April, în vârstă de 18 ani află că toată viața ei a fost o minciună. Totul începe cu moartea mamei sale. Trezită după o săptămână, singură în spital, casa lor suferind un incendiu, mama sa murind, iar ea neamindindu-şi nimic din acea noapte. E nevoi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Am ajuns la Astoria acum 3 ore, iar de atunci totul e liniştit. Eram la birou şi încercam să desenez ciudățenia din pădure, dar nu mă pot concentra. Aseară m-am uitat la un film şi am adormit, iar când m-am trezit am mers în bucătărie să îmi fac un senviş.
Am umblat în frigider şi am scos brânza şi roşiile. Am tăiat două feli de pâine pentru senviş. Când mă pregăteam să muşc din senviş Alaskan apare în prag, pare că tocmai ieşise din duş. Era îmbrăcat doar cu nişte pantaloni de trening gri, care îi atârnau leneş pe şolduri, lăsând o porțiune din minunatul V la vedere. Nu avea tricou pe el şi era desculț.
Am pretins că nu era decât o coincidenţă faptul că am ajuns amândoi, în acelaşi timp, chiar dacă era miezul nopţii.
-N-ai somn?
Am trecut pe lângă el, mă duc la frigider şi caut sucul de vişine. Îl scot şi îmi umplu paharul.
Las paharul jos, lângă mine, apuc marginea dulapului și mă ridic, până mă aşez pe el. Pretind că nu-mi invadează întreaga fiinţă, dar îl simt peste tot. Umple bucătăria. Poate toată casa. E mult prea multă linişte.
-Sau vârcolaci nu dorm ? Mă urmăreşte, dar nu-mi răspunde la întrebare. Las paharul lângă mine şi muşc însfârşit din senviş. Doamne ce bun e!!
-De ce îmi bei sucul de vişine ? Zâmbeşte, sorbindu-mă din priviri, de sus până jos, ca un burete.
-Nu are numele tău pe el! Probabil acum arăt caraghios. Cocoțată pe dulap, cu un senviş în mână. Păru îmi stă în toate direcțiile şi tricoul e şifonat. Sunt în picioarele goale bineînțeles, alunițele si semnele mele de pe picioare arată ciudat.
Se duce la frigider şi scoate recipientul cu suc şi îl întoarce. În dreptul mânerului scrie mare şi îngroşat cu negru Alaskan. O haide cine îşi mai scrie numele pe recipiente?
-Serios ? Ce, suntem la grădiniță ? Încep să râd la gândul care îmi trece acum prin cap.
-Nimeni nu se atinge de ce e al meu. Expiră furios şi se apropie destul de repede de locul în care stau, până când picioarele mele ajung de o parte şi de alta a taliei lui. Îi urmăresc privirea, pentru că se uită la mine de parcă m-ar mânca. Înghit în sec la gândul ăsta.
Ridică mâinile şi le strecoară prin părul meu, mângâindu-mi obrazul cu degetele mari. Inspiră sacadat, cu ochii aţintiţi spre gura mea. Inconştient îmi trec limba peste buza de jos şi pare că asta îi pune capac.
-Mă faci să-mi fie atât de greu să respir!
Își lasă o mână să se odihnească pe coapsa mea, în timp ce cealaltă îmi strânge ceafa. Inspirăm adânc. Căldura corpului său îmi creează o senzaţie de care nu vreau să mă îndepărtez. Începe să mă sărute în jos, pe gât şi expiră greu, pe pielea mea.
