Step By Step

31.

        Te întrebi și tu uneori cu ce ai greșit? De ce ai de dus atâtea lupte? De ce ai parte de atâtea nenorociri? De ce nu ai fost niciodată de ajuns?

        Adevărul e că ai fost. Întotdeauna ai fost mai mult decât suficient. Poate prea mult pentru cei cu care ai interacționat. Prea bun, prea zen, prea iubitor, prea empatic, prea înțelegător, prea prea.

        Întotdeauna ai ales să oferi iubire, pentru că fiecare oferă ceea ce are în suflet. Întotdeauna ai ales să ierți, să mai oferi o șansă, două, trei.. până le-ai pierdut numărul. Întotdeauna ai fost empatic, săritor, o panseluță de om. Și pentru ce? Aș spune pentru că asta ai în suflet, da. Dar pentru ce? Când tu ai primit în schimb doar pumni și picioare, la figurat de cele mai multe ori, dar și la propriu.

        Când te vei învăța minte, suflet chinuit și amărât? Când vei înțelege că iubirea și empatia, chiar dacă fac parte din tine, nu sunt pentru oricine? Când vei învăța să te iubești pe tine mai presus de orice? Și prin asta, nu mă refer la a deveni un dobitoc narcisist, ci la a te iubi suficient încât să nu mai accepți mai puțin decât meriți, să nu mai accepți să fii călcat în picioare. Să te iubești și să îți conștientizezi valoarea. Să te iubești și să nu mai oferi iubirea ta celor care o calcă în picioare, să nu mai fii empatic cu toți nemernicii și să nu mai accepți nici o palmă. Nici la propriu, nici la figurat.