Și mergând, îți dai seama că nu ajungi nicăieri. Că frigul de pe traseu începe sa îți intre în carne, în oase, în suflet, ca mai apoi să îți cuprindă și inima. Mă rog, ce a mai rămas din ea, după ce ai lăsat câte o bucățică peste tot pe unde vedeai o urmă de speranță.
Și atunci, ce faci? Îl îmbrățișezi. Și frigul, și întunericul, și ceața. Chiar și florile pe care le vei întâlni, încercând să furi puțin din căldura lor, că poate, poate se va prinde și de tine ceva. Și după ce ajungi să accepți tot ceea ce întâlnești pe drum, să cuprinzi tu haosul ce te înconjoară, în loc să-i dai lui voie să te cuprindă, găsești liniște. Dispare frica. Nu mai simți frica, nu mai cauți florile și speranța, nu mai aștepți și nu mai oferi nimic, ci le iei pe toate așa cum sunt.
CITEȘTI
Step By Step
Kort verhaalPas cu pas, te vindeci. Crești. Avansezi. Treci peste încă o zi proastă sau te bucuri de una bună. Pas cu pas, te împaci cu tine și cu tot ce e în jurul tău. Pas cu pas, ajungi acolo unde trebuie, chiar dacă linia de sosire va fi diferită de cea pe...
