Când toți cei din jurul tău te forțează să te descurci singur, să duci lupte contra unei imense armate de unul singur și vezi că poți.. nu mai ți cont de câte răni au rămas în urma războiului, de cât de adânci sunt și cât de tare te dor. Vezi un singur lucru, faptul că ai reușit să câștigi luptele fără ajutor, tu fiind singurul care a contribuit la victorie.
Și atunci înveți că nu ai nevoie de nimeni și nimic. Și când ajungi la această concluzie, drumul devine unul cu sens unic, nu mai e cale de întoarcere.
Chiar dacă războiul e în desfășurare și mai sunt multe lupte până la a fi câștigat pe deplin, până acum ai putut. Până în acest moment, ai ținut piept atacurilor de unul singur, timp în care ți-ai bandajat și rănile. Orice mână întinsă, acum e doar o piedică.
Tu ai tactica ta. De multe ori, anevoioasă. De și mai multe ori, provoacă răni care ar necesita operații grele și ani de terapie, dar tu nu dispui de ele. Așa că pui un bandaj ponosit, prin care știi sigur că îți va țâșni sângele cât ai clipi. Dar strângi din dinți și mergi mai departe..
Mergi, pentru că nu ai de ales. O faci, pentru că trăind așa, nu mai cunoști viața de dinaintea războiului și nu mai accepți mâinile care până acum au stat în buzunare.
Și te doare. Și taci. Și înghiți în sec. Și te doare iar.
Dar tu atât cunoști acum.. războiul de unul singur și bandajele ponosite..
Și respingi tot ce te-a respins până acum, cu riscul de a-ți pierde și ultima bucățică din suflet pe veci.
CITEȘTI
Step By Step
Short StoryPas cu pas, te vindeci. Crești. Avansezi. Treci peste încă o zi proastă sau te bucuri de una bună. Pas cu pas, te împaci cu tine și cu tot ce e în jurul tău. Pas cu pas, ajungi acolo unde trebuie, chiar dacă linia de sosire va fi diferită de cea pe...
