De ce nu vrem să acceptăm ceea ce trăim? De ce ne ascundem mereu când plângem? De ce ne ascundem când ne doare sufletul, în loc să căutăm alinare? De ce toată durerea o transformăm în frică, ură? Și cel mai important, de ce o lăsăm să ne doboare?
Depresia, durerea, minciuna, trădarea, te schimbă.
De cele mai multe ori, depresia se etalează foarte frumos în fața altor persoane sau pe conturile de socializare. Dar numai tu știi ce e în sufletul tău când nu te vede nimeni, câte lacrimi și căderi nervoase au văzut pereții, de câte ori ai strâns perna, în locul unei persoane care să te aline și de câte ori plângeai în timp ce puneai un story sau o poză în care pari mai fericit ca niciodată.
Dar, oricât de jos te pune durerea, important e să te ridici de fiecare dată. Plângi, strigă, urlă, sparge, consumă și ultima fărâmă din emoție, până nu mai rămâne nimic, decât urma. Asemenea unei țigări, pe care o fumezi până rămâne doar filtrul, urma și amintirea țigării. El îi atestă existența, dar acum nu mai e. S-a transformat în scrum.
După ce ai transformat în scrum tot îți provoca rău, poți începe să te ridici.
E un proces lung, greu, dureros, dar nu e fără final. Și, te rog, alege tu finalul, nu lăsa depresia sau durerea să aleagă pentru tine.
CITEȘTI
Step By Step
Historia CortaPas cu pas, te vindeci. Crești. Avansezi. Treci peste încă o zi proastă sau te bucuri de una bună. Pas cu pas, te împaci cu tine și cu tot ce e în jurul tău. Pas cu pas, ajungi acolo unde trebuie, chiar dacă linia de sosire va fi diferită de cea pe...
