De ce ne e frică să luăm anumite decizii? De ce, dacă le luam, după mult chin si un întreg război purtat înăuntrul nostru, ne temem să ni le asumăm și să mergem până la capăt cu ele?
De ce, o decizie care pare bună pentru minte, e grea pentru suflet? Și de ce, o dicizie care liniștește sufletul, îngreunează mintea?
De ce suntem așa complicați și refuzăm faptul că sufletul și mintea ar trebui să coexiste și să se aline una pe cealaltă?
De ce anumiți factori externi pot influența dacă decizia finală aparține sufletului sau minții?
De ce nu pot trăi în armonie și completare, precum soarele și luna?
Soarele și Luna se iubesc, deși nu se pot atinge. Se iubesc și se completează așa frumos, când unul nu își poate face simțită prezenta, intervine celălalt, și îl ocrotește. Îi ocrotește sfințenia, iubirea pe care o primește din partea celorlați. De ce, ei, care nu se ating, pot trăi o astfel de iubire și coexistentă?
Și de ce, noi nu putem? De ce, mintea este într-o continuă cursă cu sufletul? Și invers. Și noi între noi.
De ce nu putem coexista? De ce nu ne putem iubi? De ce, scopul final nu este iubirea sinelui mai presus de orice? De ce?
CITEȘTI
Step By Step
Short StoryPas cu pas, te vindeci. Crești. Avansezi. Treci peste încă o zi proastă sau te bucuri de una bună. Pas cu pas, te împaci cu tine și cu tot ce e în jurul tău. Pas cu pas, ajungi acolo unde trebuie, chiar dacă linia de sosire va fi diferită de cea pe...
