„Câte lupte se dau în mine, fără s-auzi un urlet, cum trag pentru noi, cum îi înfrunt pe toți..”
Toată ziua am fredonat versurile astea. Depresia, disperarea, extenuarea psihică nu se manifestă neapărat vizibil; nu urli, nu spargi, nu trântești, nu plângi.. nu faci nimic. Aștepți să treacă, să îți revii, poate ocazional mai zâmbești, mai glumești. Mai ai și zile bune, în care abia o simți, și parcă ești alt om.
E greu să vrei să urli, să plângi, să aștepți pe cineva să te ia în brațe, ca să simțit că nu ești singur, dar să nu observe nimeni, pentru că toți sunt orbiți de ambalaj. Nu vede nimeni că în interior e negru, ceață, și că, ușor, dar sigur, începe să vină iarna, care va pune stăpânire pe tot.
CITEȘTI
Step By Step
Cerita PendekPas cu pas, te vindeci. Crești. Avansezi. Treci peste încă o zi proastă sau te bucuri de una bună. Pas cu pas, te împaci cu tine și cu tot ce e în jurul tău. Pas cu pas, ajungi acolo unde trebuie, chiar dacă linia de sosire va fi diferită de cea pe...
