şi aveți de-a face cu mine. Şuier, iar gheare ascuțite ies odată cu un mârâit grutural.
-Domnule dacă ne bruscați, o să vă arestăm şi pe dumneavoastră. Mă prinde de antebraț şi mă întorc spre ea, înghite în sec când ochii ni se intersectează.
-Voi merge cu ei, eu una ştiu că sunt nevinovată. Mijesc ochii la ea fiindcă sunt mai mult ca sigur că se învinovățeşte pentru ceva ce probabil nu a făcut, iar ea ştie că dacă nu intervenea acum, ofițerii ăştia nu ar fi ieşit vii din casa asta.
Trece de mine şi iese din casă însoțită de ofițerii, care nu îşi i-au mâinile de pe umerii ei. Oftez înfrânt.
*
O să o i-au razna mai mult ca sigur. April lipseşte de aproape 24 de ore, iar nenorociți nu mă lasă să o văd şi mă omoară gândul că ea e singură acolo şi cine ştie ce îi fac.
-Calmează-te omule. Derek aruncă o sticlă de apă spre mine dar mă feresc. O să faci găurii în podea dacă continui aşa! Mă simt de rahat, nici nu pot să explic de ce.
-Mă simt neputincios, nu pot să stau pur şi simplu. Trebuie să văd dacă e bine. Mă pornesc spre uşă dar Dek mă opreşte.
-Omule e puternică, la fel de puternică ca şi noi, doar e pe jumătate lup. Respiră.
-Nu pot. Trebuie..
-Trebuie să stai dracului potolit!
-Nu înțelegi! Urlu la el şi îl împing. Simt nevoia disperată să o protejez şi o i au razna când cineva îi face rău. Nu pot să stau fără să nu o văd şi mă simt ca şi cum aş fi în cuşcă atunci când cineva mă privează de mirosul ei, de ochii ei, de atingerea ei, de zâmbetul ei. Pur şi simplu nu pot fără ea, nu din nou! Încep să tremur şi să respir anevoios. Ce dracu boală e asta? Acesta chicoteşte şi mă bate pe spate.
-Aşa e iubirea. O să te obişnuieşti tu! Bine ai venit în club.
-Mă îndoiesc. Îşi dă ochii peste cap.
-Eşti un bou înnăscut amice. Îmi dă una peste ceafă, iar eu mă pregătesc să io întorc când Abby intră vâjâind.
-I au dat drumul. Atât am vrut să ştiu, că am şi țâşnit pe lângă ea şi am fugit spre camera lor. Bâjbâi puțin prin camere când o zăresc sprijinită de geamul din mica lor sufragerie comună. Mă simte, sunt sigur de asta când se întoarce spre mine şi o umbră de zâmbet îi apare pe față.
-Eşti aici. Din doi paşii sunt lângă ea şi o prind înainte să cadă din picioare. Îmi înfăşor o mână în jurul ei iar pe cealaltă o aşez pe obrazul ei.
